O imagine fabuloasă, suprinsă la finalul meciului dintre CFR Cluj și U Cluj, demonstrează cât de iubite sunt cele două echipe.
La finalul meciului dintre CFR Cluj și U Cluj, Janos Szekely si Kapetanos s-au întreținut cordial, împreună cu familiile lor semn că pe cei doi jucători îi leagă o prietenie mai veche, de când jucau la Steaua.
La finalul meciului dintre CFR Cluj și U Cluj, după ce aproape toată galeria lui U a plecat de pe stadion, unul dintre liderii ”Șepcilor Roșii” i-a cerut socoteală lui Iuliu Mureșan.
Un profesor universitar clujean, Istvan Pásztori-Kupán, susține că a fost agresat de suporterii U Cluj la ieșirea din stadionul din Gruia.
CFR Cluj a învins categoric U Cluj, în derby -ul local. Maah a fost călăul, reușind trei goluri pentru o victorie care dă aripi CFR Cluj pentru meciul din finala Cupei României.
Circa 2.000 de suporteri ai U Cluj nu au putut intra la timp la meciul cu CFR Cluj și au fost ținuți în fața stadion, în țarc, ca niște animale.
Eugen Trica va fi demis de la CFR Cluj după finala Cupei Romaniei, conducerea echipei urmând să fie preluată de israelianul Ronny Levy, care a mai antrenat Unirea Urziceni și Steaua.
Jandarmii clujeni au emis o informare de ultimă oră care îi vizează pe suporterii U Cluj și CFR Cluj, în privința modului în care se va face accesul suporterilor spre stadion.
Conducerea echipei CFR Cluj este acuzată că încalcă legea pentru că vinde bilete la meciul cu U Cluj numai după ce scanează buletinele cumpărătorilor.
Suporterii U Cluj și-au dat întâlnire miercuri, pe Eroilor, de la ora 15.00, pentru înainte de meciul cu CFR Cluj.
Circa 300 de jandarmi vor menține liniștea și ordinea la meciul de miercuri, 29 mai, dintre CFR Cluj și U Cluj, considerat cu grad ridicat de risc.
Președintele clubului de fotbal Astra Giurgiu consideră că remiza cu CFR Cluj modului de arbitraj al brigăzii condusă de Viorel Cojocaru.
Biletele la derby -ul Clujului, dintre CFR și Universitatea, au fost puse în vânzare de luni, 27 mai, dar nu a fost coadă ca și anii trecuți.
CFR Cluj a remizat în meciul jucat cu Astrad Giurgiu, duminică seara, scor 3-3.
Arpad Paszkany vrea să îi dea lovitura decisivă lui Gigi Becali și să-l lase fără antrenor, Laurențiu Reghecampf fiind ofertat de CFR Cluj.
Antrenorul echipei Petrolul Ploieşti, Cosmin Contra, a declarat că CFR Cluj este favorită în finala Cupei României.
Portarul CFR Cluj, Mario Felgueiras, și-a pierdut cumpătul la finalul meciului cu Astra și și-a cerut banii.
CFR Cluj este la un pas să mai vândă un jucător cu suma de 3 milioane de euro, ajungând la încasări record din transferuri de 25 de milioane de euro în ultimele patru sezoane.
CFR Cluj a început campania de achiziții din Portugalia și se întărește pentru viitorul sezon.
Meciul anului la Cluj, duelul dintre CFR și Universitatea, se va disputa în 29 mai, de la ora 19.00, pe stadionul Dr. Constantin Rădulescu.
CFR Cluj s-a calificat în finala Cupei României, învingând Astra Ploiești prin golurile lui Hora şi Valente.
În cadrul unei conferințe de presă premergătoare meciului dintre CFR Cluj și Astra Ploiești, antrenorul formației din Gruia, Eugen Trică, a declarat că îi pare rău de ce i s-a întâmplat lui Gigi Becali.
Jucătorii de la CFR Cluj nu au înghițit foarte bine remiza cu cei de la Concordia Chiajna, scor 1-1, de vineri seara, mai ales Ciprian Deac, care recunoaște ca este vina jucătorilor și că evoluția echipei din acest an este cu mult sub medie.
FC Braşov a reuşit o remiză în meciul jucat cu CFR Cluj, luni seara, scor 0-0.
Eugen Trică a pierdut primul meci de când e la CFR Cluj, spunând că Dumnezeu i-a pedepsit pentru că au subestimat adversarul.
La sfârșitul partidei dintre CFR Cluj - CS Severin, scor 1 - 3, mai mulți spectatori ai echipei gazdă și-au acuzat favoritii că a ”trântit” meciul.
DNA Cluj a dat neînceperea urmăririi penale împotriva lui Cadu, în dosarul privind suspiciunea de blat de la meciul CFR Cluj - Galatasaray, din Champions League.
CFR Cluj se va întări pe toate posturile, anunță patronul echipei Arpad Paszkany.
CFR Cluj a învins echipa de juniori a lui Gheorghe Hagi, Viitorul Constanţa, cu scorul 2 - 0.
Băieţelul de numai 4 zile al lui Cristi Bud a decedat marți, 30 aprilie, la Timişoara, în urma unei insuficienţe pulmonare.