Încă o dată a fost amânată pronunțarea soluției în dosarul în care Arpad Paszkany, fost patron al CFR Cluj, Iuliu Mureșan și alte persoane sunt judecate
În urma a trei percheziții domiciliare efectuate în județul Cluj, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Târgu Mureș au identificat doi clujeni suspectați de comiterea unei tâlhării în municipiul Târgu Mureș și au descoperit o persoană urmărită na
În aceste zile grupul imobiliar Nordis Management, deținut de afaceristul Vladimir Ciorbă, soțul fostei deputate Laura Vicol, sunt în centrul unui întreg scandal, după ce a avut loc o amplă
Un clujean a fost condamnat la 4 luni de închisoare cu amânare și obligat să presteze 30 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității, după ce a fost prins cu o țigară cu cannabis la festivalul Electric Castle, în anul 2023.
O discuție incredibilă dintre un personal trainer, care și-a însușit un telefon mobil uitat pe un bancomat și soțul păgubitei a ieșit la iveală, după ce judecătorii de la Tribunalul Cluj au dispus joi, 30 ianuarie 2025, condamnarea bărbatului la 1 an și 4
Jandarmul din Cluj prins cu stupefiante în mașină în urma unui control de rutină al polițiștilor a fost condamnat joi, 30 ianauarie, la 6 luni de închisoare cu suspendare.
DIICOT Cluj a prins în fragrant un dealer de droguri, un bărbat de 47 de ani care este acuzat că ar fi vândut droguri inclusiv minorilor.
Un conflict grav petrecut într-o garsonieră de pe Bulevardul Muncii din Cluj-Napoca s-a încheiat miercuri, 22 ianuarie, cu condamnări pronunțate de Tribunalul Cluj. Protagoniștii incidentului, o femeie de 42 de ani și fostul ei iubit, un bărbat de 31 de a
Un incident șocant a avut loc în parcarea restaurantului A3 din Câmpia Turzii, unde un inspector al ISCTR Cluj a fost bătut de patronul unei firme de transport.
În urma investigațiilor desfășurate de autorități, cadavrul descoperit pe malul lacului Chinteni pe 18 ianuarie 2025 a fost identificat ca fiind al unui bărbat de 67 de ani, din municipiul Cluj-Napoca.
Sâmbătă, în jurul orei 16:00, un localnic din Chinteni, județul Cluj, a făcut o descoperire șocantă pe malul Lacului Chinteni: un cadavru uman, eviscerat, prins în gheață de la brâu în jos. Alarma a fost dată imediat printr-un apel la 112
O clujeancă s-a trezit fără portofelul cu bani și carduri, după ce a fost îmbrățișată de un hoț iscusit. Incidentul a avut loc pe strada Stejarului din comuna Florești.
Un IT-ist din Cluj-Napoca și-a dat fostul angajator în judecată pentru că n-a primit cel de-al 13-lea salariu. Tânărul a lucrat numai 3 luni în companie și fusese dat afară încă din perioada de probă.
Tribunalul Cluj a trimis dosarul în care fostul acționar al clubului CFR Cluj, Arpad Paszkany și Iuliu Mureșan, fost președinte al clubului sunt anchetați
O clujeancă va primi daune morale în valoare de 30.000 de euro, după ce a fost înjunghiată în gât de către un tânăr.
O fostă angajată a unei bănci Raiffeisen Bank din Cluj-Napoca a fost condamnată la aproape 4 ani de închisoare, după ce s-a descoperit că a furat peste 1,5 milioane de lei din conturile clienților pe parcursul a 9 ani, între 2012 și 2020.
Judecătorii de la Curtea de Apel Târgu Mureș au decis luni, 9 decembrie, rejudecarea dosarului în care David Ciceo, directorul Aeroportului Internațional „Avram Iancu” din Cluj-Napoca este acuzat de luare de luare de mită. În același dosar au fost trimiși
Un clujean a fost condamnat de Tribunalul Cluj la 2 ani și 8 luni de închisoare cu executare și la plata unei amenzi penale de 8.000 de lei, după ce a fost prins că făcea trafic de droguri în zona căminelor studențești din cartierul Mărăști.
Un IT-ist din Cluj-Napoca a fost condamnat la 2 ani și 8 luni de închisoare cu suspendare pentru trafic internațional de droguri, după ce introdus în țară peste 100 comandat de pe Dark Web stupefiante. Sentința a fost pronunțată vineri, 6 decembrie, de ju
Judecătorii de la Tribunalul Cluj au dispus vineri, 6 noiembrie, începerea judecății în dosarul de luare de mită al Violetei Trifu, primarul comunei Beliș, județul Cluj.
Un clujean s-a înscris într-un adevărat „maraton” al infracționalității, după ce a jefuit un student care călătorea cu trenul Regio 3086 între stațiile Cluj-Napoca Est și Câmpia-Turzii.
Un bărbat din Cluj-Napoca a fost condamnat la 7 ani și 6 luni de închisoare, după ce și-a înjunghiat soția de mai multe ori, cu un cuțit. În plus, el trebuie să-i plătească victimei daune de 150.000 de euro pentru în urma rănilor suferite.
Fiul femeii ucise ieri în comuna clujeană Tureni a fost reținut! Tânărul de 22 de ani este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie sub forma omorului, după ce și-ar fi ucis propria mamă cu brutalitate.
O femeie în vârstă de 50 ani a fost găsită fără suflare într-o locuință din Tureni, Cluj.
Hackerii fac din nou victime la Cluj! O pagină web falsificată, creată să imite site-ul firmei de curierat Fan Courier, a fost folosită de persoane necunoscute pentru a fura datele bancare ale celor care o accesează.
Un consumator de stupefiante de comuna Chinteni a fost condamnat luni, 25 noiembrie, la 2 ani și 6 luni de închisoare cu suspendare de Tribunalul Cluj, după ce a fost prins de polițiști cu droguri în mașină.
O femeie din comuna Negreni, județul Cluj a fost condamnată vineri, 22 noiembrie, la 3 ani și 11 luni de închisoare, după ce și-a atacat iubitul cu un cuțit.
Un grefier de la Judecătoria Cluj-Napoca a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată (8 acte materiale).
Un mecanic auto din comuna clujeană Iclod riscă ani grei de închisoare, după ce a exploatat o tânără pe care o racolase prin metoda loverboy.
Două persoane de 28 și 35 de ani au fost arestate preventiv pentru 30 de zile de judecătorii de la Tribunalul Cluj, după ce au fost prinse în flagrant de DIICOT, cu 17 kilograme de substanțe psihoactive asupra lor. Drogurile erau ambalate în 17 pungi