Fostul premier, Emil Boc, a ținut un discurs electrizant în Piața Lucian Blaga, la mitingul lui Traian Băsescu. El l-a acuzat pe Ponta și Antonescu de faptul că, prin acțiunile lor, vor scoate România din UE.
Autobuzele cu susținătorii lui Traian Băsescu din toată Transilvania au început să ajungă la Cluj-Napoca încă de la ora 9.30.
Președintele suspendat Traian Băsescu a ajuns pe Aeroportul Internațional Cluj-Napoca, în jurul orei 9.00, la bordul unui avion charter închiriat de la Tarom.
Fostul premier al României Mihai Răzvan Ungureanu a declarat vineri la Cluj că a văzut un "parlamentar că lua bani în Parlament ca să dea jos un guvern".
Fostul premier al României Răzvan Mihai Ungureanu a fost prezent vineri la Cluj-Napoca, unde alături de clujeni a rostit în repetate rânduri cuvintele "ne-am săturat!" faţă de situaţia politică în care România se află.
Președintele suspendat Traian Băsescu va ajunge la Cluj-Napoca la bordul unui charter închiriat de la TAROM.
Două tinere s-au dezbrăcat de haine și s-au aruncat în fanâna fântâna arteziană din Piața Mihai Viteazu, în apropiere de Cinematograful Florin Piersic.
Două familii vor ocupa două locuinţe de pe strada Nădăşel, Cluj-Napoca, realizate de Habitat pentru Umanitate.
În zilele de 14 şi 15 iulie 2012 va fi primul week-end în care va fi închisă circulaţia rutieră în Piaţa Unirii, bulevardul Eroilor şi strada Napoca, municipalitatea organizând două evenimente finanțate de la bugetul local.
Muzeul de Artă Cluj găzduieşte expoziţii de artă la care clujenii sunt aşteptaţi.
Cel mai slab elev din Cluj a intrat la Liceul Tehnologic de Protecția Mediului, cu media generală 3,50, ajutat de media anilor de studiu, pentru că, în rest, la testele naționale a obținut numai 1.
După rezolvarea contestaţiilor făcute în urma examenelor de la examenul de Bacalaureat 2012, doar două eleve din Cluj-Napoca au reuşit să obţinut nota 10.
Peste 4.000 de elevi din județul Cluj au obținut un loc la liceu în urma primei etape a repartizării electronice.
Examenul de definitivat, proba pe care orice persoană care doreşte să intre în invăţământ trebuie să o aibă, începe la Cluj marţi, 17 iulie.
Primăria Cluj-Napoca va impune restricţii de circulaţiei rutieră din această seară, de la ora 22.00, în Piaţa Lucian Blaga.
Zona centrală a orașului va fi închisă traficului rutier de sâmbătă, 14 iulie, de la ora 7.00, și până duminică, 15 iulie, la ora 20.00.
Culturistul Bogdan Pop a câstigat open-ul și titlul de Mister Napoca 2012.
Un accident rutier s-a produs vineri dimineaţa, în jurul orei 9.00, pe strada Alexandru Vlahuţă din Grigorescu.
Preşedintele PNL Cluj Marius Nicoară a declarat vineri că cei care vor fi prezenţi sâmbătă în Piaţa Lucian Blaga din Cluj, "cu siguranţă nu vor fi clujeni", ci oameni aduşi cu autobuzele din alte localităţi.
Președintele PNL Cluj, Marius Nicoară, a acuzat că la mitingul lui Traian Băsescu de sâmbătă, 14 iulie, din Piața Lucian Blaga, vor fi aduse persoane din toată țara, contra cost.
Fostul premier, Mihai Răzvan Ungureanu, promotorul Inițiativei Civice de Centru Dreapta, a lansat și la Cluj-Napoca acest proiect, chemându-i pe oameni la un marș de la ora 16.30.
Fostul premier, Mihai Răzvan Ungureanu, a declarat la Cluj că în România ne confrunăm cu o anarhie.
Preşedintele PSD Cluj, Remus Lăpuşan a spus că împreună cu membrii de partid vor organiza anumite întâlniri în fiecare comună, unde oamenii vor fi informaţi despre ceea ce Băsescu nu a făcut pentru ţară, motivându-i să voteze cu "DA" la r
Mihai Răzvan Ungureanu a declarat la Cluj că sâmbătă va fi în Piata Lucian Blaga la mitingul lui Traian Băsescu.
Preşedintele PNL Marius Nicoară susţine în continuare că Emil Boc ar fi furat alegerile pentru funcţia de primar al Clujului.
Preşedintele PNL Cluj Marius Nicoară susţine că de când Boc e primar, Clujul parcă e mai murdar.
Finanțatorul CFR Cluj, Arpad Paszkany, i-a luat apărarea jucătorului Adam Vass care a spus că îi place Clujul pentru că este un oraș unguresc.
Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, îi premiază luni, 16 iulie, pe elevii care au obținut media zece la testele naționale și la bacalaureat.
EDU.ro va publica astăzi rezultatele la examenul de Bacalaureat, în urma contestațiilor.
Denunţătoarea lui Radu Bica şi Sorin Apostu a fost condamnată vineri, 13 iulie, de către Curtea de Apel Mureş la trei ani de închisoare cu suspendare.