Forțele armate ucrainene au eliberat regiunea Kiev, sâmbătă, 2 aprilie, de invadatorii ruși. A doua zi, când imaginile de la Bucea au apărut la toate posturile internaționale, lumea a aflat cum arată răul absolut. Monstruozitățile comise de ocupanții ruși
La Mariupol, Ucraina, militarii ruși au adus crematorii mobile pentru a acoperi crimele comise împotriva civililor. Acest lucru a fost raportat miercuri, 6 aprilie, de către Consiliul Local din Mariupol.
Fostul președinte Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea ca poliție politică, a decis miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ). Hotărârea este definitivă.
ISJ Cluj caută manageri pentru conducerea instituțiilor preuniversitare, chiar și Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” încă nu are director.
Dr. Orsolya Vincze, cercetător colaborator în cadrul Facultății de Biologie și Geologie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), este autorul principal al unui articol apărut recent în unul dintre cele mai prestigioase jurnale academice la nive
Actorul clujean Bob Rădulescu a criticat dur vizita în Egipt a preşedintelui Klaus Iohannis într-un moment în care spitalele fac cu greu faţă valului 4 al pandemiei şi în fiecare zi mor sute de români.
Inspectoratul Școlar Județean Cluj anunță organizarea concursului pentru ocuparea funcțiilor vacante de director și director adjunct în unitățile de învățământ preuniversitar de stat din județul Cluj.
Cea mai scumpă sticlă de vin produs în România s-a adjudecat în seara de 24 iunie 2021, în Cluj-Napoca, în cadrul unui eveniment, pentru prețul de 1.000 de euro.
Horoscop 18 mai 2021. Astăzi au loc schimbări pentru nativi, astfel că nativii Berbec vor modifica activitățile cotidiene, iar Taurii pun problema unei schimbări a locuinței, potrivit horoscop 18 Mai 2021.
O fotografie istorică din anii 1940 prezintă gaterul lui Teodor Șușman, fostul lider al grupului anticomunist Șușman din Răchițele, comuna Mărgău.
Miruna Gritu, cea care a salvat cei doi pui de urs, a aflat ce înseamnă să faci bine în România. Ea a fost amendată de Garda de Mediu, din motive cel putin stupide.
Dintre evenimentele majore ale anului 2021, împlinirea, la data de 18 martie 2021, a 100 de ani de la nașterea Mitropolitului Bartolomeu Anania al Clujului (1921-2011) este un moment fast pentru Biserica Ortodoxă Română
George Maior a fost propus ambasador în Austria, după ce a fost retras din SUA, post pe care îl ocupa din septembrie 2015.
Preasfinția Sa Florentin, episcopul Eparhiei Greco Catolice de Cluj- Gherla, s-a stins din viață marți, 12 ianuarie, după ce a fost diagnosticat cu COVID.
Scriitori clujeni hărțuiți cu sute de SMS -uri de un bărbat din Oradea, un profesor universitar. Procurorii au dat o decizie halucinantă
Vărul lui Emil Boc, preotul Teodor Boc, acuzat că a vrut să saboteze comemorarea eroilor anticomuniști din Grupul Şuşman
Simona Halep a încheiat colaborarea cu antrenorul australian Darren Cahill, iar acum, numărul 1 mondial a hotărât să nu mai apeleze la ajutorul niciunui antrenor.
Radio Cluj și Asociaţia Beard Brothers organizează crosul caritabil ”Run for Andrea!”, duminică, 21 octombrie, pentru achiziția unui unui dispozitiv care asistă persoanele nevăzătoare, Orcam My Eye.
Liviu Dragnea și-a dat demisia în primăvara lui 2015, după ce a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare, în dosarul fraudelor de la referendumul pentru demiterea lui Traian Băsescu.
Un studiu realizat de IRES în marile orașe ale țării, arată că românii prezintă o deschidere destul de mare față de metodele alternative de transport, precum serviciile de ridesharing, precum Uber și Taxify.
Directorul general al SRTv, Doina Gradea, a fost invitată, marți, la audieri în Comisia de cultură a Camerei Deputaţilor, a anunţat preşedintele comisiei, Gigel Ştirbu.
Vitrina Advertising și Vasile Dâncu au încasat sume uriașe de la Federația Română de Fotbal pentru diverse activități suspect de scumpe.
Rectorul UBB Cluj și președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, ar fi fost colaborator al UM 0225, unitate din cadrul Departamentului Securităţii Statului (DSS).
Asociația Little People a câștigat procesul intentat lui Vlad Pop, un fost colaborator, care a adus grave prejudicii de imagine organizației și acuzații nedovedite.
Celebra actriță Jennifer Lawrence, câștigătoare a premiului Oscarn, a anunțat că renunță la actorie, cel puțin o perioadă, pentru a se implica în campanii de stopare a mitei politice şi de promovare a unor legi anticorupţie.
Orchestra Filarmonicii de Stat ”Transilvania”, dirijorul principal Gabriel Bebeşelea şi violistul Cristian Andriş susțin, vineri, 19 ianuarie, de la ora 19.00, un concert pe scena Colegiului Academic.
Taximetriștii din cadrul Asociației Taximetristilor Cluj acuză dispeceratul unei cunoscute firme că lucrează pe model UBER și Taxify.
Comediantul clujean Mircea Bravo a postat un nou clip de senzație, tema fiind traficul infernal din Cluj-Napoca.
Filarmonica de Stat ”Transilvania” îi invită pe clujeni vineri, 26 mai, la concertul simfonic dirijat de David Crescenzi.