Duminica 2 Octombrie

Orașul groazei, Bucea. Povestea unui civil, capturat de ruși:„Au adus două fete. Unul a întrebat: de ce le-ai ucis atât de repede? Ar fi fost mai vesel”


Forțele armate ucrainene au eliberat regiunea Kiev, sâmbătă, 2 aprilie, de invadatorii ruși. A doua zi, când imaginile de la Bucea au apărut la toate posturile internaționale, lumea a aflat cum arată răul absolut. Monstruozitățile comise de ocupanții ruși în acea regiune au șocat o lume întreagă. 

În regiunea Kiev, în gropi comune au fost găsite trupurile a sute de civili torturați și uciși. Numeroase cadavre zăceau întinse chiar pe străzi. Ocupanții au abuzat și ucis cu cruzime femei și copii, au nimicit familii întregi. 

Imaginea soldaților ruși care discută cu familiile rămase acasă despre minciunele războiului din Ucraina lansate de Putin, erau mult mai reconfortante. O lumea întreagă și-a dorit până în ultima secundă să creadă în umanitate. Au trecut decenii de la al Doilea Război Mondial, și am refuzat să credem că după ani de pace instaurată pe teritoriul european, după ani de investiții în educație, după ani de discuții despre atrocitatea războiului, mai poate exista o națiune, capabilă să comită crime de război după modelul naziștilor. 

Un civil ucrainean a fost capturat de ruși, sub pretextul că ar ascunde informații despre o bază militară ucraineană

Oleg este colaborator la Centrul creștin de reabilitare pe lângă biserica protestantă, a fost capturat de ruși pentru că credeau că în centru se afla o bază militară ucraineană. Oleg s-a aflat trei zile în captivitate, a fost torturat și a auzit țipete ale civililor uciși de ruși. Pe 27 martie a reușit să scape. Bărbatul a povestit despre aceste trei zile de groază corespondentului de la publicația ucraineană Hromadske, informații preluate și traduse ulterior de Ziarul de Gardă

Când a început războiul, în Centrul creștin de reabilitare pentru dependenții de droguri din Motyzhin mai rămăseseră oameni. Oleg, angajat al Centrului, avea grijă de ei, așa că nu a putut să plece. În curând, la centru au venit rușii. Căutau în sat o bază militară ucraineană.

Au văzut că există paturi și mâncare, așa că s-au gândit că acolo se află o bază a grupului pe care-l căutau. De fapt, erau cercetașii: se enerva și plecau. Au crezut că grupul locuia în sat, iar Centrul de reabilitare este o acoperire”, spune Oleg.

Rușii au apărut în centru pentru prima dată pe 23 martie. S-au asigurat că acolo erau civili și au plecat.

Printre ei era unul pe care toți îl numeau „Kaluga”. Când a venit prima dată, a spus: „Rugați-vă să nu ne mai întâlnim”, își amintește Oleg.

Rușii s-au întors chiar a doua zi, pe 24 martie. Înainte de asta, au deschis focul asupra Centrului de reabilitare unde se aflau pacienți.

A doua zi au început să distrugă Centrul, trăgând din baza lor cu lansatoare de grenade și mitraliere. Au aflat că mai înainte în centru erau oameni care aveau asupra lor arme. Aceștia erau fiii unuia dintre pastorii noștri. Dar când au venit rușii, ei nu mai erau. Când au început să bombardeze Centrul de reabilitare, pacienții au început să sară, unii de la primul etaj, alții de la etajul doi. Iar eu n-am putut pleca, deoarece aveam grijă de un bărbat cu picioarele amputate. Am rămas. Mai întâi a intrat mitraliorul și ne-a ordonat să ieșim”.

Eu îi spun: „Unul este fără picioare, el nu poate”. Soldatul mi-a răspuns: „Tu, ieși”. Apoi a năvălit „Kaluga” și mi-a strigat: „Te-am avertizat. Cine locuia aici? Cu arme, cu „Kalașnicov”, ai spus că nimeni nu-i, că acesta este un loc sfânt, că aici e biserică”.

„Am auzit c-au adus două fete. Și unul dintre ruși a întrebat: „De ce le-ai ucis atât de repede? Ar fi fost mult mai vesel”

Din acel moment, rușii au început să-l bată și să-l batjocorească pe Oleg. La început, chiar în incinta Centrului de reabilitare distrus de grenade. Apoi l-au dus la baza lor și au continuat să-l tortureze.

M-au legat de balustradă și au început să mă bată. Apoi m-au legat de un cvadriciclu și au pornit-o…”. Rușii l-au dus pe Oleg la baza lor, legându-i ochii. Tot timpul cât s-a aflat acolo, a fost ținut cu ochii legați, așa că nu știa unde se află.

Dumnezeu are un bun simț al umoruluiTot timpul am vrut să aflu unde se află lansatoarele de rachete „Grad”. Iată că ajunseseră acolo. Ocupanții pe toți îi aduceau aici și-i torturau. Am auzit c-au adus două fete. Și unul dintre ruși a întrebat: „De ce le-ai ucis atât de repede? Ar fi fost mult mai vesel”, spune bărbatul.

„Au povestit că au ucis-o pe primăriță, au împușcat-o în picioare și au torturat-o. O soție și mamă a fost ucisă sub ochii feciorului și a soțului”

Unul împușca chiar pe lângă cap, celălalt mi-a desfăcut picioarele… și între picioare. Din ce în ce mai aproape. Apoi mi-au pus automatul pe șira spinării și s-au culcat deasupra. Am acum găuri în spate. Apoi au vrut să-mi treacă peste picioare cu camionul, au trecut foarte aproape. Încercau să mă sperie”.

La bază, Oleg a fost predat rusului zis „Vitebsk”. El a fost cel care l-a interogat pe bărbat și a încercat să afle de la el informații despre un presupus grup de „teroriști” care se ascundea într-un centru de reabilitare.

El mi-a strigat: „Ce-mi spui brașoave? Primărița voastră tot se jura că hrănea bunicuțele, dar după ce am împușcat-o în picioare, a spus totul. Ești ca și ea. Centrul de dezintoxicare este o acoperire. Cei fără picioare sunt o acoperire. În realitate aceasta este o bază de teroriști, care ne ucid”, își amintește Oleg.

Olga Sukhenko, primărița satului Motyzhin, a fost capturată de invadatorii ruși pe 23 martie, împreună cu soțul și fiul ei. După eliberarea satului, toți trei au fost găsiți uciși.

Ocupanții l-au interogat pe Oleg afară. În tot acest timp, mâinile și ochii îi erau legate cu un pulover și un tricou. Când începeau împușcăturile, rușii îl lăsau afară, iar ei singuri se ascundeau în spatele unei uși metalice. Își putea da seama de aceasta după sunete. „Eram afară și de fiecare dată când trecea cineva, mă lovea”, spune bărbatul.

„L-am auzit țipând. Apoi am auzit prima pocnitură. Cred că a fost o împușcătură…” Într-o zi, când a început atacul cu aruncătorul de mine, unul dintre recruți l-a aruncat într-o fântână

Mi-a pus pe cap o cușmă și mi-a legat ochii cu bandă adezivă, m-a acoperit cu o scurtă și iarăși m-a înfășurat cu bandă adezivă, ca să nu mă mișc. Am stat acolo două zile. Au interzis să-mi dea apă. Am cerut să beau și mi-a răspuns: „Pastore, ai răbdare, puțin ți-a mai rămas”. Când a început să plouă, ședeam și cântam, iar soldatul a acoperit fântâna cu o mușama și deasupra a pus o cărămidă, ca să nu fie inundată”.

Când Oleg se afla în fântână deja de două zile, a auzit că invadatorii au adus la bază un alt bărbat.

Țipa. Apoi am auzit prima pocnitură. Cred că a fost o împușcătură. Probabil în picior, așa cum trag rușii de obicei. Au început să-l lovească pe piciorul rănit. La început, timp de o oră l-au bătut cu mâinile și picioarele. Apoi unul îi spune celuilalt: „Adă un băț”. Probabil l-au pus între mâini și i le-au rupt. Asta e din ceea ce am auzit”.

Când bărbatul abia mai răsufla, soldații au deschis capacul fântânii în care stătea Oleg. „M-am gândit că sunt următorul, apoi ceva a căzut peste mine”, recunoaște bărbatul

După două zile de aflare în fântână, Oleg nu s-a putut ridica singur de acolo, a fost ajutat să iasă. Își amintește că în prima zi a încercat să se ridice, iar în a doua zi picioarele nu l-au mai ținut. A fost transferat într-o magazie, iar trupul omului ucis a fost lăsat în fântână. Oleg a povestit, că atunci când era în viață, acel bărbatul mort hrănea animale abandonate într-un sat vecin, împreună cu un alt bătrân.
Rușii i-au prins pe ambii și i-au adus la baza lor. „Când hrăneau animalele, asupra lor s-au năpustit soldații ruși și au găsit la ei o fotografie cu coloane de militari. Pentru aceasta a fost adus aici, bătut și torturat. Totul a fost din cauza unei fotografii, vă puteți imagina?”.

După fântână, Oleg a fost aruncat într-un hambar. Acolo mai era un bărbat în vârstă, a cărui fiică a fost ucisă de un lunetist rus. Aici pentru prima dată prizonierilor li s-a adus mâncare – supă de pește, o pâine și două sticle de apă.

Oleg a fost eliberat din captivitate împreună cu bărbatul în vârstă, care hrănea animale abandonate și al cărui tovarăș a fost ucis de invadatori și aruncat într-o fântână

A avut grijă de mine mult, mă învelea, mă ridica pe picioare. Singur abia de se ridica, avea 72 de ani. Am plecat împreună: ne sprijineam unul de celălalt. Mergeam și ne clătinam. Nu-mi venea să cred că am ieșit. Eram foarte tulburați”.

În afară de călăii „Vitebsk” și „Kaluga”, Oleg și-a amintit încă de unul. Era mai în vârstă. Când a venit, toți ceilalți au trecut la șoaptă — se temeau strașnic de el și nici măcar nu i se adresau, nu-i pronunțau numele.

„Vitebsk” spunea:„Eu aș ucide în Ucraina asta pe toți – femei, copii. Îmi pare rău doar pentru câinii și pisicile pe care le-au lăsat în urmă”, povestește Oleg.

Bărbatul spune că ar dori ca toți călăii săi să fie capturați. El i-ar întreba dacă au găsit fasciști în Ucraina. Acum, se recuperează și se gândește să continue să ajute oamenii.

Comentarii Facebook