Președintele Academiei Române și rectorul UBB Cluj, academicianul Ioan Aurel Pop, a transmis un mesaj plin de irnonie la adresa celor care îl acuză, fără dovezi, că ar fi colaborat cu Securitatea.
Compania japoneză menționată de Primăria Cluj-Napoca interesată de metrou de pe Someș ar fi gigantul East Japan Railway Company, precizează anumite surse.
Cățelușa Chance, de circa doi ani, salvată dintr-o fermă unde fusese părăsită, a fost operată cu succes de medicii clujeni.
Medicul Anca Mureșan, de la Institutul Regional de Gastroenterologie-Hepatologie Octavian Fodor, și-a făcut public fluturașul de salariu.
Ecologișii au intrat pe furiș pe șantierul Centrului de Management Integrat al Deșeurilor și au ajuns la concluzia că niciodată nu va fi terminat proiectul început în primăvara anului 2012.
Noile autobuzele Mercedes care au intrat de joi, 12 aprilie, în exploatare la Cluj-Napoca sunt dotate cu sistem sonore de avertizare a persoanelor nevăzătoare.
Patru lebede, două albe și două negre, au fost eliberate pe Lacul ”Chios” din Parcul Central Cluj-Napoca.
Cu toate că presa a scris despre demolarea haotică a unui imobil pe strada Scorțarilor, Poliția Locală nu a anunțat niciun fel de sancțiuni.
Primarul Emil Boc anunță o nouă soluție salvatoare pentru traficul clujean, investiție japoneză într-un metrou care să pornească din Florești și să meargă cel puțin până în Apahida.
Hitul ”Despacito” a ajuns la 5 miliarde de vizualizări pe YouTube, dar a dispărut de pe site în urma unui atac ce pare a fi orchestrat de hackeri.
Adrian Ungur a câștigat al doilea meci al întâlnirii cu Maroc, iar scorul este 2-0.
În primul meci al zilei de la Cupa Davis, jucat în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, s-a impus categoric Marius Copil.
Brad Pitt este în pragul divorțului, dar deja sunt speculații că ar avea o nouă iubită, care seamănă foarte mult cu Angelina Jolie.
Două accidente s-au produs aproape simultan vineri, 6 aprilie, pe Piatra Craiului la numai un kilometru distanță.
Fără Horia Tecău în echipă, România va trebui să înfrunte Marocul în zilele de 7 și 8 aprilie.
O clujeancă a trecut rpin chinuri uriașe, după ce i-au explodat ambele buze.
„Inovarea și diversificarea activității societății CARBOETALON SRL” (P)
Fanii echipei U Cluj au lansat un mesaj dur la meciul de marți, 3 aprilie, spunând că ”urmașii ocupanților” din 1940 vor din nou orașul.
Și în acest an, în cadrul Galei Profesioniștilor în Imobiliare, ce a avut loc la București, eveniment organizat de Clubul Profesioniștilor în Imobiliare și Imobiliare.ro, Blitz a fost apreciată la nivel național, fiind agenția din România c
O firmă de specialitate care a câștigat procedura de achiziție publică a demarat lucrările de spălare a străzilor.
În preajma Sărbătorilor Pascale, clienții Iulius Mall Cluj se vor putea bucura de cumpărături și relaxare după un program special.
Un șofer care circula spre Turda a ieșit de pe carosabil și a aterizat în gardul unei case.
Autorul accidentului de pe centura CUG - Apahida este cercetat în libertate pe motiv că nu a mai comis până acum nici o abatere rutieră.
Punctul de colectare selectivă de la Vivo Cluj este o rușine. Locul arată ca o groapă de gunoi, după ce firma care îl administrează pare că nu mai lucrează.
Piața imobiliară din Cluj-Napoca a luat-o razna de mult timp, iar vânzătorii încearcă în speranța unui preț crescut.
Mascații au oprit un autocar pe strada Dorobanților, după ce șoferul a sesizat că la bord este un pachet suspect.
Doi tineri au murit pe centura CUG-Apahida, în urma unui accident de circulație produs sâmbătă seara.
Un bloc din Cluj-Napoca sfidează orice reguli de urbanism. Balcoanele sunt lipite de stâlpul de iluminat public, dar totul este LEGAL?
Muzeul Zoologic al UBB va fi redeschis din luna aprilie.
Diversificarea serviciilor oferite de firma SC NV CONSTRUCT SRL prin achiziția echipamentelor necesare pentru realizarea analizelor geotehnice (P)