Sambata 5 Octombrie

Percheziții la Cluj, București și alte 10 județe, într-un dosar de 54 MILIOANE EURO privind reciclarea deșeurilor


Poliția Română efectuează 59 de percheziții, marți dimineață., în Cluj, București și alte 10 județe, la sediile sociale şi punctele de lucru ale unor societăţi comerciale, precum și la domiciliile unor persoane fizice bănuite de evaziune fiscală, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi fals în declaraţii.

Potrivit IGPR, cei în cauză sunt bănuiți că ar fi evidențiat operațiuni fictive de reciclare a aproximativ 120.000 de tone de deșeuri de ambalaje, pentru care obligațiile fiscale sunt de peste 54.000.000 de euro.

La data de 17 noiembrie a.c., polițiștii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, efectuează 59 percheziţii domiciliare pe raza municipiului Bucureşti și a judeţelor Argeş, Brăila, Cluj, Constanţa, Ilfov, Mehedinţi, Mureş, Prahova, Vâlcea, Vrancea şi Tulcea”, anunță reprezentanții Poliției Române.

La acţiune participă și polițiști ai Direcţiei de Investigaţii Criminale, Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale - I.G.P.R, polițiști din cadrul inspectoratelor de poliţie ale județelor Argeş, Brăila, Cluj, Constanţa, Ilfov, Mehedinţi, Mureş, Prahova, Vâlcea, Vrancea şi Tulcea.

Oamenii legii efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată şi fals în declaraţii în formă continuată, comise în legatura cu activitatea de reciclare a deşeurilor de ambalaje reglementată de Directiva 94/62/CE/1998 a Parlamentului European şi a Consiliului.

Potrivit Directivei ,”statele membre sunt obligate să ia măsuri pentru a preveni producerea deşeurilor de ambalaje, să stabilească sisteme de returnare, colectare şi recuperare a deşeurilor şi să elaboreze sisteme de informaţii (baze de date) privind ambalajele şi deşeurile de ambalaje care să permită monitorizarea punerii în aplicare a obiectivelor acesteia”.

În urma cercetărilor, polițiștii au descoperit că în perioada 2012-2014, reprezentanţii operatorilor licenţiaţi și reprezentanţii unor societăţi cu care acești operatori licenţiaţi ar fi încheiat contracte de prestări servicii, ar fi evidenţiat în actele contabile şi în alte documente legale operaţiuni fictive, care ar fi denaturat realitatea îndeplinirii acestor obligaţii.

Astfel, înregistrarea și declararea acestor operațiuni ar fi facilitat operatorilor licenţiaţi obţinererea vizei anuale necesare funcționării acestora și ar fi condus la sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale.

De asemenea, s-a stabilit că ar fi fost evidențiate operațiuni fictive de reciclare a aproximativ 120.000 de tone de deșeuri de ambalaje, pentru care obligațiile fiscale sunt de peste 54.000.000 de euro.

Comentarii Facebook