U Cluj a reușit o nouă victorie în Liga secundă, învingând Aerostar Bacău, scor 3-2.
Dudelange are în lot 8 jucători care au joburi pe lângă fotbal, pentru a se putea întreține, nefiind jucători profesioniști de fotbal.
Senatorul PSD Niculae Bădălău apare într-un clip în timp ce dansează pe o manea în care solistul cântă ”Să vină Diaspora, că noi ne p...m pe ea”.
Festivalul Zilele Culturale Maghiare din Cluj are loc în perioada 19 - 27 august, când o parte din zona zero a Clujului va fi racordată la evenimente.
Istanbulul este orașul ideal pentru o escapadă de câteva zile, având tot ceea ce și-ar putea dori un călător. Eu am fost în Istanbul la începutul lunii iunie, vremea a fost ideală, iar amintirile sunt nenumărate.
Berea îngrașă, dar depinde cantitatea consumată și cu ce este combinată.
După două zile pline de energie și culoare, cea de-a VIII-a ediție a Zilelor Clujului, primul festival de mare amploare din an ce are loc la Cluj-Napoca, continuă sâmbătă, 19 mai 2018, cu alte activități și evenimente menite să aducă împreun
Hotelurile cu regim ”All Inclusive” sunt vânate de foarte mulți români, dar ascund secrete dezvăluite acum de un bucătar şef, din cadrul unui hotel de cinci stele.
Jurnalistul Dragoş Pătraru a fost audiat la Comisia de Cultură a Camerei Deputaţilor și a spus că înregistrările prezentate în spaţiul public cu directorul general SRTv, Doina Gradea, nu erau unele private, ci în timpul orelor de lucru.
Un clujean i-a lansat un pariu lui Emil Boc, pe care l-a provocat să meargă în Someșeni să vadă ce mirosuri sunt de la rampa de gunoi.
Mai mulți saci cu doze de bere au căzut dintr-o camionetă pe Bulevardul Muncii, dar șoferul și-a văzut liniștit de drum.
Cunoscuta și controversata Olivia Steer a lansat o nouă declarație bombă, spunând că nu există rujeolă.
Deputatul USR, Ionuţ Moşteanu, a declarat că preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a condus pe drumul de la mare spre Bucureşti un autoturism BMW seria 7, care valorează peste 100.000 de euro.
Hotelul Platinia***** este parte a primului proiect imobiliar cu funcțiuni mixte din Cluj- Napoca: Platinia Shopping Center & Hotel. Acest proiect este unul inovativ prin îmbinarea
Șeful Săli Polivalente Cluj, Ionuț Rusu, crede că, dacă s-ar vinde alcool, oamenii ar veni la competițiile sportive.
Polițiștii clujeni au desfășurat, zilele trecute, o serie de controale în mijloacele de transport în comun de pe raza municipiului Cluj-Napoca.
O aplicație dezvoltată de trei tineri îți arată pe loc dacă taximetrul în care te-ai urcat este autorizat sau funcționează ilegal.
Un restaurant clujean a decis să închidă porțile, acuzând schimbările fiscale impuse de Guvernul PSD. Acesta este primul caz din țară, semnalat public.
Un clujean, călător într-un autobuz, l-a reclamat pe un șofer care trăgea la măsea la prima oră a dimineții.
Vin sărbătorile, iar consumul de băuturi alcoolice va crește, dar și pericolul acumulării de kilograme în plus.
Clujenii au probleme frecvente cu aparatele de bilete amplasate în stații.
JUMĂRI DE PORC REŢETĂ. Jumarile de porc nu lipsesc de pe masa tradițională de Crăciun.
Pieptul de pui se poate prepara și moale și suculent, dacă se respectă anumite condiții.
Compania de Transport Public Cluj-Napoca anunță că, în perioada următoare, se eliberează abonamentele gratuite pentru persoanele cu dizabilități și pentru persoanele beneficiale ale legilor 118/1990, L 189/2000 si OUG 214/1999.
Cea de-a XXV-a ediţie a Festivalului Castanelor a avut toate ingredientele unui eveniment de excepţie, un eveniment pe care băimărenii îl vor ţine minte multă vreme. Timp de două week-enduri s-au desfăşurat eveniemnte şi spectacole pentru toa
Dieta cu bere este un lucru posibil, dar nu presupune să consumi doar alcool.
Festivalul Internațional de Teatru de la Turda are loc în perioada perioada 8-17 septembrie, iar printre invitați se numără Ioan Isaiu și Sorin Misirianțu.
Zilele Culturale Maghiare din Cluj vor reprezenta un adevărat maraton în acest an și vor dura nu mai puțin de 8 zile.
Clujul se află sub avertisment de tip cod roșu de caniculă, vineri și sâmbătă, astfel că DSP Cluj a emis o serie de recomandări pentru populație.
Pentru multe persoane o vacanță în străinătate poate însemna o investiție destul de mare, care necesită destul de multă planificare în avans, însă cu minime căutări pe internet se pot aranja city break-uri de câteva zile,