Ministerul Afacerilor Externe precizează că autoritățile germane au revizuit condițiile de intrare în Republica Federală Germania, în contextul pandemiei de COVID-19. Noile condiții intră în vigoare la data de 3 octombrie 2021.
O familie din Florești a fost implicată într-un accident de circulație în Bulgaria, în 27 august, la revenire acasă din concediu, iar rezultatul este unul catastrofal. Mama și unul dintre băieții familiei Goia au murit, iar tatăl și al doilea copil sunt î
Premierul Florin Cîțu a transmis astăzi informații despre situația românilor care se află în acest moment în Afganistan.
Emilia Șercan, jurnalistă PressOne, a reușit, după luni întregi, să îi identifice pe cei 19 membrii ai Grupului de Comunicare Strategică, care ne decid viața de mai bine de un an, dar pe care autoritățile statului au refuzat să îi facă publici.
Clujeni sechestrați pe Aeroportul din Cancun. Sunt 80 de români ce vor fi trimiși acasă
Guvern plănuiește să includă și alte categorii de angajați în a doua etapă de vaccinare. Proiectul ar urma să fie adoptat miercuri.
Autoritățile germane au decis includerea României, cu întreg teritoriul național, pe lista ”zonelor de risc“, renunțându-se astfel la diferențierea statutului de risc pentru fiecare județ în parte.
Valentin Naumescu, fost secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, propune ca România să își doneze din ”rația” de vaccinuri Republicii Moldova.
Județul Cluj, inclus de Germania pe lista de carantină
Epidemia COVID-19 din acest an i-a făcut pe oameni să realizeze importanța rețelelor de comunicații ca infrastructură.
Românii care intră în Cipru stau 14 zile în carantină. Călătoriile turistice nu sunt permise
Austria schimbă regulile privind valabilitatea testului COVID necesar pentru a intra în țară
Românii care merg în Ungaria vor fi puși în carantină 14 zile. Scapă cei care au făcute teste. Cum se va face tranzitul
Flux special de intrare în Grecia pentru mașinile din UE. E haos la graniță
MAE: Condițiile de intrare în Grecia se pot schimba oricând. Care este numărul pentru asistență consulară
996 de români din Germania, de la cel mai mare abator, infectați cu coronavirus
Ministerul Afacerilor Externe a anunțat, duminică seara, că autorităţile germane din landul Renania de Nord - Westfalia au solicitat sprijinul Oficiului consular al României cu privire la gestionarea situaţiei lucrătorilor români de la compania de prelucr
Ministerul Afacerilor Externe informează că, în cursul zilei de 27 mai, au revenit în țară 64 de cetățeni români care se aflau pe teritoriul Republicii Franceze, ca urmare a demersurilor comune ale Ministerului Afacerilor Externe, ale Ministerului Trans
Ministerul Afacerilor Externe informează că, în cursul zilei de 26 mai, au revenit în țară 130 cetățeni români care se aflau pe teritoriul Emiratelor Arabe Unite, ca urmare a demersurilor comune ale Ministerului Afacerilor Externe, ale Ministerului Tran
Ministerul Afacerilor Externe a anunţat, vineri, că a murit un român care lucra la o companie de prelucrare a cărnii din localitatea germană Birkenfeld, unde au fost înregistrate cazuri de infectare cu noul coronavirus.
Un grup de 28 de români angajați la o companie de prelucrare a cărnii din provincia olandeză Gelderland au fost confirmați pozitiv cu noul coronavirus.
Ministerul Afacerilor Externe anunță că, vineri, au mai fost înregistrate alte două decese ale unor cetățeni români aflați pe teritoriul Italiei.
OLX a scos toate anunțurile care încurajează specula cu măști, geluri anti-bacteriene și alte produse medicale
Ministerul Afacerilor Externe anunță că un cetățean român, infectat cu noul coronavirus COVID-19, a decedat în Italia.
Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) a anunțat, miercuri, că la nivel național 35 de persoane se află în carantină instituţionalizată, iar alte 10.094 sunt în izolare la domiciliu şi sub monitorizare medicală.
Ministerul Afacerilor Externe a anunțat că printre victimele decedate în urma atacului de zilele trecute din Hanau, Germania, se numără și un român.
Ministerul Afacerilor Externe a anunțat, joi, a anunțat că 17 cetățeni români se află la bordul navei de croazieră aflată în carantină în Japonia.
Profesorul clujeanul Marius Balo, închis în China, va fi adus acasă
Avion ucrainean prăbușit în Iran. 176 de persoane au murit. Țările de proveniență ale victimelor
Gabriela Ciot, propunerea pentru postul de comisar european, a plagiat o lucrare alături de Vasile Pușcaș