Două accidente s-au produs sâmbătă seara pe străzile G-ral Eremia Grigorescu și în zona Podului ”N”. Șoferii au derapat și și-au avariat serios autoturismele.
Uniunea Social Liberală (USL) Cluj acuză PDL că a folosit ”trupe de asalt” ale lui Dorin Apostu pentru a distruge materialele electorale ale USL.
Un cititor Știri de Cluj a analizat modul în care au fost amplasate stațiile de autobuzului 19, de pe strada Mehedinți, cartierul Mănăștur, și a ajuns la concluzia că sunt complet ilegale.
Chiar dacă nu mai crezi că Moş Crăciun sau Moş Nicolae ar exista, ai fi uimit să afli că amândoi există şi sunt şi români.
Parcarea unui bloc de pe strada Miko Imre, din cartierul Bună Ziua, s-a prăbuşit în groapa săpată pentru construcţia altui imobil de locuinţe.
Mai multe personaje ale lumii interlope, în frunte cu Dumitru Samson, fiul ministrului Apărării, au fost trimise în judecată în dosarul privind fraudarea Referendumului de la Cluj și din alte județe ale Transilvaniei.
Dumitru Samson, fiul vitreg al lui Corneliu Dobriţoiu, a fost trimis în judecată în dosarul privind tentativa de fraudare a referendumului de la Cluj.
Muncitorii E.ON Gaz au spart strada Caisului, din cartierul Zorilor, marți dimineața, în jurul orei 8.00. Drumul fusese proaspăt asfaltat și era impecabil.
O clădire din Dresda face senzație în rândul turiștilor. Pictată în nuanţe de albastru şi verde plânge când plouă afară.
Conducerea USL Cluj a lansat o listă cu 30 de întrebări adresate primarului Emil Boc, pe care-l acuză că nu administrează cum trebuie orașul.
Un tramvai a lovit două autoturisme pe strada Primăverii din cartierul Mănăștur, în zona magazinului Pritax.
Primăria Cluj-Napoca anunță că a fost extins traseul autobuzului 19, de pe strada Mehedinți până în Piața Mihai Viteazu.
SC Cluj Arena are de recuperat de la U Cluj suma de 110.000 de euro, dar clubul este în pragul falimentului și nu are cum să achite această datorie.
Primarul Emil Boc a declarat că şantierul Sălii Polivalente din Cluj va fi acoperit ca să nu rămână un ”muzeu al antichităţilor”.
Un grup de cetățeni solicită Primăriei Cluj-Napoca să reanalizeze măsura de instituire a sensului unic în zona lacului Gheorgheni. Grupul ”SOS Lacurile Gheorgheni” cere interzicerea traficului de la debarcader până la strada Teodor Mihali.
Un pieton a fost accidentat sâmbătă seara, în jurul orei 19.00, pe strada Alexandru Vlahuță, din cartierul Grigorescu.
Suporterii U Cluj au dat cu bota în baltă, după coregrafia frumoasă din minutul 19, și au afișat două bannere prin care atacă CFR Cluj și pe iubita lui Paszkany, Ana Maria Feher.
Bicicliștii clujeni au pornit într-un marș prin centrul orașului, sâmbătă, 24 noiembrie, în jurul orei 15.30.
Un loc verde special, situat pe strada Viilor, în cartierul Zorilor, în spatele micuței Biserici ”Învierea Domnului”, a fost distrus pentru a face loc unei biserici mastodont, de dimensiunile unei catedrale.
Un cititoare Știri de Cluj a semnalat modul în care se parchează pe strada Donath, din cartierul Grigorescu.
Preşedintele PDL Cluj, Daniel Buda, candidat din partea ARD pentru Camera Deputaţilor, a propus ca toți candidați la alegerile parlamentare din județ să semnze ”Pactul pentru Cluj”.
Primăria Cluj-Napoca anunță că linia 43B va fi extinsă până sus pe Calea Turzii, la intersecția cu drumul Făgetului.
Cladirea Transylvania College (Fosta Scoala Internationala Cluj) este prima scoala din Romania construita pe principii de sustenabilitate şi eficienţă energetică.
Primăria Cluj-Napoca anunță că nu îl poate scoate de pe listele electorale pe bărbatul care a solicitat să îi fie retras dreptul de vot.
Un clujean a depus, miercuri, la Biroul Electoral Judeţean Cluj şi la Prefectură o cerere prin care doreşte să fie eliminat de pe listele electorale pentru alegerile parlamentare
Primarul Emil Boc a anunțat că proiectul construirii unui parc fotovoltaic pe terenul de 190 de hectare de la capătul Bulevardului Muncii va fi continuat cu investitorul stabilit de instanță.
Un pieton a fost accidentat, marți dimineața, pe o trecere de pietoni de pe strada Taberei, din cartierul Mănăștur.
Acționarul majoritar al Polus Real Estate, Demian Sandor, societate care ar fi urmat să construiască la capătul Bulevardului Muncii cartierul Tineretului, a anunțat că a făcut plângeri penale împotriva lui Paszkany și Apostu.