MAE: 130 de români aflați pe teritoriul Emiratelor Arabe Unite au fost repatriați. Mulți au rămas fără serviciu


Ministerul Afacerilor Externe informează că, în cursul zilei de 26 mai, au revenit în țară 130 cetățeni români care se aflau pe teritoriul Emiratelor Arabe Unite, ca urmare a demersurilor comune ale Ministerului Afacerilor Externe, ale Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor și ale Ministerului Afacerilor Interne. 

Printre cetățenii români repatriați sunt persoane care nu mai aveau mijloace pentru a-și prelungi șederea pe teritoriul Emiratelor Arabe Unite (inclusiv cetățeni români care și-au pierdut locul de muncă), precum și un caz medical urgent.

Repatrierea a fost asigurată cu o cursă aeriană specială, operată de o companie privată, pe ruta Dubai-București.

Demersurile de repatriere au permis, de asemenea, revenirea în țara de reședință pentru un cetățean indian, rezident în România, precum și pentru alți 4 cetățeni străini, respectiv brazilian, tunisian, egiptean și ucrainean, membri de familie ai cetățenilor români. Cu aceeași cursă aeriană a fost facilitată repatrierea și pentru 32 cetățeni ai Republicii Moldova și a unui cetățean kazah, membru de familie, care și-au continuat deplasarea către destinație.

MAE reînnoiește apelurile făcute anterior privind verificarea în prealabil a informațiilor publicate pe pagina de internet MAE, respectiv pe paginile de internet ale misiunilor diplomatice și ale oficiilor consulare ale României în străinătate.

Comentarii Facebook