Situație halucinantă pentru un clujean! A dat buletinul unei prietene și a ajuns să fie căutat de DNA: „Am rămas cu datorii de sute de mii de lei la stat”
Un clujean, chemat la DNA după ce o cunoștință i-a folosit buletinul pentru a scoate fonduri europene: „Am rămas eu cu răspunderea și cu datorii de sute de mii de lei la stat"
Tânărul spune că a semnat acte fără să știe ce face, la 18 ani, din dorința de a fi util unei familii pe care o credea serioasă. Acum are dosar la Tribunal în Zalău, a fost chemat ca martor la DNA Alba și plătește mii de euro pe avocat din banii familiei. Persoana pe care o acuză se numește A.C.
Un tânăr din Cluj-Napoca trăiește de câteva luni un coșmar pe care nu și l-ar fi imaginat: citații de la tribunal, audieri la DNA, datorii de sute de mii de lei la stat și facturi de avocat pe care nu și le permite. Totul a pornit de la o cunoștință care i-a cerut buletinul la 18 ani și l-a pus să semneze acte, fără să îi explice vreodată ce face.
Pe numele lui fuseseră înregistrate firme prin care se scoteau fonduri europene, după care acestea erau băgate în insolvență, iar el rămânea cu tot. Povestea a ajuns la redacția ȘTIRI DE CLUJ după ce bărbatul a citit un articol similar și a recunoscut, cuvânt cu cuvânt, prin ce trece.
CITEȘTE ȘI: Percheziții și în Cluj într-o fraudă de peste 1,3 milioane lei! Firme fictive și angajați „pe hârtie” într-o schemă bine pusă la punct
O familie înstărită, oameni serioși: sau cel puțin așa părea
Totul a pornit în iarna lui 2019. Bărbatul tocmai împlinise 18 ani, venea dintr-o perioadă petrecută în Spania și era într-un moment în care voia să-și refacă cercul social în Cluj. Prin intermediul unei foste colege a ajuns în anturajul familiei acesteia, mai precis al surorii mai mari, pe care o identifică drept A.C.
„Noi îi știam ca fiind persoane serioase. Aveau magazine, niște oameni care, din exterior, păreau ok. Făceau afaceri, nu știu exact. În perioada aia, când aveam 18 ani, tocmai împlinisem 18 ani, era iarnă și am început să merg mai des pe la ei pe acasă, să ne cunoaștem mai bine”, a declarat bărbatul pentru ȘTIRI DE CLUJ.
La un moment dat, persoana în cauză l-a abordat cu o rugăminte care părea banală: are nevoie de buletinul lui, pentru niște formalități, niște acte, niște nume. Nimic complicat. Acesta nu a pus întrebări.
„Eu am avut încredere în persoana respectivă și în familia lor. Nici măcar nu mi-am pus problema că o să mă bage pe mine într-o asemenea situație. La început le-am dat copie după buletin, apoi m-au dus să mai fac niște copii după alte acte, ceva certificat, diverse documente. Așa a început totul, treptat, nu dintr-o dată”, a daăugat acesta pentru ȘTIRI DE CLUJ.
Drumuri la Zalău, semnături puse fără să citească, un notar pe undeva pe la mijloc
În lunile care au urmat, bărbatul a făcut mai multe drumuri alături de A.C., o dată la Zalău, de două ori în Cluj, în zone diferite ale orașului, și la un punct și la un notar. Nu știa exact unde merge sau ce semnează.
„De la una la alta, a început să îmi dea să mai semnez nume și prenume. Eu, prost și copil cum eram atunci, nici n-am citit, nici nu m-am interesat. M-am gândit că poate fac și eu o impresie bună pe lângă familia aia, că poate, cine știe, îmi găsesc un loc de muncă mai bun. În perioada aia veneam și din Spania, unde statusem mult timp, și eram într-un moment în care aveam nevoie să-mi refac puțin cercul social”, a declarat bărbatul pentru ȘTIRI DE CLUJ.
Anii au trecut. Bărbatul și-a văzut de viața lui, a lucrat, nu a mai ținut legătura strânsă cu familia respectivă. Nimic nu părea să se fi întâmplat Până la sfârșitul anului trecut, când au început să vină citațiile.
Primele plicuri au venit de la Tribunalul Zalău. Bărbatul spune că nu înțelegea limbajul juridic și nu știa ce să facă cu ele. S-a dus direct la A.C. Răspunsul a fost același de fiecare dată: „stai liniștit, mă ocup eu”, rezolv. Și el a crezut-o, până când a sosit o altă citație, de data asta de la o cu totul altă instituție: DNA Alba.
„Acolo deja nu mai înțelegeam nimic și am sunat-o din nou. I-am spus: «Uite, am primit citația asta de la DNA, e deja grav». Iar ea mi-a zis că trebuie să mă duc, să merg frumos și să spun de unde o cunosc și ce știu”, a povestit bărbatul pentru ȘTIRI DE CLUJ.
A mers la Alba Iulia. A stat două ore în audiere. Și acolo a văzut pentru prima dată, fizic, în ce situație se afla.
„Am rămas șocat când am văzut cât de gros era dosarul. Acolo mi s-a spus că figurez ca assistant manager la firma Irina Food Production. Eu habar n-aveam ce firmă e aia. Nu știam cine e doamna Irina și nici despre ce e vorba”, a mai adăugat acesta pentru ȘTIRI DE CLUJ.
Firma făcută pe numele lui, fonduri europene de peste 100.000 de euro, insolvență, și el cu datoriile
Treptat, pe măsură ce a vorbit cu avocatul și a înțeles actele, imaginea de ansamblu a început să se contureze. Din spusele bărbatului, A.C. ar fi înregistrat mai multe firme folosind identitatea sa care nu știa exact ce semnează, l-a trecut ca asociat sau angajat fictivi, accesa prin aceste firme fonduri europene de 100.000 de euro sau mai mult, după care băga firmele în insolvență. Cei pe ale căror nume fuseseră înregistrate firmele rămâneau cu răspunderea juridică și cu datoriile.
Clujeanul are acum dosar la Tribunalul Zalău pentru firma înregistrată acolo și a fost chemat ca martor la DNA Alba într-un dosar separat, legat de o altă firmă, Irina Food Production, unde figura ca assistant manager.
„Au făcut o firmă pe numele meu, au scos fonduri europene, au băgat firma în insolvență, iar apoi am rămas eu cu răspunderea și cu datorii de sute de mii de lei la stat, ba chiar și cu riscul de a intra în probleme cu DNA pe viitor, în timp ce făptașii dețin imobile de lux, mașini scumpe și totodată fraierind mai departe pe alții pentru a-și clădi averi din evaziune fiscală”, a declaratat acesta pentru ȘTIRI DE CLUJ.
„Sunt un om simplu. Mii de euro la avocat, din banii familiei"
Pentru a se apăra, a fost nevoit să angajeze un avocat. Onorariile depășesc cu mult ce poate scoate dintr-un salariu obișnuit.
„Sunt un om simplu, dintr-o familie modestă și simplă. Acei mii de euro de care am pomenit, nici nu îi permit din venitul meu lunar, dar când am văzut că nu am de ales și că trebuie să apelez la ajutor juridic, a trebuit să apelez la ajutorul familiei mele."
În prezent, bărbatul are termen la Tribunalul Zalău și urmează să meargă la interogatoriu alături de avocatul său, în prezența reprezentanților Registrului Comerțului. Spune că e dispus să facă povestea cât mai publică, pentru că situații similare par să devină tot mai frecvente în România, sau cel puțin, spune el, încep să iasă la suprafață.
Redacția ȘTIRI DE CLUJ a încercat să o contacteze pe A.C., dar aceasta nu a putut fi contactată la momentul redactării articolului.
7 Comentarii