Lasă primăvara să te inspire! Iulius Mall Cluj este cuprins de parfumul florilor de sezon, de atmosfera vibrantă a sărbătorilor pascale, dar și de entuziasmul „iepurașilor” de Paște, care pregătesc din timp cadouri pentru cei dragi.
Astăzi se împlinesc 172 de ani de la înfiinţarea Corpului de Jandarmi. Chiar dacă ziua oficială Jandarmeriei Române este marcată în calendar pe 3 aprilie, jandarmii clujeni au organizat o acțiune de plantare de puieți, sâmbătă, 1 aprilie, cu ocazia aniver
Ardealul este o regiune istorică și culturală a României, cu o valoare turistică și culturală ne neegalat.
Tramvaiele, indispensabile pentru Clujul vremurilor noastre, au o istorie bogată în acest oraș, care începe încă de la finele secolului XIX. Iată istoricul, alături de fotografii nemaivăzute, al tramvaielor care au servit orașul de-a lungul anilor.
Fabrica de încălțăminte Clujana a fost una dintre cele mai mari și cele mai importante fabrici de încălțăminte din România.
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare Cod galben vizând cantităţi însemnate de precipitaţii, ninsori şi vreme deosebit de rece, valabilă începând de luni noaptea în majoritatea regiunilor.
Victoraș Micula, moștenitorul European Drinks, a spus că el nu consumă gama de sucuri Frutti Fresh, pentru că nu e prost.
Victoraș Micula, moștenitorul imperiului Frutti Fresh, a spus că el nu e prost să consume produsele companiei sale.
Universitatea Craiova și CFR Cluj au remizat Duminică seara, 2 aprilie, în cel mai important meci al etapei a doua din play-off-ul Superligii de fotbal.
Producătorul german de armament Rheinmetall construieşte un hub logistic şi de întreţinere a echipamentelor militare la Satu Mare, în România.
Primăria comunei Beliș a câștigat în instanță (hotărârea poate fi atacată și nu e definitivă) dreptul de a organiza un referendum în care localnicii să spună dacă mai vor sau nu ca zona să fie parte din Parcul Național Apuseni (PNA).
Meteorologii avertizează că temperaturile scad chiar și cu 15 grade Celsius față de normalul perioadei, fiind specifice mai degrabă unei perioade de iarnă.
Ministerul Investițiilor și proiectelor Europene a stabilit procedura de distribuire a ajutorului de 2.000 lei pentru nou-născuți.
Înaintea Sărbătorilor Pascale ouăle se scumpesc considerabil. Conform specialiștilor, consumul de ouă în perioada Sărbătorilor Pascale creşte cu aproximativ 50% faţă de o lună obişnuită, ceea ce înseamnă că un român mănâncă, în medie, aproximativ 30 ouă.
Spațiul verde de pe strada Sigismund Toduță, în zona Pieței 14 Iulie, a fost decorat cu piatra mult iubita de Primaria Cluj-Napoca.
Suporterii U Cluj au fost implicați într-o altercație cu cei de la UTA, înaintea meciului de sâmbătă, scrie specialarad.ro.
Doi bărbați au ajuns după gratii, în urma unui conflict produs în localitatea Mihai Viteazu.
Polițiștii au reușit să amendeze zeci de șoferi care au călcat prea tare pedala de accelerație, pe Autostrada Transilvania.
Un locuitor al zonei Kogălniceanu, care este în șantier și a stârnit foarte multe discuții, pe fondul ”betonării” exagerate și a calității lucrărilor, a redactat o scrisoare publică în care trage semnale de alarmă.
Dimitrie Goga, o personalitate energică a vieții didactice a Clujului interbelic, a lăsat în urma sa o serie de descrieri ale Clujului interbelic.
Un accident de circulație s-a produs pe Calea Moților, din Cluj-Napoca.
Păstrarea în vigoare a pensiilor ”speciale” riscă să aducă România o pierdere de miliarde de euro, pentru că Uniunea Europeană nu este de acord cu ele. România va pierde o parte din banii din PNRR, pentru că parlamentarii se încăpățânează să păstreze aces
O singură zodie trebuie să se pregătească pentru o schimbare radicală în viața sa.
Locatarii unui bloc au ținut să își avertizeze o vecină să păstreze zgomotele la un prag acceptabil.
Un client a fost înșelat la Cluj cu peste 50 de lei după o cursă Bolt, pentru că șoferul nu ar fi oprit cursa după ce pasagerul a coborât.
”Bunica din Chinteni”, cunoscută pentru aparițiile alături de vlogger-ul Mircea Bravo, pe numele ei real Lenuţa Moldovan, a primit Ordinul ”Crucea Justinian Arhiepiscopul” pentru mireni, din partea Episcopiei Maramureșului și Sătmarului.
Patru zodii din horoscop vor fi hărăzite de astre cu mult noroc în luna aprilie. Vorbim despre bani, dragoste și succes la locul de muncă.
Locatarul unui bloc și-a anunțat vecinii că face petrecere, fiind extrem de civilizat. Replica primit chiar pe afiș a fost extrem de amuzantă.
Patru animale au fost omorâte la un adăpost din localitatea Sânmărtin.
Este cunoscut faptul că ceaiurile aduc multe beneficii pentru sănătatea organismului uman. Iată ce ceaiuri trebuie băute în funcție de posibilele probleme întâlnite în viața de zi de zi.