Miruna Pîrja, 18 ani, elevă la Colegiul Naţional Emanuil Gojdu, fusese rănită foarte grav în accidentul din 25 februarie, de la Poieni. Ea a decedat marţi după amiază, anunță medicii.
Procurorii DIICOT au organizat, miercuri dimineață, un număr de 15 percheziții în Bucureşti şi judeţele Ilfov, Vâlcea, Cluj, Bihor, Constanţa, Giurgiu şi Buzău, pentru destructurarea unei grupări infracționale, specializată în falsurile
Oana Gianina Bulai, fost consilier al preşedintelui Consiliului Judeţean (CJ) Neamţ, Ionel Arsene, trimis în judecată pentru trafic de influență, a fost numită în funcţia de consilier de stat.
Probabil cel mai frumos vis al oricarui jucator de fotbal sau antrenor este participarea la un Turneu Final al unui Campionat Mondial. Aceasta cea mai importanta competitie fotbalistica intertari are loc o data la 4 ani, fiind impartita in faza prelimin
Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Avram Iancu” Cluj a reacționat, pe rețelele sociale, în urma tragediei soldată cu moartea unui adolescent de 14 ani, lovit pe trecerea de pietoni de o autospeciala SMURD.
Investiţie iniţială în cadrul societăţii Bonida Import Export prin extinderea capacităţii de producţie
O aplicație dezvoltată la Cluj își propune să pună capăt problemelor pe care le au proprietarii de parcări cu abonament și cei care ajung într-un cartier și nu știu une să își lase mașina.
Clujul devine o țintă pentru dezvoltatorii imobiliari care cred că pot profita de naivitatea cumpărătorilor.
Clujenii dornici să dea o mână de ajutor la o operațiune de împădurire în Tritenii de Jos pot face acest lucru în 31 martie.
Patronul EuroGSM, Zsolt Fodor, a fost condamnat la închsioare cu suspendare în dosarul de trafic de influență și spălare de bani, în care a fost condamnat si fostul viceprimar al Clujului, Anna Horvath.
Clienții BT persoane fizice au la dispoziție o modalitate în plus de a afla anumite informații de care au nevoie de la Banca Transilvania: telefonic, prin robotul Livia de la BT.
Trupele Speciale ale Poliției Române, SAS, au făcut demonstrații în curtea Bibliotecii Central Universitare (BCU) Cluj cu ocazia Zilei Poliției Române.
Anunț de începere proiect ”Consolidarea pe piață a societății CODPROIECT SRL prin achiziții de echipamente și softuri performante” (P)
Mai multe autoturisme au fost avariate miercuri seara, în jurul orei 21.00, în urma unui ”mini” carambol produs pe strada Republicii, la intersecția cu strada Observatorului.
Violonista Sayaka Shoji, un superstar al scenei muzicale internaționale, va concerta la Cluj-Napoca alături de Filarmonica de Stat ”Transilvania”.
Strada Mozart din Cluj-Napoca arată ca după bombardamente. Șoferii se plâng de starea în care este drumul, dar nu se face nimic.
Farmec, cel mai mare producător român de cosmetice, este câștigătorul competiției Progresiv Awards la categoria „Best New Non-Food Product”, extinzându-și astfel palmaresul de premii
Brutaria Santimbru a postat o schemă care descrie calvarul prin care a trecut pentru a obține autorizația necesară vânzării produselor.
Dupa succesul inregistrat in finala X Factor si in deschiderea semifinalei Eurovision, grupul Ad Libitum va va surprinde cu un concert in care vor interpreta in maniera inedita melodii celebre.
Un șofer a reușit o parcare de zile mari pe strrada Ion Meșter, din cartierul Mănăștur.
Producătorul austriac Estyria Naturprodukte GmbH recheamă preventiv produsul ''Golden Sun Bio Organic Cereale Amaranth, 500g'', comercializat şi în reţeaua de magazine Lidl România, după ce a fost depistată Salmonella într-o probă,
Un accident rutier a avut loc, vineri după-amiază, în zona Podului IRA, din Cluj-Napoca.
Președintele României, Klaus Iohannis, l-a felicitat pe Tibi Ușeriu pentru câștigarea maratonului Arctic Ultra.
Un alt caz de nesimțire față de banul public și față de restul călătorilor a fost surprins într-un autobuz al Companiei de Transport Călători (CTP) Cluj.
Creșterea competitivității STRUCTONICA SRL prin achiziția de active tangibile și intangibile (P)
Transportul în comun din așa-zisa zonă metropolitană a Clujului lasă mult de dorit.
Vlad Pop a pierdut procesul cu Asociația Little People, judecătorul stabilind că acesta nu are dovezi și a adus acuzații care nu sunt susținute de probe reale.
„Alege mișcarea azi” este o competiție online între 24 de orașe și are loc în perioada 1-15 martie, fiind organizată de către Asociația 11EVEN, ca parte integrantă a programului Bucurie în Mișcare 2018, program susținut de către Kaufla
Tânărul de 21 de ani care a terorizat strada Gărbău din cartierul Mănăștur, a bătut oameni și a tras cu pușca după un tânăr, a fost condamnat definitiv la închisoare.
Un bărbat din Timișoara, bolnav de astm, a ales să urmeze un tratament la Salina Turda și aduce o serie acuzații managerilor.