Francois Delecour a câștigat ediția din acest an a Transilvania Rally.
Un accident de circulație s-a produs luni, 2 iunie, în jurul orei 17.00.
Cinematograful Florin Piersic din Cluj-Napoca a avut în 2013 cei mai mulți spectatori dintre cinematografele publice din România.
Dacia a lansat un model cu 6 roți, un pick-up Duster foarte puternic.
Un accident de circulație s-a produs, în jurul orei 7, pe DN1C în localitatea Fundătura.
Un accident cu patru mașini, în care a fost implicat și un consilier județean USL, s-a produs în Gherla, marți, 29 aprilie, în jurul orei 16.30.
Campania ”Ai parcat ca un bou” scoate în evideță lipsa de civilizație a șoferului român.
Câștigătorul licitației pentru executarea lucrărilor de consolidare a terenului de la Pata Rât - Centrul de Management al Deşeurilor, afectat de alunecările de teren, este o firmă din Satu Mare.
Cinema Dacia va fi refăcut în întregime în acest an, a anunțat primarul Emil Boc.
Renault nu va pleca din România, dar are nevoie de investiții în autostrăzi pentru a putea continua proiectele.
Președintele Traian Băsescu a anunțat la Cluj, într-o emisiune televizată, că Dacia va pleca de la Pitești în Maroc, pentru că în România nu sunt autostrăzi.
Polițiștii clujeni l-au prins pe un bărbat în vârstă de 51 de ani, căutat în toată țara pentru înșelăciune, pe numele acestuia fiind emis un Mandat de Executare a Pedepsei cu Închisoarea.
Firmele Diferit - Kiat CÂȘTIGĂ licitația pentru modernizarea drumurilor din zona liniei de tramvai din Cluj-Napoca.
Consilierii locali au aprobat bugetul municipiului Cluj-Napoca pe anul 2014, iar suma alocată investițiilor este cu 55% mai mare față de anul trecut.
Pasiunea Mihaelei Rădulescu pentru sporturile extreme nu este un secret pentru nimeni, însă acesta pare a fi moștenit din familie, fosta prezentatoare fiind crescută într-o familie de iubitori de raliu.
Dacia Duster în care se afla primarul din Gherla a fost acroșată de tren, marți, în jurul orei 14.30, în localitatea Livada.
Mai mulți clujeni se plâng de șoferii care își lasă mașinile parcate în stradă în zona Camerei de Comerț, limitând astfel circulația la aproape o singură bandă, în condițiile în care în spatele clădirii există chiar și o parcare ame
Aproape 300 de noi locuri de muncă vor fi create de compania Trelleborg Automotive Dej, prin extinderea capacităților de producție.
Un student din Brașov a redesenat ”bătrâna” Dacia 1300, iar ceea ce a rezultat poartă numele de ”2014 Dacia 1300 Concept”.
Conducerea Renault a anunțat că noul Dacia Duster va participa la cea mai periculoasă cursă din lume, raliul Dakar, în 2014.
Un șofer a intrat cu Dacia în gardul Sălii Polivalente, după ce s-a ciocnit de o altă mașină.
Cu ocazia Zilei Naționale a României, armata a prezentat o serie de autoturisme de luptă, în cadrul paradei din București, printre care a fost prezentat, în premieră, varianta militară a Dacia Duster.
Un autoturism marca Dacia Duster s-a răsturnat pe strada Moților, joi, 28 noiembrie, la ora 18.50.
Clujenii sunt așteptați miercuri, 13 noiembrie, orele 11.00, la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca, la vernisajul expoziţiei temporare Peisajul geofizic al aşezării de la SAMUM şi al frontierei romane a provinciei Dacia.
Un autoturism Dacia Papuc, aparţinând unei firme care face lucrări în domeniul instalaţiilor, a fost implicat într-un accident pe Traian Vuia, marţi dimineaţa.
Inspectoratul de Poliţie al Județului Cluj (IPJ) Cluj a primit din partea Consiliului Județean (CJ) Cluj două autoturisme marca Dacia Duster, urmând să fie folosite pentru patrulări.
Renault pregătește lansarea unui nou concept Dacia, Duster Detour, în Africa de Sud, la Salonul Auto de la Johannesburg, din 16 octombrie.
Un prototip misterios ce seamănă cu Dacia Logan 2 a fost surprins pe străzile din România, acesta având designul sopilerelor față și spate bine camuflate.
Şeful Ocolului Silvic Beliş, Nicolae Goga, reţinut pentru 24 de ore, după ce a accidentat o persoană, conducând autoturismul sub influenţa băuturilor alcoolice a reușit să scape de o parte din probleme, alcoolemia i-a scăzut peste noapte.
Noul Duster va fi prezentat oficial la Salonul Auto de la Frankfurt. Modelul a suferit modificări atât la exterior, cât și în interior.