Duminica 6 Octombrie

Andreea Raicu, despre familiile ”perfecte” din social media: „În casele lor curg lacrimi șiroaie din cauza aventurilor extraconjugale…”


Andreea Raicu a vorbit deschis despre familie și relațiile care sunt între oamenii care realizează conținut pe rețelele de socializare. 

Mi-au spus diverși oameni că pare că m-am plictisit de social media și mă gândesc că poate și unii dintre voi simțiți la fel. Voi fi sinceră pentru că am promis că voi fi mereu așa. Voi vorbi din cele două poziții diferite în care mă aflu, cea de creator de conținut și cea de consumator de social media. Nu este vorba despre plictiseală, ci despre o nevoie. Am început anul în India, unde mi-am reamintit cât de minunat este  să fii înconjurat doar de oameni care trăiesc conștient, care sunt prezenți cu totul, care te ascultă, care te văd și te simt, cu care poți avea conexiuni reale”, povestește Andreea Raicu.

Aceasta este nevoia mea, atât de la relațiile față în față cu prieteni apropiați, dar și cele cu voi, cei care urmăriți pagina mea. Am nevoie ca aceste conexiuni să fie  autentice, firești și în ritmul în care simt să se întâmple. Nu este vorba despre cantitate, de content doar de dragul conținutului, de milioane de filmulețe pe fast-forward, despre genți, haine și vacanțe scumpe, ci despre viața adevărată, așa cum se desfășoară ea și în ritmul în care se desfășoară”, a mai adăugat vedetă.

Nu vreau să postez pentru că trebuie să postez, pentru că rețeaua o cere, pentru că engagement-ul ar fi mai mare și pentru că videoclipurile ar fi mai vizualizate, că altfel nu mai ești relevant. Nu vreau să mă încadrez în strategii de audiență, în subiecte la modă, în trenduri sau virale, ci vreau să fac lucrurile așa cum le simt, în ritmul dictat de armonia din apropierea mea, așa cum vibrează ele cu mine”, a mai afirmat Andreea Raicu. 

Ea a vorbit și despre competiția goală de conținut din social media.

Simt această competiție cu cine postează mai mult și mai extraordinar, cu totul și cu totul special și exclusivist…familiile perfecte care în poze își strigă fericirea, iar în casele lor curg lacrimi șiroaie din cauza aventurilor extraconjugale…sfaturile despre cum să îți trăiești viața, venite de la fete de 20 de ani care evident nu au o experiență care să le recomande... pozele pline de filtre care fac ca cele mai multe fete și femei să arate la fel. Plus milioanele de story-uri despre orice”, este cât se poate de sinceră fosta prezentatoare TV.

Există oameni pe care îi admir și îi urmăresc cu drag, dar zgomotul a devenit atât de  mare încât de multe ori am senzația că te pierzi când spui ceva relevant. Simt să-mi protejez liniștea, care este foarte prețioasă pentru mine. Într-o lume în care avem senzația că social media ne ajută să stăm conectați, adevărul este că nu face decât să ne deconecteze de la noi înșine, de la oamenii cu adevărat importanți, oameni cu care suntem prezenți pentru că suntem mereu cu ochii în telefon”, a completat vedeta care crede că ne lăsăm influențați de ceea ce vedem mereu sau aproape zilnic pe rețelele de socializare.

Sănătatea noastră mintală este foarte mult influențată de calitatea relațiilor pe care le avem și de cât de prezenți putem să fim. Eu îmi doresc să simt liniștea, bucuria și viața alături de oameni cu care pot fi cu adevărat conectată. E unul dintre cadourile pe care India mi le-a dat și intenționez să nu renunț la el”, a concluzionat Andreea Raicu.

Comentarii Facebook