Accident grav, cu patru victime în Cluj-Napoca! Două mașini s-au făcut praf pe strada Traian Vuia, a intervenit Descarcerarea - FOTO


Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit la un accident rutier petrecut pe strada Traian Vuia din municipiul Cluj-Napoca. Din primele date, două persoane au fost rănite grav, de asemenea doi bărbați au primit primul ajutor calificat la locul accidentului. 

La fața locului s-au dislocat două autospeciale cu modul de descarcerare, o ambulanță și o motocicletă SMURD, precum și un echipaj SAJ.

ac2.jpeg

„Echipajele operative au găsit două autoturisme avariate, iar într-unul dintre acestea două persoane încarcerate. Astfel, au fost descarcerați și extrași din autoturism un bărbat, în stare de inconștiență, și o femeie, în stare de conștiență. Ambii prezentau multiple traumatisme și erau în vârstă de aproximativ 60 de ani. Aceștia au fost preluați de către echipajele SMURD și SAJ, bărbatul fiind ventilat mecanic, pentru tranport la spital în vederea acordării îngrijirilor de specialitate.

Alți doi bărbați au primit primul ajutor calificat la locul accidentului fără a fi transportați la spital”, transmite ISU Cluj.

-----------------------------------

UPDATE

„La data de 11 august a.c., în jurul orei 14.40, polițiștii au fost sesizați despre un accident rutier, produs la intersecția străzilor Traian Vuia și Vlad Țepeș, din municipiul Cluj-Napoca.

Din primele cercetări efectuate, polițiștii au constatat că un bărbat, în vârstă de 68 de ani, din județul Mehedinți, care circula cu autoturismul dinspre strada Vlad Țepeș, ar fi pătruns pe strada Traian Vuia, intrând în coliziune cu un autoturism, care circula înspre localitatea Sânnicoara, condus de un bărbat, în vârstă de 33 de ani, din municipiul Turda.

În urma evenimentului, bărbatul de 68 de ani și  o femeie aflată în autoturismul acestuia au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportați la spital.

Bărbatul de 33 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Traficul a fost restricționat pe un singur sens pentru aproximativ o oră”, transmite IPJ Cluj.

ac3.jpeg

Comentarii Facebook