Un bărbat a cumpărat din Cluj „ingrediente” pentru a face o bombă artizanală, folosind identitatea unui mort! SRI s-a implicat direct în anchetă

Un caz extrem de grav, care are legătură directă cu un furnizor din Cluj-Napoca, a fost descoperit de anchetatorii din Alba. Un bărbat în vârstă de 41 de ani, din Alba Iulia, a fost reținut de polițiști după ce ar fi cumpărat ilegal precursori de explozivi restricționați de la o societate comercială din Cluj-Napoca, folosind identitatea unei persoane decedate.

Un bărbat din Alba Iulia încerca să facă bombe artizanale, cu ingrediente din Cluj-Napoca


Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Alba, bărbatul este cercetat pentru nerespectarea regimului precursorilor de explozivi restricționați și pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, conform Ziarul Unirea. Anchetatorii susțin că, în perioada 11–13 mai 2026, acesta ar fi folosit datele unei persoane decedate, dar și informațiile de identificare ale unei firme din județul Sibiu pentru a achiziționa substanțe chimice extrem de periculoase de la o firmă din Cluj-Napoca. Aceste substanțe sunt încadrate în categoria precursorilor de explozivi restricționați și nu pot fi cumpărate legal de către publicul larg.

Mai mult, individul ar fi falsificat și semnat facturi fiscale și declarații privind utilizarea substanțelor respective pentru a putea intra în posesia lor fără a ridica suspiciuni. Vineri, 22 mai 2026, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Alba, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, au descins la trei adrese din Alba Iulia.

În urma perchezițiilor, oamenii legii au găsit cantități uriașe din aceste substanțe chimice extrem de periculoase, fiind vorba de peste 170 de kilograme. Toate aceste substanțe, care nu vor fi menționate, pot fi utilizate la fabricarea ilegală de materiale explozive, motiv pentru care comercializarea și deținerea lor sunt strict controlate prin lege.

Acțiunea a fost sprijinită inclusiv de Serviciul Român de Informații, de structuri din cadrul IPJ Alba

Ancheta a mobilizat mai multe structuri ale statului. Acțiunea a fost sprijinită inclusiv de Serviciul Român de Informații, de structuri din cadrul IPJ Alba și de polițiști ai Serviciilor Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din județele Cluj și Sibiu.

Cazul ridică semne serioase de întrebare inclusiv în ceea ce privește modul în care au fost comandate și livrate substanțele de la societatea din Cluj-Napoca, în condițiile în care suspectul ar fi folosit identitatea unei persoane decedate pentru a face achizițiile. Polițiștii atrag atenția că precursorii de explozivi restricționați reprezintă substanțe cu grad ridicat de risc, iar folosirea lor fără drept poate pune în pericol siguranța publică. Bărbatul beneficiază, pe parcursul anchetei, de prezumția de nevinovăție și de toate drepturile prevăzute de lege.

Comentarii Facebook