Secretul uleiului de măsline a fost descifrat


Motivul pentru care uleiul de măsline este atât de benefic organismului uman a fost un mister pentru oamenii de știință până de curând, când un studiu a scos la iveală secretul acestuia.

Majoritatea nutriţioniştilor cred că aceste beneficii rezultă din antioxidanţii şi din acidul oleic (o grăsime mononesaturată ce protejează inima) cu care este înzestrat uleiul de măsline. Acum, o nouă cercetare sugerează că o parte din beneficiile asociate uleiului de măsline se datorează aromei sale.

Studiul a descoperit că uleiul de măsline extravirgin creştea sentimentul de saţietate în rândul consumatorilor atunci când era comparat cu alte uleiuri şi grăsimi. O altă etapă a acestei cercetări a demonstrat că simpla asociere a mirosului de ulei de măsline unui aliment diferit, prin adăugarea unui extract aromatic, reducea cantitatea de calorii pe care oamenii le consumau, îmbunătăţind totodată reacţia glicemică.

Mirosul şi gustul sunt două simţuri care prezintă o legătură puternică între ele, lucru cunoscut de cercetători. Studii mai vechi au arătat că manipularea aromei unor alimente poate influenţa cantitatea consumată de oameni. De exemplu, prin intensificarea mirosului şi a aromei unui desert, oamenii pot fi manipulaţi pentru a mânca bucăţi mai mici.

Obiectivul noului studiu a fost analiza amănunţită a factorilor care fac unele alimente să fie mai săţioase decât altele.

Numeroase produse ce se găsesc în supermarketuri atrag consumatorii cu etichete „low-fat”, însă consumul de alimente cu conţinut scăzut de grăsimi îi poate face pe oameni să compenseze ulterior, când mănâncă în exces, avertizează doctorul Malte Rubach, un expert în nutriţie din cadrul Centrului de Cercetări asupra Chimiei Alimentare din Germania, un institut finanţat de guvernul german ce a realizat acest studiu.

Am vrut să vedem dacă există vreo metodă prin care putem să reducem cantitatea de grăsimi din mâncăruri fără a pierde gustul sau aroma acestora”, a explicat doctorul Rubach.

Cercetătorii au început studiul prin analizarea efectului pe care patru tipuri de grăsimi îl au asupra saţietăţii: untura, untul, uleiul de măsline şi uleiul de rapiţă. Uleiul de rapiţă conţine mai puţine grăsime mononesaturată decât uleiul de măsline şi totodată mai puţine grăsimi saturate, fiind de multe ori recomandat alături de uleiul de măsline drept o alternativă sănătoasă la alte uleiuri de gătit.

Cercetătorii au recrutat 120 de persoane pe care le-au împărţit aleatoriu în cinci grupuri. Participanţilor li s-a spus să consume în fiecare zi, timp de trei luni, 500 de grame de iaurt. În patru dintre grupuri, iaurtul era îmbogăţit cu una dintre cele patru grăsimi. În cel de-al cincilea grup, ce servea drept grup de control, voluntarii consumau iaurt simplu, fără grăsimi.

Participanţii la studiu au fost monitorizaţi îndeaproape şi au fost supuşi regulat unor teste de sânge. Acestora nu li s-a spus ce se găsea în iaurtul lor, deşi din motive etice cercetătorii i-au informat că ar putea fi îmbogăţit cu grăsimi de origine vegetală sau animală, a explicat doctorul Rubach.

Citește mai departe pe Descoperă.ro

Comentarii Facebook