Un profesor de la Universitatea Babes-Bolyai (UBB) Cluj a incasat lunar, in 2010, un salariu de 18.093 de euro, adica 75.992 de lei. Elena Abrudan este cel mai bine platit profesor universitar din tara.
In 28 octombrie 2011 cele doua Facultati clujene, de drept si de stiinte economice, ale Universitatii Crestine "Dimitrie Cantemir" sarbatoresc 20 de ani de existenta.
Universitatea Babea-Bolyai organizeaza o expozitie de imagine, carte si ornamente din China.
Gigantul IBM ar putea ajunge la Cluj-Napoca unde sa puna bazele unui centru care sa aiba circa 3.000 de angajati, a anuntat ministrul Comunicatiilor, Valerian Vreme.
Medicina, Cinematografia, Arhitectura si Dreptul sunt cele mai scumpe facultati din Cluj.
Senatul UBB a aprobat desfacerea contractului de munca al profesorului Ilie Parpucea de la Facultatea de Stiinte Economice si Gestiunea Afacerilor.
Universitatea Babes-Bolyai din Cluj a inregistrat o scadere a numarului de candidati, in principal ca urmare a dezastrului de la Bac -ul din acest an.
Conducerea Facultatii de Stiinte Economice si Gestiunea Afacerilor (FSEGA) Cluj a anuntat ca rezultatele lasesiunea de admitere din vara vor fi afisate, luni, 18 iulie, dupa ora 16.00, atat online, cat si la sediul facultatii.
Inscrierile la Facultatea de Stiinte Economice si Gestiunea Afacerilor (FSEGA), din cadrul Universitatii Babes-Bolyai Cluj s-au incheiat, iar luni vor fi aflate rezultatele, dupa sustinerea singurei probe.
Zeci de facultati si specializari din universitatile particulare din Romania nu sunt acreditate de Agentia Romana de Asigurare a Calitatii in Invatamantul Superior (ARACIS).
Universitatea Babes-Bolyai scoate la concursul de admitere, pentru nivel licenta, 4.760 de locuri la buget si 9.026 cu taxa.
Profesorul Ilie Parpucea, filmat de o studenta in timp ce ii cerea sa intretina relatii sexuale cu el pentru a o trece la examen, s-a internat la Sectia de Psihiatrie a Spitalului din Alba.
Acuzat ca a cerut favoruri sexuale de la studente in schimbul notei de trecere, Ilie Parpucea detine rolul principal al unui trailer de film pe Internet
Profesorul Ilie Parpucea, filmat de o studenta in timp ce ii propunea sa intretina relatii sexuale pentru a trece un examen, s-a internat subit in spital.
Profesorul Ilie Parpucea, acuzat ca negocia sex contra note, a intrat in "silenzio stampa" pana cand comisia din cadrul Facultatii de Stiinte Economice Cluj nu va anunta decizia in cazul lui.
Ilie Parpucea, profesorul de la Facultatea de Stiinte Economice, care i-a cerut unei studente sa faca sex cu el pentru a o trece la examen s-a ales cu o pagina de Facebook.
Decanul Facultatii de Stiinte Economice si Gestiunea Afacerilor (FSEGA), Dumitru Matis, a declarat intr-un interviu ca va fi greu sa il dea afara pe profesorul porno, Ilie Parpucea.
Politia s-a autosesizat in cazul profesorului Ilie Parpucea care a vrut sa intretina relatii sexuale cu o studenta si il cerceteaza pentru hartuire sexuala.
Profesorul Ilie Parpucea ii daduse studentei care l-a filmat in timp de incerca sa faca sex cu ea nota de trecere la materia Statistica. El a lasat-o insa, sa creada ca nu va prmi nota cinci decat daca se va culca cu el.
Decanatul si Colegiul Profesoral al Facultatii de Stiinte Economice si Gestiunea Afacerilor au initiat procedura de excludere din UBB Cluj a profesorului Ilie Parpucea, pentru comportament inadmisibil si reprobabil.
Profesorul Ilie Parpucea a primit ilegal o camera in caminul Economica 1, unde a fost si filmat in timp ce voia sa intretina relatii sexuale cu o studenta pentru o nota de trecere.
Oana Bozga, studenta de la Stiinte Economice, a reusit sa uimeasca cu vocea ei juriul si spectatorii de la finala concursului "Studentii au talent".
Oana Bozga, castigatoarea concursului "Studentii au talent: are 19 ani si studiaza la Facultatea de Stiinte Economice din cadrul UBB Cluj. Ea a reusit sa sufle premiul celor mare "armatei" de concurenti de la USAMV.
Universitatea "Babes-Bolyai" Cluj Napoca deruleaza un proiect prin care ofera consiliere si training pentru 300 de persoane cu studii superioare aflate in cautarea unui loc de munca.
O masteranda din anul intai de la Facultatea de Stiinte Economice din cadrul UBB Cluj a obtinut locul I la Olimpiada Nationala a Studentilor din Ungaria.
Olimpiada Nationala a Studentilor Economisti se desfasoara la Cluj Napoca in perioada 28-29 aprilie. In total, 50 de studenti la nivel de licenta si master s-au inscris in competitie.
Alexandra Iuga a facut impresie la concursul "Studentii au talent" interpretand o melodie lansata de Madalina Manole.
Cei doi recuperatori prinsi in flagrant in timp ce amenintau un om de afaceri din Cluj Napoca au fost lasati in libertate de catre procurorii de la Parchetul de pe langa Judecatoria Cluj Napoca.
Primarul Sorin Apostu a declarat ca din discutiile avute cu investitorii straini din Cluj Napoca rezulta ca in acest an vor fi create 2.000 de locuri de munca.
Cel mai bine platiti sunt, potrivit unui studiu national, absolventii de Arhitectura, iar cei mai slab platiti cei care au terminat Educatia fizica si sport.