Aquapark la Băile Someșeni. Emil Boc a spus cât va costa INVESTIȚIA - EXCLUSIV

 

Primarul Emil oc a dezvăluit în emisiunea Știri de Cluj LIVE, de joi seara, cât va costa amenajarea unui aquapark la Băile Someșeni.

 

Edilul a spus că proiectul va costa maxim 20 de milioane de euro și va beneficia de sprijinul Primăriei Cluj-Napoca.

 

Proprietarii sunt acum toți la un loc, cei care dețin terenul de la Băile Someșeni. Au dispoziție și dorință să intre în parteneriat cu Primăria pentru a realiza un Aquapark și modernizarea Băilor Someșeni. Primăria se va implica în asfaltarea drumului până acolo, în modermnizarea aleilor, iluminatul public și spațiul verde.

 

În schimbul acestei investiții, chiar și introducerea unei conducte de gaz până la teren, care poate ajunge până la 300.000 de euro, Primăria va primi tichete de intrare la Aquapark și la Băile Someșeni, pe care să le acordăm diverselor categorii, studenți, pensionari, în funcție de programul pe care îl are Primăria”, a spus Emil Boc. 

 

Primarul a explicat că proprietarii terenului, în frunte cu liderul lor, avocatul Gidro Stanca, ”au finanțare, au terenul și acum negociază cu Primăria protocolul de asociere pentru infrastructură. În august sau cel mai târziu în septembrie vom intra în Consiliul local cu protocolul de asociere.

 

În 2014 ar trebui să înceapă lucrările. Este un proiect de 13 - 20 de milioane de euro, în funcție de diverse faze de execuție”, a mai spus Emil Boc. 

 

El a precizat că nu a fost abandonat nici proiectul de la ștrandul Sun. ”Acolo mai există o bucată de teren care permite extinderea, numai că pe o parte este o linie de înaltă tensiune, iar pe dedesubt este o magistrală de apă și trebuie găsită forma de modernizare. Vom scoate proiectul la licitație pentru un parteneriat public - privat”, a mai spus Emil Boc (Vezi declarația VIDEO AICI, la minutul 41.00).

Comentarii Facebook