Fostul golgheter al CFR-ului, Debeljuh, se plânge că clubul nu i-a plătit recuperarea și nu i-a prelungit contractul


Atacantul croat Gabriel Debeljuh se află într-un conflict deschis cu conducerea clubului CFR Cluj. Debeljuh a anunțat că nu a primit nicio propunere de prelungire a contractului scadent în vară și nici nu mai vrea să joace pentru clujeni.

Amintim că fostul golgheter al CFR-ului s-a accidentat grav pe 11 august, într-un meci cu Sahtior Soligorsk din preliminariile Conference League. Diagnosticul medicilor a fost ruptură de ligamente încrucișate, leziune care necesită operație. Atacantul a cerut să se opereze în Italia, unde intervenția a costat 16.000 de euro, de 4 ori mai mult decât în România sau Ungaria, unde îi propusese clubul să o facă. Intervenția chirurgicală a fost achitată inițial de către atacant, iar clubul i-a virat banii în cont, câteva zile mai târziu. Acesta fapt l-a supărat pe Debeljuh.

Atacantul croat se recuperează astăzi în Italia și se teme că CFR nu-i va achita banii pentru recuperare, care se pare că ar costa aproximativ 20.000 de euro.

Am vorbit cu ei și doreau în altă parte pentru că în Italia costa mult. Am achitat eu și au plătit după 10 zile, după ce a apărut în presă. După mine nu e normal. M-am accidentat jucând pentru CFR, nu jucând tenis. La toți jucătorii care vin aici la operație le plătește clubul. O echipă ca și CFR Cluj își permite. Ovidiu Popescu s-a operat în aceeași zi cu mine și i-a plătit clubul direct toate cheltuielile. N-a fost o problemă. 

La toți jucătorii le-a plătit clubul, chiar și cei care erau din Serie C. Am vrut în Italia pentru că e dificil să găsești doctori pentru așa o operație. La acest tip de intervenție nu puteam să risc. E sănătatea mea și vreau să revin pentru mine, nu pentru altcineva. Acum tot eu plătesc. Le-am cerut, dar mi-au spus că vedem după ce se termină. Nu poți să glumești cu aceste lucruri. Dacă era o echipă mică din România mai spuneam, dar e o echipă care joacă în cupele europene. Eu am dat totul și nu e corect”, a spus Gabriel Debeljuh pentru Prosport.

O altă nemulțumire a lui Debeljuh este legată de faptul că CFR nu i-a făcut încă o ofertă oficială de prelungire a contractului

Mi-au spus că îmi vor da un contract nou, dar nu am primit. Când îi întreabă agentul meu pe Balaj, pe Bilașco spun că vedem. Dacă nu vor un contract nou să-mi spună, nu doar să mă amâne. Să-mi spună adevărul. Mie mi-ar plăcea să rămân, pentru că am avut evoluții bune. A fost foarte bine, am crescut mult, dar în viitor poate schimb echipa. CFR nu e ultima echipă din lume”, a spus Gabriel Debeljuh.

Cristi Balaj, președintele CFR, spune însă că temerile atacantului croat nu sunt îndreptățite. Nu este clar totuși, de ce fotbalistul a înțeles altceva dacă conducere spune că „comunică cu Debeljuh”.

Noi comunicăm cu Debeljuh. I s-a plătit operația, i s-a comunicat că la începutul anului i se va plăti și recuperarea și i s-a comunicat dorința noastră de a-i prelungi contractul. La nivel intern, dezvălui un secret acum, am avut o discuție pe care nu ar trebui să o spun și chiar am spus că va fi mai mare contractul pentru a-i demonstra că suntem alături de el. Îl așteptăm la Cluj pentru că dacă dorești să prelungești un contract trebuie să stai față în față cu persoana respectivă. El face recuperarea unde a ales el, cu toate că avem condiții foarte bune de recuperare la Cluj”, a spus Cristi Balaj, președintele CFR-ului.

Accidentarea lui Gabriel Debeljuh a fost mult mai gravă decât se credea inițial. Astfel că perioada de recuperare s-a extins la 6 luni, cu toate că inițial se credea că în 4 luni va fi apt de joc. Așadar, fotbalistul va reveni pe teren în luna martie. 

Comentarii Facebook