Miercuri 24 Aprilie

Zeci de clujeni au ținut un moment de reculegere pentru victimele atentatelor de la Paris - FOTO

 

Peste 200 de persoane au ținut un moment de reculegere pentru victimele atentatelor de la Paris.

 

La acțiune au participat și studenții francezi de la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) ”Iuliu Haţieganu”, dar și oficialitățile Clujului.

 

A fost ținut un moment de reculegere în memoria victimelor atentatelor de la Paris, au intonat imnul Franţei şi au fost depuse flori şi candele.

 

Consulul onorific al Franţei la Cluj-Napoca, Pascal Fesneau, a declarat că: ”Am ţinut acest moment de reculegere, la care au participat foarte mulţi studenţi francezi la medicină, suntem foarte mândri de ei. Am primit foarte multe mesaje de susţinere din partea românilor şi vrem să le mulţumim din tot sufletul. Este un moment foarte dramatic pentru noi, francezii, dar şi pentru valorile pe care le reprezentăm, care sunt valori universale - de libertate, de egalitate şi de fraternitate. Este un atac asupra tuturor, asupra francezilor, asupra românilor. Sunt atacuri teroriste, suntem în timp de război, este absolut clar. Este un stat islamic ilegal constituit care ne atacă pe noi şi la care trebuie să răspundem”.

 

Candelele au fost depuse în fața Institutului Francez încă de sâmbătă seară.

Comentarii Facebook