Două persoane dun cercetate de polițiști, aceștia fiind acuzați că ar fi bătut doi bărbați, în urma unui conflict spontan survenit în faţa unui imobil din municipiul Turda.
Adrian Papahagi, demisionar din PMP, i-a adresat injurii unui jurnalist din Cluj.
Trei persoane au fost rănite în urma unui accident rutier care a avut loc joi după-amiază, în jurul orei 14.53, pe raza localității Negreni.
O harta publicata de FlightRadar24 si redistribuita pe Twitter de presa internationala arată că spatiul aerian al Ucrainei a fost evitat de majoritatea zborurilor.
Un Mercedes cu numere de Sălaj a fost fotografiat de un cititor Știri de Cluj chiar în fața intrării de la Polus Center, pe locul destinat persoanelor cu handicap.
Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene este sărbătorită la Baza 71 Aeriană Câmpia Turzii în 20 iulie, sub patronajul ocrotitorului lor, Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul.
O tânără de 25 de ani a încercat să se sinucidă într-un bar din Gherla, după ce s-a certat cu părinții. Ea nu este la prima tentativă.
Alex Sfîrlea, singurul băiat din Cluj care a luat zece la BAC, s-a înscris deja la două facultăți de informatică, de la UBB Cluj și UTCN Cluj.
O absolventă de la Liceul Teoretic ”Gheorghe Șincai” din Cluj-Napoca a luat zece la BAC și acum vrea să urmeze Facultatea de Jurnalistică.
Un blogger clujean a surprins un șofer al RATUC, care face semne obscene după ce tot el a intrat cu tupeu în intersecție.
Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din cadrul UBB Cluj a terminat înscrierile fiind o concurență de patru pe un loc.
Un puști de etnie romă a fost fotografiat la Dej în timp ce fura haie dintr-u container unde se strâng lucruri pentru persoane nevoiașe
Clujenii care locuiesc în apropiere de terasa Boema i-au cerut din nou primarului Emil Boc să rezolve problema creată de zgomotul din local.
Un șofer s-a trezit cu ștergătoarele ridicate după ce și-a lăsat mașina parcată la intersecția străzilor Dorobanților cu Năvodari.
Doi clujeni au fost prinși de polițiști după ce au încasat ilegal subvenții de la Uniunea Europeană pentru cultivarea terenurilor agricole.
Peste două sute de angajați ai Aeroportului Internațional ”Avram Iancu” Cluj-Napoca au protestează în fața Consiliului Județean.
Un tânăr clujean a fost prins de polișiști, acesta fiind bănuit că ar fi sustras un telefon mobil.
Un accident de circulație s-a produs în Florești, fiind filmat de un șofer cu camera pe bord.
Un accidet rutier, în urma căruia o persoană a fost rănită, a avut loc miercuri seară, în jurul orei 20.10, pe raza localității Căianu.
Un clujean a filmat o șicanare în trafic, pe strada Dorobanților, acuzați fiind angajații de la RADP Cluj, care se aflau într-o camionetă.
Stiri de Cluj a intrat în posesia agendei pe care Răzvan Pop o ținea în calculatorul lui și în care apar toți banii pe care i-a încasat de la diverși oameni de afaceri și sponsori.
Patronul Remarul 16 Februarie, Mitică Călin, a fost achitat definitiv de Curtea de Apel Cluj în dosarul de fraudă deschis de procurorii DNA Cluj.
Doi dintre elevii care au reușit să termine examenul de bacalaureat cu media zece vin, joi seara, de la ora 19.00, la emisiunea Știri de Cluj LIVE.
Un bărbat a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii clujeni, acesta fiind acuzat că ar fi ameninţat o tânără cu violenţa şi cu dezvăluirea unor detalii compromiţătoare despre viaţa sa privată.
Meteorologii anunță câteva zile în care cerul va fi noros la Cluj. Nici ploile nu vor lipsi, însă de sâmbătă vremea pare să se îndrepte.
Un bărbat 48 de ani din Cluj-Napoca a fost arestat de polițiștii clujeni, acesta fiind acuzat de violarea repetată a unei minore de 10 ani.
Un bărbat în vârstă de 65 de ani din Dej a fost transportat la spital după ce a cesta a devenit recalcitrant în timp ce dădea declarații la sediul poliției.
Un clujean de pe strada Fabricii, din Mărăști, așteaptă de la ora 7.00 venirea unei Ambulanțe, după ce a sunat de 3 ori la 112.
Fostul ministru al Educaţiei Mircea Miclea a declarat că actualul sistem de educație este absurd, pentru că se intră la liceu fără limită de medie.
Smartphone-ul a devenit, în ziua de azi, aproape indispensabil, însă oamenii și-au imaginat de multă vreme cum vor arăta acestea.