Un operator maghiar lansează din decembrie zboruri pe ruta Budapesta – Cluj


O companie ungară va lansa, începând cu data de 16 decembrie, zborurile pe ruta Budapesta – Cluj-Napoca – Budapesta, mai devreme decât era planificat pentru martie anul viitor, datorită interesului ridicat pentru acest serviciu, se arată în comunicatul companiei aeriene remis agenţiei ungare de presă MTI.

Zilele de zbor vor fi luni, miercuri şi vineri.

Firma BASe Airlines, coproprietară, este cea care operează zborurile, aceasta fiind o companie aeriană cu capital ungar cu zeci de ani de experienţă în Europa.

Potrivit comunicatului, Aeroexpress intenţionează să lanseze în primăvară noi zboruri în Bazinul Carpatic, dar şi zboruri regionale, iar planul său este să creeze legături noi cu Debrecen şi Târgu Mureş, şi să mai adauge şi alte destinaţii.

Comentarii Facebook