Conceicao NU pleacă de la CFR Cluj: Vom continua în aceeași formulă


Conducerea clubului de fotbal CFR Cluj a dorit să reafirme, printr-un comunicat de presă, faptul că nu au de gând să renunțe la antrenorul Antonio Conceicao.

Oficialii au precizat că nu vor face nicio modificare în ceea ce privește staff-ul tehnic sau cel administrativ.

În urma ultimelor informații apărute în presă, clubul nostru dorește să facă următoarele precizări:

Conducerea clubului CFR 1907 Cluj nu va efectua modificări în cadrul staff-ul tehnic sau a celui administrativ. Suntem mulțumiți de munca depusă de toți cei din familia „vișinie” și vom continua în aceeași formulă. Antrenorul nostru Antonio Conceicao beneficiază de toată încrederea conducătorilor clubului CFR și nu se pune problema înlocuirii lui. Așadar, toate zvonurile apărute peste noapte și transformate în știri de presă nu au un alt scop decât acela de a ne destabiliza. Acest lucru nu se va întâmpla, iar noi vom continua să luptăm pentru obiectivele stabilite”, se arată în comunicatul celor de la CFR.

Următorul meci al ”feroviarilor” va fi împotriva CS U Craiova. Partida se va disputa duminică, 10 februarie, de la ora 21:00.

Comentarii Facebook