Fostul tenismen Ilie Năstase (73 de ani) a vorbit recent despre finala de Cupa Davis, România - SUA 2-3, disputată la București, în 1972, în urma căruia a avut o întâlnire privată cu Elena Ceaușescu, după ce sportivul a fost acuzat că nu și-ar fi apărat c
Simona Halep este prima în topul celor mai apreciați sportivi din România, conform unui sondaj realizat recent, constănțeanca depășind nume precum Nadia Comăneci, Gică Hagi sau Ilie Năstase.
Halep a anunțat la Cluj de când își reia pregătirea alături de Darren Cahill
Simona Halep s-a antrenat cu 300 de copii la Cluj. Copiii i-au dat scrisori - FOTO
Simona Halep, cetățean de Onoare al Clujului - FOTO
Povestea contractului semnat de Ilie Năstase cu Nike relatată chiar de fondatorul companiei de articole sportive
Halep: “Pierd sau câştig, mă arunc în Tamisa!”
Turneul de tenis feminin de la București rămâne în capitală, cel puțin în acest an, după ce federația de tenis din Ungaria a blocat mutarea competiției.
Fostul tenismen Ilie Năstase a fost condamnat de judecători la 9 luni și 10 zile de închisoare cu suspendare, cu termen de supraveghere de doi ani, pentru refuz de recoltare a probelor biologice şi condus cu permisul suspendat.
Turneu de tenis la Cluj-Napoca. Ion Țiriac și Ilie Năstase vor să bată palma cu Emil Boc.
Ilie Năstase i-a dat o replică dură lui Ladislau Boloni, care a afirmat că performanțele lui Gică Hagi, Ilie Năstase sau Simona Halep nu se pot compara cu cele ale Nadiei Comăneci sau Ivan Patzaikin.
Ladislau Boloni: ”Cum să fie Simona Halep peste Nadia? Hagi ce a câştigat?”
Simona Halep a fost otografiată recent în timp ce se afla la schi în Austria alături de fostul ei antrenor, Darren Cahill.
Ilie Năstase, în vârstă de 72 de ani, recent divorțat de Brigitte Sfăt, după o relaţie de opt ani, trăiește de câteva luni o nouă poveste de dragoste, iar acum a decis să imortalizeze acest lucru.
Simona Halep a anunţat, marţi, pe reţelele de socializare, că suferă de hernie de disc, însă fostul tenismen Ilie Npstase sugerează că nu ar fi singura afecțiune de care numărul 1 mondial suferă.
Simona Halep este onorată după succesul de la Roland Garros printr-o marcă poştală care îi poartă numele.
Fostul tenismen Ilie Năstase continuă atacurile la adresa Serenei Williams, scrie news.ro.
Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a spus că Gabriela Firea a urcat pe scenă cu Simona Halep pentru o ”bucată” de capital politic.
Postul de televiziune Antena 3 a publicat întregul film al încătușării fostului tenismen Ilie Năstase, după ce acesta a fost prins beat la volan.
Un adevărat scandal mediatic a izbucnit după ce fostul tenismen Ilie Năstase a fost prijns beat la volan, zilele trecute.
Fostul tenismen Ilie Năstase, în vârstă de 72 de ani, s-a ales cu dosar penal pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, după ce acesta a fost oprit la un control, pe Şoseaua Nordului din Capitală, fiind în stare de ebrietate şi a a
Ion Țiriac este protagonistul unui scandal masiv, după ce a jignit-o pe Serena Williams, fosta lideră mondială a tenisului feminin.
Ilie Năstase rămâne singur, după ce soția a anunțat divorţul
Simona Halep nu mai are contract cu Adidas, după o colaborare de patru ani.
Simona Halep a învins-o pe Jelena Ostapenko, scor 6-2, 6-4, și a devenit numărul 1 mondial.
Ilie Năstase este surprins că el a fost suspendat, dar ”uneia care s-a drogat îi dai dreptul să joace”.
Ilie Năstase a fost suspendat din orice calitate oficială, până în 2022, de către ITF, în urma scandalului de la meciul FED Cup, dintre România și Marea Britanie.
Ilie Năstase a primit o pedeapsă dură in partea ITF, după scandalurile din ultima perioadă, el fiind suspendat timp de mai mulți ani din orie funcție oficială.
Fostul tenismen Ilie Năstase a răbufnit după ce Simona Halep a fost înfrântă în sferturile turneului de tenis de la Wimbledon de către britanica Johanna Konta.
Fostul tenismen Ilie Năstase este în cnflict cu Federația Internațională de Tenis, drept urmare scandalul făcut la meciul de Fed Cup, România - Marea Britanie, dar și a declarațiilor rasiste la adresa Serenei Williams.