Elena Udrea a fost eliberată pe o cauțiune de 5 milioane de lei

 

Elena Udrea a fost eliberată sub control judiciar pe cauțiune, dar trebuie să plătească o sumă record în termen de cinci zile.

 

Control judiciar pe cauțiune, o cauțiune record în România. Nu s-a mai întâmplat ca cineva să fie pus sub cauțiune pentru o sumă de cinci milioane de lei, în condițiile în care DNA mi-a sechestrat toate bunurile pe care le am cu obligația să depun, în cinci zile, această cauțiune. Nu este o vânătoare a Elenei Udrea? Dacă nu, se va dispune, se va cere o măsură mai grea împotriva mea”, a spus Elena Udrea. 

 

Totodată, Elena Udrea a povestit că le-a relatat procurorilor cum au ajuns banii la vechiul PDL și cum au fost cheltuiți. Ea a dat și nume, dar numai cele care au apărut în presă.

 

Elena Udrea a spus că, în timpul audierilor, a fost anunțată că este vizată într-un al patrulea dosar de corupție, unde este acuzată de complicitate la abuz în serviciu în legătură cu primul dosar în care este cercetată pentru un credit obținut de la o bancă:

 

Ca să vedeți că nu sunt paranoică. Surpriză! În timp ce nu se terminaseră actele de procedură în dosarul acesta, mi s-a înmânat o altă citație pentru un alt dosar. Cred că la DNA trebuie să se înființeze secția de urmărire penală a Elenei Udrea și asta i-am și spus doamnei procuror. Este evident că sunt o țintă pentru DNA și din acest moment mă consider o persoană persecutată și voi face sesizări tuturor ambasadelor din România și tuturor instituțiilor internaționale care se ocupă de drepturile omului (...) Pe bandă rulantă apar dosare despre Elena Udrea. Cred că DNA se ocupă de Elena Udrea și să arate, din când în când, că mai există și alte activități mai apare și alt personaj pe aici”, a precizat fostul ministru.

 

Potrivit DNA, ”inculpatei Udrea Elena Gabriela i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

 

De asemenea, inculpata Udrea Elena Gabriela va depune o cauțiune în valoare de 5.000.000 lei, care va fi consemnată pe numele inculpatei la dispoziția Direcției Naționale Anticorupție prin constituirea unei garanții reale, mobiliare ori imobiliare, în limita sumei respective, în favoarea Direcției Naționale Anticorupție. Inculpatei Udrea Elena Gabriela i se atrage atenția că nedepunerea cauțiunii atrage înlocuirea măsurii cu alta mai gravă”,  se precizeză într-un comunicat al DNA.

Comentarii Facebook