Polițiștii de lângă Bukovel FILMAȚI când cer spagă. Cum terorizau turiștii - VIDEO


Polițiștii care opresc turiștii pe drumul de la vama românească și până la stațiunea de schi de la Bukovel, Ucraina, au fost filmați în timpul unei operațiuni de aplicare a ”legii”. Au oprit două mașini din România, care reveneau de la schi și au trecut la terorizarea șoferilor. Șpaga era cerută în funcție de cât de scumpă era mașina. 

Filmarea este din Bukovel, în timp ce se negocia ”tradiția” (n.red. ”tradiția” este un termen folosit de vameșii și polițiștii ucrainieni pentru spagă. În vamă este 20 - 30 de lei, dar lucrurile s-au înrăutățit la punctele de control de pe drum). Imaginile sunt exact la primul punct de control, la ieșire din Bukovel. Am filmat totul în 2 decembrie, când am revenit de la schi. 

Soțul meu era înăuntru cu un polițist, închis într-o cameră, iar noi așteptam în mașină. Era intimidat ca să scoată banii. Inclusiv card i s-a cerut, dacă nu are cash.

Amenda s-a făcut în funcție de mașina condusă. Prietenii noștri, polițiști la rutieră, erau cu un Golf. Au reușit să scape cu 50 dolari.

Ghinionul era ca noi aveam un Volvo XC 60... nu ne-am mai încadrat la aceeași suma.

Ne-au arătat în rusă o hârtie și ziceau că amenda pentru noi e 1.500 euro. La un moment dat au zis ca e superofertă la 700 euro. Clar că nu am dat, dar am stat acolo mult și bine, timp în care se agitau... Dar tot nu am cedat. Am dat până la urmă 50 de euro si ceva lei... 100 si ceva de lei”, ne-a relatat Crina D. 

Reprezentanții stațiunii Bukovel și cei de la grupul de Facebook Bukovel România le recomandă turiștilor să nu cedeze și să facă plângeri. Dacă sunteți opriți și vi se pune etilotestul măsluit, ar trebui să cereți probă de sânge, au spus cei citați, după articolul publicat de Știri de Cluj care relata cum un clujean a fost păgubit, în 2 ianuarie, de 500 de euro de acești polițiști.

Clujeanca implicată în povestea de mai sus a relatat că încă din decembrie, când a fost oprită a cerut probă de sânge, dar degeaba. ”Am cerut probe de sânge (după ce s-a folosit etilotestul măsluit), dar mai rău i-am agitat. Aveam copii cu noi, se aud si pe filmare. A fost dificil.

Banii i-a aruncat soțul meu în Skoda, la indicațiile lor, ca să nu prindă camera de filmat.

Încăperea în care te închideau pentru probe era de 2/2. O închideau cu cheia, ca să nu intre nimeni și să nu poți ieși. O altă formă de intimidare”, a mai spus Crina D.

Femeia a spus că nu a depus plângere oficială, după ce a văzut reacția zeflemitoare a celor din vamă. ”Plângere nu am depus. Le-am zis că nu mai călcăm pe acolo în veci. Și am spus și de ce. Au zâmbit. Si au zis "Așa au făcut colegii?!”. Retoric!

Dar le-am promis că nu vor rămâne așa lucrurile. Nu e normal. E păcat de oamenii de acolo. Stațiunea e faină, localnicii ok. Am păstrat aceste filmări pentru că am știut că vor fi de folos. Din păcate nu au ce să facă. Am făcut tot ce scrie acolo. Am cerut probe sânge și am spus pe de rost legea, doar eram cu un polițist. Degeaba! Fără spagă nu am scăpat de ei”, a mai spus clujeanca.

Cei de la Bukovel România susțin că ”în urma masurilor luate de noi, avem informatii neoficiale ca acea grupare de talhari a disparut. Scandalul ajunge in presa ucrainiana ... unde ar fi trebuit sa ajunga de la inceput. Ne vedem pe partie. In urma acestor probleme Bukovel Romania si Snow Experience va pune la dispozitie un numar de urgenta si un document care il puteti arata in cazuri de genul. Mai multe in curand”!

În postarea de pe Facebook nu a fost dat niciun document și nu e clar ce putere ar avea acest ”act” emis pe Facebook. Tot acolo, este o postare a unui turist, care susține că nu a avut probleme la acel punct de control, semn că de câteva zile polițiștii spăgari s-au calmat.

Cei care au pățit cazuri similare pot reclama acest lucru pe adresa solotvino@mae.ro (adresa de mail la consulatul Romaniei la Slatina), iar aceste sesizări vor fi înaintate autorităților.

Telefon de urgență: +380 68 2140918 - Exclusiv pentru cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă (accidente cu victime, decese, calamităţi şi alte situaţii de pericol sau cu caracter extraordinar). Atenție, la aceast număr de telefon NU se furnizează informații consulare, ci numai situații extraordinare.

Știri de Cluj a trimis câteva întrebări la consulul României de la Slatina, dar acesta nu a putut încă să răspundă ce măsuri a luat pentru protejarea cetățenilor români care merg la schi în Ucraina și de ce de ani de zile nu a făcut nimic pentru a pune punct practicilor care implică ”tradiția”.

Comentarii Facebook