Poliția Cluj a deschis dosar penal în cazul copilului rănit cu un cuțit de un coleg, într-o școală din Cluj, în Cătina: „Lovire sau alte violențe”
Polițiștii clujeni au confirmat oficial incidentul violent petrecut marți dimineață, 3 noiembrie, la Școala Gimnazială din comuna Cătina, județul Cluj, unde un elev de 13 ani, din clasa a doua, a fost rănit cu un obiect tăietor-înțepător de un coleg în vârstă de 15 ani, din clasa a VII-a. În urma incidentului, oamenii legii au deschis un dosar penal pentru lovire sau alte violențe.
Cazul a fost prezentat în exclusivitate de Știri de Cluj, după ce un părinte a sesizat redacția cu privire la incidentul petrecut în unitatea de învățământ. Cei doi copii sunt elevi în clasa a doua, deși au vârste de 13 și 15 ani.
EXCLUSIV. Copil rănit cu un cuțit de un coleg la o școală din Cluj, în Cătina: „Alt elev ar fi cumpărat cuțitul și l-ar fi adus la școală” - Ştiri de Cluj
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Cluj, incidentul s-a produs în dimineața zilei de 3 noiembrie, în jurul orei 07:40, în urma unui conflict între cei doi elevi.
Polițiștii au fost sesizați oficial miercuri, 4 noiembrie, la ora 09:50, de către directorul unității de învățământ.
Ce au stabilit polițiștii despre incidentul de la școala din Cătina
În urma verificărilor efectuate la școală, polițiștii au stabilit că elevul de 15 ani i-ar fi provocat colegului său de 13 ani o leziune la brațul stâng, folosind un obiect tăietor-înțepător.
„La data de 4 noiembrie a.c., în jurul orei 09:50, polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Gherla au fost sesizați de către directorul unei unități de învățământ gimnazial din comuna Cătina cu privire la faptul că, în ziua de 3 noiembrie a.c., în jurul orei 07:40, ar fi avut loc un conflict între doi elevi.În urma sesizării, polițiștii s-au deplasat la unitatea de învățământ, în vederea verificării aspectelor semnalate, stabilind că între doi minori, cu vârste de 13 și 15 ani, ar fi avut loc un conflict, în urma căruia minorul de 15 ani i-ar fi provocat celuilalt o leziune la nivelul brațului stâng, cu un obiect tăietor-înțepător. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe, cercetările fiind continuate sub coordonarea unității de parchet competente, pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, au declarat reprezentanții IPJ Cluj pentru Știri de Cluj.
Copilul rănit le spusese inițial profesorilor că s-a tăiat într-o sticlă spartă
Așa cum Știri de Cluj a relatat anterior, incidentul a fost prezentat inițial cadrelor didactice drept un accident petrecut pe terenul de sport al școlii.
EXCLUSIV. Copil rănit cu un cuțit de un coleg la o școală din Cluj, în Cătina: „Alt elev ar fi cumpărat cuțitul și l-ar fi adus la școală” - Ştiri de Cluj
Elevul rănit le-a spus profesorilor că ar fi căzut și s-ar fi tăiat la mână în cioburile unei sticle. Cadrele didactice au solicitat intervenția unui echipaj SMURD, care l-a transportat la spital.
Ulterior, s-a aflat că rana fusese provocată în timpul unui conflict cu un coleg de clasă.
Inspectoratul Școlar Județean Cluj a confirmat, la solicitarea Știri de Cluj, că verificările preliminare indică existența unui conflict între cei doi elevi, și nu a unui accident pe terenul de sport, așa cum fusese raportat inițial de școală.
Ce spune Inspectoratul Școlar Cluj despre cazul elevului de clasa a doua, rănit cu un cuțit de un coleg, la școală: „Un conflict între doi elevi” - Ştiri de Cluj
Directoarea unității de învățământ, Adela Mihaela Voivod, declarase anterior pentru Știri de Cluj că cei doi copii s-ar fi jucat cu un cuțitaș, iar unul dintre ei l-ar fi tăiat pe celălalt la mână.
Un părinte a prezentat însă o altă versiune, potrivit căreia cuțitul ar fi fost adus la școală de un al treilea elev, ar fi fost luat de un cadru didactic și depozitat într-un dulap, de unde ar fi fost recuperat ulterior de copilul de 15 ani. Această relatare nu a fost confirmată oficial.
Polițiștii continuă cercetările în dosarul penal deschis pentru lovire sau alte violențe, sub coordonarea procurorilor, pentru a stabili toate împrejurările în care elevul de 13 ani a fost rănit.
0 Comentarii