Miercuri 24 Aprilie

Cuibus: Nu se face nicio anchetă în cazul ”foot” pentru că nu pare real


Valentin Cuibus, șeful Inspectoratului Școlar Județean Cluj, a declarat că nu se știe nici care este școala și nici cine este profesoara de engleză reclamată că ar fi folosit cuvântul obscen ”foot” la ore.

Nu au vrut să spună nici numele și nici școala. Persoana respectivă a sunat la telefon și a spus că revine cu precizări, dar nu a mai revenit. 

Profesoara despre care se spune nu este anchetată și nici verificată pentru că nu știm cine este. Nu s-a dat niciun nume și nici nu s-a indicat școala. 

Probabil că este o lipsă de știri”, a spus Valentin Cuibus.

Șeful IPJ Cluj susține că este posibil să fie o știre falsă sau cea care a reclamat și-a dat seama de absurditatea celor spuse.

Acesta a mai spus că au mai fost cazuri de fake news. De exemplu, o televiziune națională a inventat un material în care copiii de la o școală jucat fotbal cu iaurtul primit ca gustare. ”Reporterul s-a dus și le-a spus elevilor să facă o simulare și apoi s-a dat la televizor”, a spus Cuibus.

O clujeancă a relatat pe Facebook un caz ce părea absolut halucinant, în care un părinte a ajuns să o reclame la Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Cluj pentru că la ore s-a folosit cuvântul ”foot” (picior în engleză), care ar fi obscen pentru că ”oo” se pronunță ”u”.

Citește AICI relatarea de pe Facebook.

Comentarii Facebook