ISU continuă raziile în cluburile clujene. Ce nereguli au găsit de această dată


Personalul Inspecției de Prevenire, din cadrul ISU Cluj, a făcut o nouă serie de controale în cluburile, barurile și sălile de spectacol sau cinematografele clujene.

Astfel, potrivit ISU, atât pe timpul programului de zi, cât și pe timp de noapte, au fost controlate inopinat, de către 12 inspectori de prevenire ai ISU Cluj, 62 de obiective, în cooperare cu efective ale inspectoratelor judeţene de poliţie și jandarmi.

În cursul acestor acțiuni, au fost depistate un număr de 72 de încălcări ale normelor de apărare împotriva incendiilor, în urma cărora au fost aplicate 25 de sancțiuni contravenționale, dintre care șase avertismente și 29 de amenzi, în cuantum de 164 000 lei.

Principalele nereguli găsite se referă la: deficiențe privind existența și funcționalitatea mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor, nereguli din punct de vedere al prevenirii situațiilor de urgență, având caracter tehnic, identificate în obiectiv, neasigurarea condițiilor de intervenție pentru stingerea unui eventual incendiu de către personalul instruit de pe locul de muncă. De asemenea, pe timpul controalelor au fost depistate obiective care pe durata controlului nu desfășurau program cu public potrivit domeniului de activitate.

De asemenea cei de la ISU au monitorizat cluburile din centrul istoric, legat de capacitatea maximă de utilizatori ai acestora.

Comentarii Facebook