Milioanele de elevi din întreaga ţară pot beneficia de diferite tipuri de burse pe parcursul unui an şcolar.
Satul Cheia este situat în inima munților Apuseni din Transilvania, chiar lângă frumoasele Chei Ramet (Cheile Rametului), precum și alte trei defileuri frumoase. Locul este înconjurat de două râuri, păduri sălbatice, munți maiestuoși și peisaje. Casa de o
Satele transilvănene sunt pe cale de dispariţie. Este şi cazul localităţii Făget din judeţul Alba.
A fost dat startul înscrierilor pentru FAB Stage (Fashion & Beauty) de la NEVERSEA FESTIVAL. Cei mai talentați designeri, make-up artiști, hairdresseri sau tatuatori se reunesc în corner-ul special organizat pentru a bucura festivalierii cu cele mai inspi
Când încep să crească temperaturile, riscul ca alimentele să se altereze creşte.
Consiliul local Apahida a aprobat proiectul prin care în ziua de vineri se va circula gratuit pe mijloacele de transport în comun pe raza comunei.
Un oraș din România are cea mai frumoasă stradă din Europa, cu toate că nu vorbim despre un top oficial. Românii care au umblat pe ”Bătrânul Continent” au votat și așa s-a stabilit că timișorenii se pot lăuda cu una dintre cele mai frumoase străzi din Eur
Peștera Poarta lui Ionele poate fi o destinație perfectă pentru vacanța de 1 mai. Situată în Munţii Apuseni, în județul Alba, peștera este considerată una dintre peşterile ”înfricoşătoare” din vestul țării.
Taximetriștii din Cluj-Napoca pot oricând să refuze o cursă care depășește granița municipiului, profitând de prevederile unei legi pentru a tria clienții. Cel mai des apar astfel de cazuri la Aeroportul Cluj, unde taximetriștii vânează curse lungi
Un accident rutier s-a produs joi seara, în jurul orei 21:50, în localitatea Jucu de Sus. Din primele informații, 14 pasageri se aflau în microbuzul care a încercat să facă o depășire periculoasă, acroșând un alt autoturism.
Halucinant! O femeie din Vâlcea a născut în toaleta unui centru comercial, apoi și-a abandonat bebelușul într-un sac, în parcare.
Toată lumea trebuie să respecte aceste reguli în ceea ce privește voucherele de vacanță. Cei care le încalcă riscă să fie amendați chiar și cu 26.000 de lei.
Simona Halep a susținut joi, 27 aprilie, în cadrul unui interviu, că a fost victima unei ”contaminări a unuia dintre suplimentele alimentare.
Premierul Nicolae Ciucă a anunțat că Emil Boc trebuie să semneze în acest an contractul pentru metroul Clujului, altfel pierde banii.
Cinci bărbați au fost reținuți de polițiști, după o bătaie care a avut loc în 6 aprilie.
Universitatea Cluj s-a calificat în finala Cupei României, după ce a câștigat pe Cluj Arena semifinala cu UTA Arad.
Suporterii UTA Arad au ajuns la Cluj cu autocarele, oprite la Vivo. De acolo, mulțimea coordonată de jandarmi a mers până la stadionul Cluj Arena, prin Grigorescu.
Justiția a acordat despăgubiri în valoare de 300.000 de euro unui pacient care a fost operat cu succes, dar a murit în urma infecțiilor nosocomiale.
Norocul îi va găsi și-n gaură de șarpe, în luna mai. Această zodie este cea mai bine aspectată în 2023. Marele salt în conștiință prevăzut pentru anul acesta va veni subtil și îi va învălui în armonie.
Vlăduța Lupău se confruntă de ani buni cu o problemă de sănătate, iar cântăreața vrea să se opereze, însă medicii refuză acest lucru.
Munții Apuseni sunt lanțul muntos din Transilvania, parte a Carpaților Occidentali ce sunt caracterizați de un relief carstic și cuprind peste 400 de peșteri și mai multe chei.
După o pauză de opt ani, „U” a revenit în semifinalele Cupei României și are șansa în această seară, 27 aprilie, să lupte pentru accederea în finala competiției.
Sorin Gadola, fondatorul UNTOLD și fiul milionarului clujean, Ştefan Gadola, a mărturisit la Antena Stars că a primit un diagnostic crunt din din partea medicilor, astfel că a decis să-și schimbe viața după ce a aflat că este grav bolnav.
Dintotdeauna curiozitatea a stat la baza marilor descoperiri, iar dorința de a afla cum funcționează lumea unește comunitatea cercetătorilor de pe întreg mapamondul.
Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) a dat în judecată Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) și cere în instanță publicarea tuturor documentelor relevante din PNRR, inclusiv anexele ținute la secret
Consilierul local Alexandra Oană atrage atenția că noul autobuz care va intra până în fața Aeroportului Cluj riscă să nu aibă succesul scontat.
Numărul românilor care se mută de la oraș la sat crește de la an la an. Scumpirea vieții de la oraș i-a făcut pe mulți locuitori să-și reevalueze prioritățile în ultimii ani.
Aproximativ 81.000 de români, atât de la stat cât şi de la privat, obţin lunar peste 25.000 de lei din salarii şi venituri asimilate, inclusiv din sporuri şi indemnizaţii pentru consilii de administraţie.
O fotografie realizată de la înălțime arată cât de aglomerat este Bulevardul 21 Decembrie 1989 la orele de vârf. Fotografia a fost realizată miercuri, 26 aprilie, la ora 16.30.
Cafenelele Clujului s-au săturat de cei care își făceau birouri în localuri și nu mai permit folosirea laptopurilor. Patronii impun această regulă în pofida plângerilor la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor.