Zece locuri din Ardeal cu apă termală unde te poţi relaxa în luna august


Vara e pe final, dar mai are câteva cuvinte de spus, iar amatorii de vacanțe au la dispoziție o ofertă bogată. Ardealul are destule stațiuni cu apă termală, sărată sau încălzită, așa că lista de mai jos vă va ajuta să alegeți.

Turism Ardeal - Băile Figa

Situată la 80 de kilometri de Cluj-Napoca, în județul Bistrița-Năsăud, stațiunea Băile Figa a devenit tentantă chiar și pentru clujeni, care făceau vara trecută cozi imense la intrarea în modernul ștrand. Chiar dacă sezonul s-a încheiat, la Băile Figa încă există o ofertă foarte consistentă ofertă pentru pasionații de bălăceală. Astfel, pentru doar 10 lei de persoană ai acces întreaga zi la piscina cu apă încălzită la 32 de grade Celsius.

d455f7b0bca7876429f05b23046ec733.png

Intrarea la jacuzzi cu apă fierbinte și la cel cu apă normală costă 2 lei de persoană, același tarif fiind perceput și pentru două ore la sala de fitness sau la zona destinată tenisului de masă. Acest regim special este valabil pentru perioada octombrie-mai, după care întreg complexul se redeschide.

Turism Ardeal - Geoagiu Băi

De pe şoseaua Alba Iulia-Orăştie-Simeria-Deva, deci între Alba Iulia și Orăştie, cu exact 19 km înainte de a intra în Orăştie, faci la dreapta pentru a ajunge la Geoagiu Băi. Staţiunea e cunoscută din vremea dacilor şi a romanilor pentru efectele sale terapeutice şi acolo găseşti o mulţime de piscine în aer liber cu apă termală. Staţiunea Geoagiu Băi este situată la 12 kilometri de municipiul Orăştie, la o altitudine de 350 de metri, fiind înconjurată de păduri de fag şi brad. Apele termale din staţiune au efect în tratarea diferitelor boli, de la cele interne până la cele ale aparatului locomotor.

Turism Ardeal - Băile Ocna Mureș

Ardealul are un nou complex balnear din luna mai 2023, care a costat 8 milioane de euro și este cel mai modern din Vestul României. De la Cluj-Napoca la Ocna Mureș sunt 56 de kilometri, iar distanța se parcurge în 50 de minute, astfel că noul complex va fi accesibil clujenilor. 

Complexul balnear Băile Sărate din Ocna Mureș, județul Alba, a pus mica localitate pe harta turistică a României. 

7250e860aaee480c201e4ba715f78a27.jpg

Tarifele sunt ușor piperate: un bilet pentru o zi pentru un adult costă 60 de lei, de luni până vineri, respectiv 70 de lei pentru zilele de sâmbătă și duminică. Copiii cu vârsta între 7 și 14 ani vor plăti 35 de lei/zi, iar cei mai mici de 7 ani vor avea intrarea gratuită.

Există și tarife pentru un interval de 1-4 ore, respectiv 45 de lei pentru adulți și 25 de lei pentru copii. Depășirea celor 4 ore se va taxa suplimentar, astfel: primele 20 de minute – 3 lei, peste 20 de minute, câte 10 lei la fiecare 30 de minute.

Turism Ardeal - Parcul Balnear Toroc

Parcul balnear din în Dej are o suprafață totală de 40.000 de mp pătrați, cuprinde terenuri sportive (tenis, fotbal), bazine pentru copii, bazine cu nămol, bazin acoperit și un bazin cu apă sarată (în suprafață de 1.600 mp).


Pentru a-și motiva clienții să rămână cât mai mult timp, administratorii parcului balnear Toroc pun la dispoziție și abonamente, care costă 80 de lei/lună, cu acces de luni până vineri. Pentru cei care nu își permit concedii atât de lungi, o zi la Toroc costă 10 lei pentru adulți și 5 lei pentru copii, iar de luni până vineri, după ora 16.00, taxa pentru adulți este de 5 lei. În acest preț este inclus accesul la bazinul cu apă dulce, la cabinele de hidromasaj și la saună.

Turism Ardeal - Băile Cojocna

Fără să existe vreun site cu informații despre singurul bazin cu apă sărată încălzită din județul Cluj, Băile Cojocna au o ofertă de nerefuzat: plătești 250 de lei pentru șase zile și primești 12 zile. Însă, față de anul trecut, Băile se vor redeschide doar de la 1 noiembrie și nu de la 1 octombrie, cum s-a întâmplat în 2012 când, spune administratorul Liviu Băjean, s-au înregistrat pierderi imense din cauza lipsei de clienți. Cei care reușesc să ajungă la stațiunea aflată la 30 de km de Cluj au la dispoziție băi cu nămol, saună, împachetări cu ciocolată, bazine cu apă sărată, bufet sau restaurant.

Turism Ardeal - Aquastar

Zona de piscine interioare a complexului Aqustar din Satu Mare cuprinde o piscină de relaxare și distracții, dotată cu un sistem de hidro-aeromasaj, de tip jacuzzi și elemente de senzație: dușuri în formă de „gât de lebăda” și cascadă de presiune. Pentru copii există o piscină de înot cu o adâncime de maxim 120 cm, iar forma rectangulară este concepută exact pentru lecțiile de înot. Tot pentru copii, sunt puse la dispoziție trei bazine cu legătură între ele, având trei trepte de adâncime. Clienții au la dispoziție saune și Jacuzzi.

Prețul unui bilet de intrare pentru adulți este 30 de lei, pentru copii 15 lei, iar pentru studenți sau pensionari doar 22 de lei. Dacă vrei să ai acces și la saună atunci mai trebuie să scoți din buzunar încă 10 lei, iar dacă depășești cele trei ore pentru care e valabil un bilet de intrare mai ai de plătit câte 0,20 lei/ minut. În schimb, dacă dorești să stai toată ziua, prețul de intrare este de 40 de lei pentru adulți fără saună, 45 de lei pentru adulți cu saună, 20 de lei pentru copii și 28 de lei pentru pensionari sau studenți.

Turism Ardeal - Tăşnad

Ştrandul de la Tășnad, judeţul Satu Mare este perfect pentru o cură cu apă termală pe perioada temperaturilor scăzute. Stațiunea dispune de șase bazine cu apă termală, ștrandul fiind deschis zilnic, între orele 8.00 şi 22.00. Taxa de intrare pentru adulţi este de 15 lei, iar pentru copii, elevi, studenţi şi pensionari doar 10 lei.

Turism Ardeal - Felix

Ştrandul Felix din Băile Felix dispune de 6 bazine cu apă termală naturală: 2 bazine pentru copii unde temperature apei este 32-34 grade Celsius, 1 bazin cu valuri 1 bazin relaxare şi 2 bazine pentru toate categoriile, în acestea temperatura apei fiind între 34-36 grade Celsius. Ştrandul Apollo este singurul ştrand public din Băile Felix care este deschis tot anul, indiferent de anotimp sau sărbatori. Dispune de un bazin acoperit şi 3 bazine exterioare cu apă termală. Şi aici preţurile sunt de 25 de lei pentru adulţi, respectiv 12 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 4 şi 12 ani.

08_Felix_-_foto_Ovi_D_Pop.jpg

Ştrandul Padiş este unul din cele mai accesibile ştranduri publice din staţiune Băile Felix. Dispune de 3 bazine cu apă termală naturală, iar tarifele mici practicate oferă posibilitatea tuturor de a se bucura de efectele benefice ale apei termale din Băile Felix. Astfel, intrarea pentru un adult costă 15 lei, pentru copiii până la 14 ani, 10 lei. Adulţii care doresc să intre la ştrand după ora 16.00 vor plăti 10 lei, iar copiii 7 lei. Un abonament de trei zile cu intrări multiple costă 45 de lei, în timp ce pentru copii un astfel de abonament costă 30 de lei. Adulţii care intenţionează să îşi achiziţioneze un abonament de 7 zile cu intrări multiple, vor scoate din buzunar 100 de lei, iar dacă doresc să le facă şi copiilor un astfel de abonament vor plăti 70 de lei. Turiştii care doresc să aibă parte de mai multă distracţie pot opta pentru Aqua Parcul President din apropierea Băilor Felix. Au la dispoziție 13 piscine interioare, 5 piscine exterioare, zonă de agreement pentru copii, tobogan interior şi exterior. Accesul copiilor de până la 3 ani este gratuit, adulţii care optează pentru trei ore vor plăti 25 de lei, pentru cinci ore 30 de lei, iar pentru o zi 45 de lei. Turiştii pot alege şi abonamente, în funcţie de numărul de intrări, preţul acestora poate varia între 10 şi 35 de lei. Reduceri li se oferă şi clienţilor hotelului President.

Turism Ardeal - Băile 1 Mai

Localitatea Băile 1 Mai este situată la 8 km de Oradea, la 140 de metri altitudine în valea pârâului Peţa, la poalele Dealurilor Pădurii Craiului. Apele termaledin staţiune pot trata afecţiuni ale aparatului locomotor (reumatismale degenerative, inflamatorii, abarticulare, posttraumatice), afecţiuni ginecologice. Boli asociate: afecţiuni funcţionale ale sistemului nervos central şi periferic; boli ale aparatului cardiovascular; gastrite cronice; hepato-colecistite cronice; litiaze renale.

Turism Ardeal - Ocna Şugatag

Staţiunea balneoclimaterică Ocna Şugatag se află în judeţul Maramureş, la 20 km de oraşul Sighetu Marmaţiei, la 490 m altitudine la poalele munţilor Ţibleş-Gutâi. În staţiunea Ocna Şugatag se tratează afecţiunile reumatismale degenerative şi abarticulare, afecţiuni neurologice periferice, respectiv pareze, sechele după polineuropatii sau afecţiuni ginecologice.

Complexul-balnear-Craiasca-Ocna-Sugatag.jpg

Baza de tratamant din Ocna Şugatag permite efectuarea unor băi calde în cadă, electroterapie, hidroterapie, termoterapie, aerohelioterapie şi masaj medical. Apa sărată se se extrage dintr-o mină inundată de la 200 de metri adâncime, prin pompare şi este adusă pe conductă la staţiune. Apa sărată din staţiunea Ocna Şugatag poate face minuni, mai ales dacă curele de tratament se fac cu apă încălzită la 37 de grade.

Dacă v-a plăcut materialul și doriți să susțineți turismul din Ardeal, puteți distribui postarea pe Facebook sau Whatsapp. Turismul românesc are nevoie de susținere și poate crește frumos!

Comentarii Facebook