Luna august se apropie cu pași rapizi, iar astrele nu se lasă mai prejos și vin cu vești pentru fiecare zodie din Horoscop. Unii nativi ajung să aibă conflicte serioase cu persoana iubită.
Vlăduța Lupău a reușit prin munca ei să ridice un adevărat imperiu în ultimii 10 ani. Artista cântă oriunde este chemată, iar tariful ei începe de la 10.000 de euro, așadar face pe lună minim 50.000 - 60.000 de euro. La această sumă se adaugă promovările
Jador a avut o reacție extremă la ultimul său concert. Manelistul, apropiindu-se de finalul reprezenției s-a oprit și a urlat în microfon, atenția lui fiind îndreptată spre un fan aflat în public pe care l-ar fi apostrofat, transmite Cancan.
O bunică de 81 de ani din Oradea a cucerit internauții, după ce nepotul ei a publicat două videoclipuri în care femeia conduce o mașină. În nici 24 de ore, acestea au adunat peste 4,6 milioane de vizualizări și sute de mii de aprecieri.
Află povestea a trei cazinouri, clădiri de patrimoniu din România, care au fost renovate, iar acum servesc comunității, găzduind evenimente culturale.
Cu diamante la gât pe plajă, așa și-a făcut Bianca Drăgușanu apariția în Mamaia. Cât a costat ținuta ei
Trei zodii din horoscop au parte de momente de vis la sfârșitul acestei veri, când vor vedea că munca lor a dat roade, iar astrele i-au ”răsplătit” pentru răbdarea și bunătatea de care au dat dovadă.
Georgiana Lobonț este una dintre cele mai îndrăgite artiste de muzică de petrecere din România. Artista este căsătorită de 7 ani cu Rareș Ciciovan, au împreună 2 copii, iar în momentul de față este însărcinată cu cel de-al treilea copil.
Trei zodii vor avea probleme pe finalul lunii iulie, iar lucrurile se vor ameliora în august, chiar dacă vor mnai fi ”nori” de furtună.
Ce sume exorbitante platesc vedetele din România ca să-și înscrie copiii la școlile private
După problemele din viața personală, Laurenţiu Reghecampf are probleme și în sfera profesională.
Adelina Pestrițu și-a achiziționat a doua casă și a vorbit despre cât de greu i-a fost. Frumoasa brunetă are o căsnicie foarte frumoasă alături de soțul ei, Virgil Șteblea, și fetița lor, Zeny.
Acești nativi vor avea norocul să primească șansa vieții în perioada următoare. Ei vor avea parte numai de vești extraordinare în luna august! Au muncit foarte mult pentru aceste rezultate, iar acum astrele îi vor remunera.
Festivalul Electric Castle nu este la nivelul Untold nici în ceea ce privește ținutele festivalierilor, dar aceștia încearcă să se ridice la nivelul festivalului organizat în centrul Clujului.
Un tânăr a vrut să intre la Festivalul Electric Castle cu o legumă în geantă, dar cei de la securitate i-au confiscat-o.
Există zodii care vor simți că au depășit cea mai grea perioadă din viața lor și sunt pregătiți pentru noi provocări în luna august. Vor avea noroc triplu, în dragoste, carieră, dar și la bani.
Rapperul american Macklemore, venit în România în aceste zile pentru a cânta la festivalul de la Bonțida, s-a plimbat pe străzile din Cluj și a rămas profund impresionat de o „doamnă cu marionete”.
Duminică, 16 iulie, celebra cântăreață de muzică de petrecere Georgiana Lobonț a fost invitată să cânte la un eveniment organizat de Zilele comunei Ceanu Mare.
Celebrul chef clujean Paul Siserman critică dur gestul făcut de președintele PSD Câmpia Turzii, care este și patronul unui restaurant de fițe din Cluj, față de o elevă admisă la Sorbona.
O tânără a plecat de la plajă, din Vama Veche, cu o ținută care a oprit inimile bărbaților în loc, iar șoferii au fost la un pas de accident.
Nativii a trei zodii vor avea parte de o lună perfectă, când vor primi sume mari de bani, iar viața lor li se va schimba în bine.
Adrian Cristea, 39 de ani, fostul fotbalist de la Dinamo, U Cluj și FCSB, un crai pe vremuri, a fost părăsit de sexy ”avocata”, Andreea Roșca după șase luni de relație.
Vlăduţa Lupău este una dintre cele mai îndrăgite artise, dar este și foarte modestă, fără fițe și aere de mare vedetă. Cântăreața își vede feciorul fotbalist de Champions League și să își depășească tatăl, pe Adrian Rus, fost portar la CFR Cluj, care nu a
Două zodii din horoscop se vor bucura de una dintre cele mai bune perioade de până acum și vor avea reușite pe toate planurile.
Nunta este unul dintre cele mai importante evenimente din viața unui cuplu, iar toți mirii vor ca totul să iasă perfect. După valul de scumpiri din ultima perioadă mirii trebuie să scoată din buzunar sume măricele, însă nu doar cuplul, ci și nașii, rudele
Andrei Neacșu, până de curânt soțul Ilincăi Vandici, a fost fotografiat cu iubita pe litoral. Cei doi s-au despărțit de câteva luni, iar acum Vandici a confirmat divorțul.
Vine o săptămână de foc pentru toate zodiile, dragostea plutește în aer, iar unii nativi vor vedea calea corectă către abundența financiară. Horoscop 17-24 iulie 2023, cu astrologul Mihai Voropchievici.
Ioana Marcu, iubita lui Ciprian Marica, este de o frumusețe rară. Cu opt ani mai tânără decât fostul atacant al naţionalei României, Ioana îşi surprinde fanii cu fiecare postare de pe reţelele de socializare.
Unul dintre liderii PSD din județul Cluj, Avram Gal, nu încetează să-i uimească pe clujeni și mai face o aroganță culinară la restaurantul său de lux din Cluj.
Vlăduța Lupău, pentru cei care nu știu soția fostului portar de la CFR Cluj, Adrian Rus, se laudă cu o mare performanță.