Un autoturism s-a răsturnat lângă campingul din Făget, duminică, 25 mai, în jurul orei 18.30.
Clujenii au parte de un sfârșit de săptămână plin de evenimente, atât în cadrul Zilelor Clujului, cât și în cadrul feestivalului de fotografie Photo Romania Festival.
Pe Calea Turzii se lucrează cu stângul, iar nervii șoferilor sunt puși la încercare.
Un centru de afaceri realizat din fonduri europene va fi construit în LOMB. Contractul a fost semnat deja în 14 mai.
Proiectul care vizează modernizarea și extinderea iluminatului public pe Calea Turzii a fost aprobat luni, 28 aprilie, în ședința de Consiliu local.
Agenția Națională de Integritate a declarat mai mulți aleși locali din România incompatibili, printre care se numără și un consilier local din județul Cluj.
TSD Cluj-Napoca îl acuză pe Emil Boc de faptul că din multitudinea de promisiuni electorale, acesta nu a reușit să îndeplinească decât foarte puține dintre ele.
Pădurea Făget a ajuns rampă de gunoi, iar indiferența și nesimțirea clujenilor întrece orce limită.
Calea Turzii va intra în asfaltare săptămâna viitoare, a anunțat Primăria Cluj-Napoca.
Primarul Emil Boc a anunțat că pe Calea Turzii este prevăzută o zonă mediană cu spațiu verde și iluminat public.
Vicepreședintele PNL Cluj-Napoca, Ioan Bîldea, îi propune primarului Emil Boc modificarea configurației străzii Calea Turzii, astfel încât să incorporeze o zonă mediană, cu spațiu verde.
Un om de afaceri clujean, judecat și condamnat de Judecatoria Cluj-Napoca la 5 ani de închisoare cu executare pentru întreținerea de raporturi sexuale cu o minoră, a beneficiat de clemența instanței.
Maldăre de saci de gunoi zac pe marginea drumului în pădurea Făget, fără ca nimeni să le adune.
O cabană din lemn din Făget a luat foc. Pompierii intervin cu 2 autospeciale.
Un clujean reclamă faptul că, în fiecare weekend, în pădurea Făget se produc tăieri masive de arbori.
Un inginer clujean, radioamator pasionat, susține că a pus în funcțiune un sistem prin care oferă, gratuit, televiziune digitală, acoperind circa 70% din municipiul Cluj-Napoca. Semnalul ar fi mai bun ca al cabliștilor.
Primarul Emil Boc a declarat că sensul giratoriu de la intersecția străzilor Câmpului și Mehedinți a fost desființat din cauza protestelor.
Poliția locală din Cluj a amendat 41 de proprietari de câini care își plimbau animalele prin locurile de joacă pentru copii.
Tehnicianul U Cluj, Ionel Ganea, a fost copilotul lui Marco Tempestini, vineri dimineața, în Shakedown-ul din Faget de la ora 8.00.
Persoanele cu dizabilităţi vor avea acces liber la evenimentele din cadrul celei de la XI-a ediţii a Festivalului Peninsula, între 18 şi 21 iulie, din Valea Gârbăului, situată în Padurea Făget din Cluj-Napoca.
Transilvania Rally are loc la Cluj-Napoca în 21 - 22 iunie, iar pentru buna desfășurare a probelor traficul pe multe drumuri județene va fi închis.
Transilvania Rally 2013 are loc la Cluj în 20 - 22 iunie, iar iubitorii sporturilor cu motor vor avea parte de probe speciale, inclusiv o cursă pe timp de noapte.
Poliția locală împreună cu angajații Apelor Române au efectuat o razie la vilele din zona Făget, pentru a verifica unde sunt deversate apele menajere.
Asociația civică ”SOS Lacurile Gheorgheni” organizează un maraton de 55 de kilometri, din Cluj-Napoca până la Piatra Secuiului.
Peste 70 metri cubi de gunoaie au fost adunate la sfârșitul acestei săptămâni în zona pădurilor Hoia și Făget, clujenii care au ieșit să sărbătorească Floriile lăsând în urma lor munți de gunoaie.
Rosal Cluj a igienizat zona de picnic de la Hoia și Făget, de unde muncitorii societății de salubritate au strâns trei camioane cu gunoaie aruncate de clujenii ieșiți la iarbă verde.
Președintele PSD Cluj, Remus Lăpușan, îl acuză pe primarul Emil Boc că este ”furat de mirajul politicii naționale și de implicarea în micile jocuri politice din PDL” și a uitat să mai administreze orașul.
Arhitecții clujeni propun legarea municipiului Cluj-Napoca de Autostrada Transilvania prin două modalități, ambele fiind prevăzute în propunerile de la Noul Plan Urbanistic General.
Decanul Dumitru Matiș nu se află la prima tentativă de a-și pune capăt zilelor, în urmă cu aproape doi ani acesta a mai incercat să se sinucidă, dar a eșuat.
Operatorul de salubritate Rosal îşi încurajează clienţii să colecteze selectiv deşeurile prin distribuirea, din poartă în poartă, a unor saci din plastic, cu titlu gratuit.