Un clujean a cumpărat din Piața Dezmir, administrată de Consiliul Județean Cluj, un sac de cartofi, care până acasă a intrat ”la apă”.
Bradul de Crăciun a ajuns în Piața Unirii din Cluj-Napoca.
Începând din 2 august 2021, dată la care a fost demarat proiectul pilot privind cartea electronică de identitate, până în prezent au fost eliberate 5.434 documente de identitate care îndeplinesc cerințele și normele europene.
Un român a fost prins pe Aeroportul Cluj-Napoca, având asupra lui două permise de conducere, unul britanic, iar celălalt german, ambele false. Permisele au costat 250 de euro și au fost cumpărate online.
Polițiștii rutieri din Turda au dat amenzi în valoare de 40.000 de lei în urma unei acțiuni de tip ”Blitz” derulată pe drumurile din zonă.
O vulpe a ajuns să se familiarizeze cu oamenii și și-a făcut ”casă” în Baza Sportivă din Gheorgheni.
Un accident de circulație s-a produs vineri după-amiaza, în jurul orei 18.15, pe centura Vâlcele - Apahida.
Un incendiu a izbucnit sâmbătă dimineața, la spălătorie de pe strada Câmpul Pâinii.
Gest umanitar făcut de un român stabilit în Statele Unite ale Americii. Samuel Bistrian s-a întors în ţară pentru a le dona cizme copiilor care locuiesc la Pata Rât, lângă groape de gunoi a Clujului.
Primarul Emil Boc a vizitat vineri, 11 noiembrie, lucrările de la Parcul Operei și esplanada din fața Teatrului Național, unde vor avea loc focurile de artificii de 1 decembrie.
Clujenii care locuiesc pe strada Iuliu Maniu, nr. 3, susțin că Primăria Cluj-Napoca își bate joc de ei și nu urgentează lucrările de racordare la rețeaua de gaz.
Polițiștii din județul Cluj caută o fată de 14 ani, care a dispărut joi seara, dintr-un centru de plasament din orașul Cluj-Napoca.
Un bărbat imobilizat într-un scaun cu rotile a fost călcat de o autospecială de gunoi, în septembrie 2021, în comuna Iara. De atunci și până acum polițiștii și procurorii nu au mișcat un deget.
Aproximativ 600 de cereri de prelungire a dreptului de ședere, peste 400 de cereri pentru eliberarea avizelor de muncă, 268 de cereri pentru emiterea certificatelor de înregistrare și 10 cereri pentru eliberarea cărților de rezidență au fost preluate de p
Moș Crăciun va circula și anul acesta cu tramvaiul de pe linia 101, pe ruta Gară-Bucium.
Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, intervalul 14 noiembrie – 12 decembrie 2022.
Municipiul Cluj-Napoca cheltuie în acest an aproape 1,2 milioane de lei pe iluminatul festiv. Cluj-Napoca se numără astfel între orașele care cheltuie cel mai mult pe beculețele de Crăciun în anul 2022.
Un accident s-a produs vineri dimineața la ieșirea din Câmpia Turzii spre Turda. În accident a fost implicat un motociclist cu numere de Dolj.
Un accident de circulație s-a produs vineri dimineața, in cartierul Someșeni.
Mai multe femei s-au luat la bătaie pe o stradă din centrul Clujului, ziua în amiaza mare.
Trei tineri au ajuns în arestul poliției din Cluj-Napoca, după ce ar fi sustras din depozitul unui magazin de haine, situat într-un centru comercial pe raza cartierului Gheorgheni, din Cluj-Napoca, mai multe articole vestimentare, cauzând un prejudiciu de
Primarul Emil Boc este de acord să se prelungească programul autobuzelor de noapte până la ora 2.00.
Un clujean a sunat de 30 de ori în 45 de minute la numărul de telefon al Ambulatoriului Institutului de Urologie, dar nimeni nu a răspuns. Pentru că i-a deranjat, angajații au închis telefonul.
Polițiștii clujeni au intervenit joi dimineață, la un accident rutier produs la intersecția străzilor Cloșca și Nicolae Titulescu, din municipiul Dej.
O nouă tragedie pe calea ferată s-a petrecut, miercuri după-amiază, între staţiile CFR Suceava Vest şi Suceava, pe raza comunei sucevene Şcheia.
Primarul Emil Boc spune că se va circula pe Podul Porțelanului până la finalul anului, dacă nu vor apărea probleme noi.
O captură însemnată de droguri de mare risc a fost realizată de DIICOT în județul Cluj.
Podul Porțelanului, supranumit și „Podul de Sare” va fi finalizat în acest an. Boc anunță că stadiul lucrărilor la proiectul de peste 2,2 mil. euro a ajuns la 70%.
Crăciunul se apropie cu pași repezi, iar în Cluj-Napoca a început montarea instalațiilor festive pe stâlpii de iluminat public.
Odată cu creșterea numărului de școli beneficiare ale proiectului „Masă caldă” de către Guvern, elevii din încă șase școli din județul Cluj vor avea parte de o alocație zilnică pentru o masă caldă.