Cu ocazia meciului Pandurii - Hapoel Tel-Aviv, un delegat UEFA a inspectat stadionul Cluj Arena.
Aleile de pe Dealul Cetățuie, unul dintre simbolurile Clujului, sunt modernizate din fondurile Primăriei Cluj-Napoca. Din păcate, propritarul dealului refuză să cedeze și restul terenului spre administrare municipalității.
Trei tinteri clujeni, dintre care doi minori, au fost prinși de polițiști după ce au furat opt biciclete din Mănăştur, Plopilor şi Grigorescu, suma totală a bunurilor furate fiind de aproximativ 6.000 de lei.
Circa 100 de clujeni care locuiesc pe Valea Chintăului se plâng Primăriei Cluj-Napoca de craterele uriașe apărute în drumul 109 A.
Opinia publică românească este în fierbere în aceste zile pe tema soartei torționarilor regimului comunist care, în marea lor majoritate, și-au văzut de bătrânețile lor fără să fie deranjați de justiția romănească.
Dacă în Cluj majoritatea locurilor disponibile la facultăți s-au ocupat, în alte părți ale țării situația nu este la fel de roz.
Festivalul Colours of Cluj a început cât se poate de spectaculos. Joi seara, de la ora 22.00, o casă a dansat sub privirile clujenilor, iar apoi au urmat spectaculoase acrobații cu foc.
O pianină a fost amplasată pe pietonala de pe Bulevardul Eroilor cu ocazua Festivalului Colours of Cluj, evenimentul fiind gândit de Galeria A1.
CFR Cluj a jucat un amical cu Unirea Dej și a arătat că are o forță ofensivă foarte mare, câștigând cu 14-0.
Emil Boc a fost propus la funcția de președinte al României pentru alegerile din 2014, chiar de actualul șef al statului, Traian Băsescu.
Primarul Emil Boc ar vrea să aducă la Cluj-Napoca unele concerte sonore în 2014 - 2015, pentru a sărbători așa cum se cuvine titlul de Capitală Europeană a Tineretului.
Primarul Emil oc a dezvăluit în emisiunea Știri de Cluj LIVE, de joi seara, cât va costa amenajarea unui aquapark la Băile Someșeni.
După bătăile crunte din ultima perioadă între angajaţii firmei de pază Scutul Negru şi mai mulţi tineri din oraş, IPJ Cluj a deschis mai multe dosare penale, asupra cărora vom mai reveni. Potrivit unor poliţişti clujeni, operaţiunea poartă
Ultima actualizare PUG a fost postată pe site -ul Primăriei Cluj-Napoca.
Muzeul Etnografic al Transilvaniei va organiza vineri, 2 august 2013, între orele 14 şi 17, şi sâmbătă, 3 august 2013, între orele 10 şi 17, o serie de ateliere muzical-coregrafice organizate în colaborare cu interpreţii şi dansatorii din comu
Cynthia Curt, fosta consilieră a fostului premier Emil Boc, a fost concediată.
Un bărbat din Recea Cristur a fost bătut de concubină cu o tigaie. Femeia s-a îmbătat și și-a vărsat nervii pe bărbatul cu care trăiește.
”Pepenarii” care au invadat Clujul au fost amendați de polițiști, în cadrul unei razii care a avut loc miercuri, 31 iulie.
Un șofer clujean a surprins pe camera video montată pe mașină două accidente în interval de 15 minute, în două puncte diferite ale orașului.
Elevii de ZECE ai Clujului, de la BAC și de la Evaluare Națională, au fost premiați cu 2.000 de lei de Consiliul Județean Cluj.
Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca va introduce o cursă suplimentară cu destinaţia Bruxelles Sud Charleroi din această săptămână .
În ultimele zile, Guvernul României a stabilit împreună cu instituțiile financiare internationale, FMI, Banca Mondială și Comisia Europeană datele rectificării bugetare.
Clujul se confruntă cu o scădere a prețului chiriilor la garsoniere.
Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca este invitatul emisiunii Stiri de Cluj Live, din aceasta seara de la ora 19.00. Edilul va raspunde in direct intrebarilor Dvs, pe care le puteti adresa la rubrica de comentarii a acestei stiri.
Cel mai bine plătit profesor universitar din România este din Cluj și conduce una dintre facultățile cele mai ”vânate” de absolvenții de liceu.
Sindicatul Național al Agenților de Poliție Cluj reclamă faptul că polițiștii sunt puși să conducă mașinile de serviciu, dar nu sunt și plătiți pentru acest lucru.
Un clujean a primit o notă de plată care l-a surpins neplăcut. Bărbatul a depus plângere la Protecția Consumatorilor.
Pandurii Târgu Jiu- Hapoel Tel Aviv joacă joi pe Cluj Arena, în Europa League, de la ora 21.00, din turul 3 preliminar al competiției.