Spitalul Militar din Cluj angajează: Cinci posturi scoase la concurs. Vezi ce joburi sunt disponibile și care sunt condițiile pentru candidați

Spitalul Militar din Cluj angajează: cinci posturi de soldat profesionist, scoase la concurs. Vezi ce condiții trebuie să îndeplinească candidații

Spitalul Clinic Militar de Urgență „Dr. Constantin Papilian” din Cluj-Napoca anunță scoaterea la concurs a cinci posturi vacante de soldat profesionist. Recrutarea se adresează persoanelor cu vârsta cuprinsă între 18 și 45 de ani, care îndeplinesc condițiile generale și specifice pentru ocuparea funcțiilor din sistemul militar.

Potrivit reprezentanților unității medicale, sunt disponibile trei posturi în arma Medicină militară și două posturi în arma Auto.

Posturile disponibile sunt:

  • două locuri în specialitatea militară Sanitar;
  • un loc în specialitatea militară Brancardier;
  • două locuri în specialitatea militară Șofer.

Calendarul concursului

Înscrierile se desfășoară în perioada 25 iunie – 20 iulie 2026, în zilele lucrătoare, între orele 08:00 și 14:00, la sediul Spitalului Clinic Militar de Urgență „Dr. Constantin Papilian” din Cluj-Napoca, camera 24.

Procesul de selecție include:

  • evaluarea psihologică, evaluarea capacității motrice și interviul final: 3 – 5 august 2026;
  • evaluarea psihologică a aptitudinilor speciale pentru candidații la posturile de șofer: 3 – 5 august 2026;
  • examinarea medicală: 6 august 2026.

Cine poate participa

Candidații trebuie să aibă cetățenie română și domiciliul în România de cel puțin șase luni, să nu aibă antecedente penale incompatibile cu profesia militară și să nu facă parte din organizații incompatibile cu statutul militar.

Printre condițiile specifice se numără:

  • vârsta între 18 și 45 de ani;
  • absolvirea a cel puțin primilor doi ani de liceu;
  • disponibilitatea de a urma programul de instruire militară;
  • acordul pentru verificările necesare accesului la informații clasificate.

Ce documente sunt necesare

Dosarul de înscriere trebuie să conțină, printre altele:

  • cererea de înscriere;
  • copia actului de identitate;
  • copia certificatului de naștere;
  • certificat de cazier judiciar;
  • documente care atestă studiile absolvite;
  • adeverință medicală eliberată de medicul de familie, care să confirme că persoana este aptă pentru susținerea probelor de selecție.

Persoanele interesate pot obține informații suplimentare la numărul de telefon 0264.403.401, interior 315, de luni până vineri, între orele 08:00 și 14:00.

Concursul este organizat de Spitalul Clinic Militar de Urgență „Dr. Constantin Papilian” din Cluj-Napoca, instituție aflată în subordinea Ministerului Apărării Naționale.

Comentarii Facebook