În luna mai, trei zodii feminine se pregătesc să fie binecuvântate cu noroc total la bani, schimbându-și radical destinul. Ele sunt pe cale să experimenteze succesul financiar la care au tot sperat.
După o perioadă în care obstacolele au fost la ordinea zilei și nimic nu părea să meargă conform planului, destinul își arată grijă și răsplătește răbdarea a două zodii feminine în luna aprilie. Acestea sunt încurajate să își urmeze dorințele mai vechi, i
Georgiana Lobonț a dispărut din viața publică de o vreme, iar fanii au început să se întrebe ce s-a întâmplat. Ei bine, nu este nimic grav. Artista și-a luat o vacanță de lux alături de familia ei.
Numai în luna septembrie a anului trecut, 1956 de cupluri au divorţat în România, cu 203 mai multe decât în august şi cu 105 mai multe comparativ cu septembrie 2022.
Istoria Clujului este un fabuloasă, iar fără Mănăștur putem spune că aceasta nu prea există. Accesul din satul Mănăștur spre urbe se făcea pe poarta cu același nume. Aceasta era amplasată în zona actualei străzi Memorandumului.
În următorii ani, traficul din jurul zonei fostei platforme industriale Carbochim din Cluj-Napoca se va schimba radical. Investițiile în proiectul de restructurare urbană din zona fostei platforme industriale, de aproximativ 30 de milioane de euro,
Vești bune pentru viitorii medici! Un centru de simulare, training și cercetare va fi construit la Cluj.
Lupul paznic la oi! Doi specialiști silvici din județul Cluj au fost reținuți de polițiști pentru că ajutau și favorizau hoții de lemne.
În primele trei luni ale anului 2024, au apelat la serviciul de telemedicină ALOPEDI, aproape 3.700 de părinți. Serviciul ALOPEDI 0364-917 este gestionat de reprezentanții Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii și este destinat obținerii sfaturilor
Datele unui studiu de piaţă publicat marți arată că angajaţii din România consideră voucherele de vacanţă un beneficiu extra-salarial foarte atractiv pe care şi-ar dori să-l regăsească mai frecvent în oferta de angajare.
Comuna Florești va avea un centru destinat pentru colectarea deșeurilor voluminoase, anunță primarul Bogdan Pivariu.
A început sezonul călătoriilor și îți dorești să profiți la maxim de această perioadă? Primăvara este momentul potrivit pentru a planifica vacanțe de neuitat în locuri inedite. Dacă intenționezi să organizezi o călătorie, dar nu știi cu ce să începi, poți
Se spune că "banii nu aduc fericirea", dar mulți aspiră la un statut financiar confortabil. Chiar dacă momentan situația ta financiară nu este excelentă, perspectivele s-ar putea schimba în viitor. Se spune că cifra avuției, determinată în funcție de ziua
Un pompier din Cluj aflat în timpul liber și-a salvat prietenul, după ce cortul acestuia a luat foc, pe marginea lacului din Ciurila.
Trei bărbați, printre care și un cetățean străin, au fost reținuți de polițiștii clujeni, pentru trafic de droguri. Cei trei au fost prinși cu o cantitate uriașă de stupefiante.
Peste 300 de căței pot fi adoptați în Cluj-Napoca.
O femeie de 34 ani din Piatra Neamț a găsit în parcarea unei clinici medicale un plic cu 16.800 euro şi l-a dus la sediul poliţiei.
Un bărbat a fost prins în flagrant delict, în timp ce ar fi deținut, în camera sa, dintr-un complex de cazare destinat studenților din municipiul Cluj-Napoca droguri de mare risc.
Mafia substanțelor dopante din sălile de forță din Cluj a primit o lovitură puternică, după ce procurorii au reținut cinci persoane și au confiscat bani și substanțe interzise.
Patru traficanți au fost reținuți, după ce au fost prinși în flagrant în în timp ce ar fi efectuat operațiuni cu substanțe psihoactive, în Cluj-Napoca.
Un angajat din Ocolului Silvic Abrud, o persoană cu funcție de conducere a fost reținută de polițiștii din Cluj după ce a ajutat și favorizat hoții de lemne.
Țigările electronice și dispozitivele de vapat nu vor mai putea fi folosite în spații publice închise, potrivit unei noi legi promulgate de președintele Klaus Iohannis.
Gașca Zurli este în proces de destrămare, după ce membri de bază s-au retras, iar acum a izbucnit un scandal legat de sumele încasate ca salarii. Prima a plecat Vero Căliman, cunoscută sub numele de scenă Fețita Zurli, alături de colegul ei Ionuț Varodi.
Parchetul European (EPPO) din Cluj-Napoca (România) a făcut 12 de percheziții în cadrul unei anchete împotriva funcționarilor Administrației Dunării Inferioare Galați (AFDJ) și a Autorității Navale Române (ANR). Este vorba despre o suspiciune de fraudă le
A fost cândva cea mai spectaculoasă construcție rococo din Transilvania, o adevărată bijuterie arhitectonică, astăzi însă a rămas doar o ruină.
Două șanțuri situate pe strada Răsăritului din Cluj-Napoca le dau bătăi de cap șoferilor clujeni.
Proiectul Aquapark-ului din Grigorescu a fost prezentat vineri în cadrul ședinței Comisiei de Urbanism a Primăriei Cluj-Napoca.
Culmea escrocheriei în România! Infractorii se dau drept angajați ai instituției care se ocupă de soluționarea cazurilor de înșelătorii online. Avertismentul DNSC.
Un tărâm al relaxării a fost deschis în Cluj-Napoca.
O persoană din județul Cluj a fost arestată după ce pe parcursul anului 2024, ar fi deținut și comercializat droguri de risc (canabis), pentru sume cuprinse între 1.000 și 2.000 de lei.