Un bărbat în vârstă de 42 de ani, din municipiul Câmpia Turzii a fost reținut pentru 24 de ore, iar ulterior arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.
Un accident rutier a avut loc marți, în jurul orei 12:00, în municipiul Dej, pe strada 1 Mai.
Un spectacol spontan de striptease a avut loc în municipiul Turda, luni după-amiază.
Conducătorul auto în vârstă de 31 de ani, din localitate Darabani, județul Botoșani, care a condus autovehiculul implicat în accidentul de la trecerea la nivel cu calea ferată din localitatea Urișor, județul Cluj, a fost reținut de polițiști pentru 24 de
Artistul de stand-up comedy Micutzu, pe numele său Cosmin Nedelcu, a fost implicat într-un scandal, la finalul unui spectacol, noaptea trecută.
O femeie în vârsta de 37 de ani a fost înjunghiată în aceasta dimineața de soțul cu care e în divorț. Incidentul a avut loc într o stație de autobuz din Slatina.
Dealul mănăstirii Nicula din Cluj a fost acoperit de oameni de Sfânta Maria Mare, când e şi zi de hram: Adormirea Maicii Domnului.
Un bărbat din Gherla a fost reținut pentru 24 de ore după ce a fost prins în urma unui jaf.
Trei tinere, două cu vârsta de 20 de ani și una de 21 de ani și o femeie de 49 de ani din Turda sunt cercetare pentru furt, după ce au sustras mai multe bunuri de la magazine din municipiul Blaj.
Vineri 13. Astăzi este vineri 13, o zi pe care mulţi o consideră ghinionistă.
Jean Todt, unul dintre oamenii apropiați de familia lui Michael Schumacher, a oferit detalii despre starea fostului mare campion.
O femeie și-a prins, întâmplător, concubinul că o înșeală, iar apoi i-a aplicat o lecție amantei, pe care a șantajat-o.
Un clujean a fost lovit pe o trecere de pietoni de pe strada Donath, din cartierul Grigorescu. Accidentul s-a produs miercuri, 11 august, în jurul orei 14.00.
O femeie din Hunedoara a ajuns de urgență la spital după ce a reușit să se răstoarne cu mașina, la intrarea în localitatea Apahida. Aceasta era conștientă și cooperantă la sosirea ajutoarelor.
Un accident rutier a avut loc luni dimineață, în localitatea Nima. În urma impactului au rezultat 2 victime, un bărbat și o femeie, care au fost transportați la spital în vederea îngrijirilor de specialitate.
Un accident rutier a fost produs duminică seara, în jurul orei 20:00. Un șofer a încercat să depășească o altă mașină, în timp ce aceasta vira la stânga. În urma impactului, o femeie a ajuns la spital.
Un accident cu trei victime s-a produs duminica seara, pe strada Teodor Mihali.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 230 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
De ce înșală femeile în funcție de zodie. Infidelitatea poate avea la bază foarte multe motive: de la răzbunare, la plictiseală și dorința de ceva nou. Dar fiecare om are propriul motiv pentru care face acest lucru. Care este motivul fiecărei zodii?
Un bărbat din Hunedoara a cerut ordin de protecție împotriva fostei soții. A aruncat după el cu bucăți de gresie și tablă.
Din rău în mai rău pe calea ferată, așa poate fi rezumată în câteva cuvinte circulația trenurilor de la Suceava spre Ardeal și retur din ultimele trei zile.
Femeie de 78 de ani, în comă după ce era să se înece într-o piscină la Ocna Sibiului.
Fie că îi purtați în timp ce faceți curat sau pentru o seară distractivă cu prietenii, perechea potrivită de blugi de damă este un must-have pentru aproape orice femeie.
Un bărbat din Florești, care traversa strada, a fost lovit vineri, 30 iulie, de o șoferiță din Alba.
Un bătrân de 81 de ani a devenit un adevărat erou, după ce și-a dat viața salvând un copil de 6 ani de la înec. Din păcate, acesta a murit înainte să îi poată salva și pe mama și fratele băiatului.
Un tribunal din Londra a condamnat-o miercuri la cinci ani şi jumătate de închisoare pe o femeie de 60 de ani de origine română, dar care este stabilită în Franța, care a furat diamante în valoare de 4,2 milioane de lire sterline, adică aproape 5 milioane
Până astăzi, 29 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.082.880 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
O femeie din municipiul Turda a fost lovită de o mașină, pe strada Constructorilor, din Turda, în timp ce traversa strada neregulamentar. Aceasta a ajuns la spital
Până astăzi, 28 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.082.710 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
Un motociclist a fost rănit, după ce a fost lovit de o mașină care se deplasa pe strada Fabricii, în municipiul Turda.