Președintele CJ Cluj, Alin Tișe, face haz de necaz după ce Nicușor Dan a decis să-l propună premier pe Eugen Tomac. Așadar, un viitor guvern tehnocrat, care are șanse minime să fie votat de partide, dar care îl face pe Tișe să râdă de situația în care a a
Opt din zece români au luat deja măsuri pentru a reduce consumul de energie acasă, iar interesul va crește și mai mult în următorul an. Un sondaj recent arată că 27% plănuiesc să instaleze panouri fotovoltaice
O femeie din județul Cluj a fost condamnată de Judecătoria Gherla după ce a furat curent electric timp de un an printr-o instalație clandestină montată înainte de contor. A consumat peste 12.000 de kWh fără să plătească nimic
Curtea de Conturi a emis o opinie cu rezerve asupra situațiilor financiare ale Primăriei Cluj-Napoca, după ce auditorii au descoperit nereguli grave în gestionarea banului public
O amplă anchetă a poliției scoate la iveală un mecanism care pare desprins dintr-un film. Zeci de persoane ar fi fost atrase cu promisiuni tentante pentru lucrări de reparații și montare de acoperișuri, însă s-au trezit ulterior cu facturi uriașe, presiun
Un caz extrem de grav, care are legătură directă cu un furnizor din Cluj-Napoca, a fost descoperit de anchetatorii din Alba. Un bărbat în vârstă de 41 de ani, din Alba Iulia, a fost reținut de polițiști după ce ar fi cumpărat ilegal precursori de exploziv
Tot mai mulți europeni aleg să fugă de marile orașe sufocate de chirii uriașe, facturi și stres, iar povestea unei familii din Regatul Unit arată cât de mare poate fi diferența dintre „a supraviețui” și „a trăi cu adevărat”. După ani întregi în care au si
EXCLUSIV. Cine este administratorul de pensiune ridicat de mascați, implicat într-un dosar cu prejudiciu estimat la peste un milion de lei
Descinderi de amploare în Cluj și alte județe! Administrator de pensiune, ridicat de mascați într-un dosar de peste un milion de lei
Românii scapă de încă o obligație digitală! Camera Deputaților a votat modificările la E-Factura
Un suporter al echipei Universitatea Cluj a fost condamnat la 2 ani și 10 luni de închisoare cu suspendare după ce a aruncat o sticlă de bere goală spre un grup de fani CFR în Parcul Central, în seara meciului din 31 martie 2025
Ministerul Transporturilor urmează să trimită Corpul de Control la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), după pierderea unui arbitraj major în fața constructorului italian Impresa Pizzarotti & C S.p.A.
România produce energie ieftină, dar plătește unul dintre cele mai mari prețuri din Europa raportat la puterea de cumpărare. Un expert în energie explică de ce: nu e doar criza, e un sistem construit să câștige din instabilitate
Zeci de mii de fani au umplut Arena Națională la concertul Metallica, însă pentru unii seara s-a încheiat chiar înainte de intrare. Mai multe persoane au descoperit la porțile stadionului că biletele cumpărate online nu erau valide
Ședința de astăzi a Consiliul Județean Cluj a fost marcată de tensiuni și acuzații dure la adresa conducerii Compania de Apă Someș, după ce bugetul companiei a primit aviz negativ din partea Comisiei 2 din cadrul forului județean.
Ședința de astăzi a Consiliul Județean Cluj a fost marcată de tensiuni și acuzații dure la adresa conducerii Compania de Apă Someș, după ce bugetul companiei a primit aviz negativ din partea Comisiei 2 din cadrul forului județean.
Datele publicate de Eurostat aduc vești interesante pentru consumatori: România se menține în topul țărilor cu cele mai mici prețuri la gaze din Uniunea Europeană. Într-un context în care multe state se confruntă încă cu efectele crizei energetice din 202
Tensiune maximă la București, unde Remus Lăpușan anunță că va susține moțiunea de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Votul decisiv are loc mâine în Parlamentul României, iar miza este una majoră: direcția economică și socială a țării.
Un gest aparent banal - aruncarea unor documente sau ștergerea unor fișiere - poate deveni o vulnerabilitate serioasă. Directoratul Național de Securitate Cibernetică atrage atenția că informațiile personale pot fi recuperate și exploatate dacă nu sunt el
Premierul Ilie Bolojan a preluat interimar conducerea Ministerului Energiei într-un moment extrem de tensionat, marcat de instabilitate politică și presiuni majore asupra sistemului energetic. Mutarea vine într-un context în care deciziile rapide nu mai s
Tot mai mulți clujeni care călătoresc frecvent în afara Uniunii Europene își regândesc modul în care folosesc telefonul mobil peste hotare. Costurile ridicate de roaming, nevoia de conectivitate constantă și flexibilitatea în gestionarea serviciilor
Situație tensionată pentru călătorii din Cluj-Napoca, după ce Lufthansa CityLine a întrerupt operarea zborurilor, afectând serios una dintre cele mai importante conexiuni aeriene: ruta Cluj-Napoca - München. Reprezentanții Aeroportul Internațional Avram I
Răzvan Pascu a aflat că firma cu care lucrase 11 ani l-a lăsat baltă în cel mai neașteptat moment: în timp ce se afla în avion spre Filipine. Agenția le-a transmis clienților săi, fără să-l consulte, că nu îi va mai însoți în excursiile contractate
Un clujean a ajuns să fie chemat la DNA și să aibă datorii de sute de mii de lei la stat după ce o cunoștință i-a cerut buletinul la 18 ani și l-a pus să semneze acte fără să îi explice nimic
Estimările managerilor din principalele sectoare economice arată că următoarele trei luni ar putea aduce o relativă stabilitate a activității și a numărului de angajați, însă veștile privind prețurile sunt mai puțin liniștitoare. Datele provin din ancheta
Un bărbat din județul Cluj a fost obligat să plătească statului 511.315 lei după ce a înregistrat zeci de facturi fictive în contabilitatea firmei sale. Procesul penal s-a prescris, însă latura civilă a fost menținută
ANAF descoperă o schemă de fraudă cu apartamente vândute de mai multe ori și facturi fictive. Sechestru pe 46 de imobile și 5.386 mp teren.
Românii primesc o veste importantă în ceea ce privește costurile la energie. Guvernul a adoptat o nouă ordonanță de urgență care stabilește modul de formare a prețului la gaze naturale pentru consumatorii casnici în perioada 1 aprilie 2026 - 31 martie 202
O pensionară trăiește de peste șapte luni o situație absurdă: deși are contract de furnizare a energiei electrice, nu a primit nicio factură și se teme că, la un moment dat, va fi pusă să achite dintr-odată o sumă imposibil de suportat din pensia sa de 1.
Primăria Cluj-Napoca a semnat un contract major pentru modernizarea rețelelor de termoficare din oraș, iar primarul Emil Boc promite beneficii reale pentru clujeni: facturi mai mici, mai puține emisii de CO₂ și un sistem pregătit pentru viitor. Contractul