Tanti Lenuța din Chinteni, decorată de Episcopia Maramureșului - FOTO


”Bunica din Chinteni”, cunoscută pentru aparițiile alături de vlogger-ul Mircea Bravo, pe numele ei real Lenuţa Moldovan, a primit Ordinul ”Crucea Justinian Arhiepiscopul” pentru mireni, din partea Episcopiei Maramureșului și Sătmarului.

Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a luat în calcul o oportunitate care s-a ivit: prezenţa la Sfânta Liturghie a celei care este cunoscută ca Tanti Lenuţa din Chinteni, Cluj, ”Bunica” lui Mircea Bravo. O persoană cunoscută prin intermediul televiziunii, vlogurilor lui Mircea Bravo şi chiar a unui film de succes, în care Tanti Lenuţa dă dovadă de multă inteligenţă şi replicile sunt geniale, de bun simţ.

Pentru aceasta a fost distinsă cu Ordinul ”Crucea Justinian Arhiepiscopul” pentru laici ”în semn de înaltă apreciere şi aleasă preţuire pentru lucrarea misionară pe care o desfăşoară mărturisind, promovând şi apărând credinţa ortodoxă strămoşească şi valorile noastre sfinte. Pentru spontaneitatea vorbelor înţelepte, cu mireasmă de grai românesc şi ardelenesc aşezat şi autentic, prin care aduce bucurie şi lumină în viaţa românilor şi a comunităţilor. Cu urarea de La mulţi ani sănătoşi şi binecuvântaţi ani!”.

Vizita bunicii din Chinteni la Ieud se datorează slujirii preotului din Chinteni la hramul de azi de la Ieud, ca răspuns la vizita pe care corul de fete din Parohie a făcut-o într-o duminică recentă în Chinteni, când au dat şi răspunsurile la Sfânta Liturghie.

17b0a919f79d46b79ffdcb08dc521462.jpg

Comentarii Facebook