Ştiri      senat

Arnold Schwarzenegger vrea să fie următorul președinte al SUA

Arnold Schwarzenegger vrea să fie următorul președinte al SUA

Arnold Schwarzenegger vrea să devină următorul președinte al Statelor Unite ale Americii, dorind să candideze la alegerile prezidențiale din 2016, potrivit unei surse din anturajul acestuia.

SUA a scăpat de colaps în ultimul moment

SUA a scăpat de colaps în ultimul moment

Reprezentanții Casei Albe au anunțat că preşedintele american, Barack Obama, a promulgat, joi dimineaţa, legea ce ridică plafonul datoriei, îndepărtând astfel riscul unei incapacităţi de plată și punând capăt celor două săptămâni de b

Mărirea alocației copiilor a fost respinsă de Guvern. Vezi cum își motivează decizia

Mărirea alocației copiilor a fost respinsă de Guvern. Vezi cum își motivează decizia

Senatorii au votat respingerea proiectului de lege ce susține mărirea alocației copiilpr cu vîrste cuprinse între 2 și 18 ani, astfel că România va avea o alocație de 35 de ori mai mică decât media UE (7 euro la noi, 210 euro în Europa).

SUA au intrat în FALIMENT de stat

SUA au intrat în FALIMENT de stat

Statul federal american a intrat marți dimineață în șomaj tehnic, ceea ce vca afecta sute de mii de funcționari. O asemenea criză nu a mai avut loc în SUA de 17 ani.

Legea eutanasierii maidanezilor, contestată de senatori la CCR

Legea eutanasierii maidanezilor, contestată de senatori la CCR

Proiectul de lege pentru eutanasierea maidanezilor a fost atacată la Curtea Constituțională de către senatori. CCR va judeca la data de 25 septembrie contestația.

Acțiunile Gabriel Resources au căzut în CAP! Scăderea e de 70%

Acțiunile Gabriel Resources au căzut în CAP! Scăderea e de 70%

Acțiunile Gabriel Resources au scăzut dramatic, după ce Victor Ponta a solicitat retragerea proiectului privind exploatarea de la Roșia Montană.

Cum a reacționat Băsescu la scandalul Roșia Montană: ”Nu eu am 70% în Parlament”

Cum a reacționat Băsescu la scandalul Roșia Montană: ”Nu eu am 70% în Parlament”

Președintele Traian Băsescu a declarat, luni, întrebat ce are de gând să facă dacă USL respinge proiectul de la Roșia Montană, că nu are majoritatea în Parlament.

Antonescu reacționează la protestele împotriva Roșia Montană

Antonescu reacționează la protestele împotriva Roșia Montană

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a reacționat la protestele românilor împotriva proiectului de exploatare minieră de la Roșia Montană, declarând că este un ”semn sănătos de civism”, indiferent care este tema sau optiunea pentru care

Crin Antonescu: România va fi în prima linie dacă SUA va interveni în Siria

Crin Antonescu: România va fi în prima linie dacă SUA va interveni în Siria

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat că România va fi ”în prima linie” în cazul în cae SUA și ceilalți aliați vor decide să facă o intervenție în Siria. marţi, la finalul întrevederii cu ministrul adjunct de Externe al St

Valentin Jucan la Cluj: Amendă minimă de 100.000 de lei pentru încălcarea demnităţii umane

Valentin Jucan la Cluj: Amendă minimă de 100.000 de lei pentru încălcarea demnităţii umane

Membrul Consiliului Național al Audioviziualului, Valentin Jucan, a propus modificarea amenzii minime de 100.000 de lei, plicată pentru emisiunile tv care încalcă demnitatea umană şi protecţia copilului.

Buletinele electronice nu se mai introduc din 1 iulie

Buletinele electronice nu se mai introduc din 1 iulie

Oficialii MAI au precizat că buletinele electronice nu se vor mai introduce din 1 iulie, data care fusese stabilită inițial.

Citește scrisoarea de DEMISIE a lui Andrei Marga de la ICR

Citește scrisoarea de DEMISIE a lui Andrei Marga de la ICR

Andrei Marga și-a dat demisia de la Institutul Cultural Român, pentru a nu risca să fie demis de Senat.

Andrei Marga a demisionat de la conducerea Institutului Cultural Român

Andrei Marga a demisionat de la conducerea Institutului Cultural Român

Andrei Marga şi-a dat demisia de la conducerea Institutului Cultural Român.

Marga are zilele numărate la ICR. Cum l-a supărat pe Victor Ponta

Marga are zilele numărate la ICR. Cum l-a supărat pe Victor Ponta

Andrei Marga ar putea fi schimbat din funcția de director al Institutului Cultural Român (ICR).

Peste 10.000 de bugetari vor fi disponibilizați până în 2018

Peste 10.000 de bugetari vor fi disponibilizați până în 2018

Guvernul a estimat un număr de peste 10.000 de concedieri din rândul companiilor și regiilor de stat în următorii 5 ani, numărul persoanelor care vor beneficia de plățile compensatorii fiind indicat într-un document oficial.

In Romania se pot inmatricula masini furate! Peste 1000 de astfel de autoturisme circula pe strazi

In Romania se pot inmatricula masini furate! Peste 1000 de astfel de autoturisme circula pe strazi

Senatorul clujean Alexandru Cordos ii cere ministrului de Interne Radu Stroe sa gaseasca o solutie pentru ca in Romania sa nu mai fie posibila inmatricularea de masini furate.

Dan Voiculescu a demisionat din Senat

Dan Voiculescu a demisionat din Senat

Preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu, şi-a dat demisia din Senat, după ce în urmă cu o săptămână și-a depus jurământul.

Parlamentarii riscă să rămână fără banii de salarii

Parlamentarii riscă să rămână fără banii de salarii

Parlamentarii se plâng că banii alocaţi în bugetul pentru plata salariilor în anul acesta sunt puţini.

Noul ministru al Educației vorbește despre situația clasei pregătitoare în 2013

Noul ministru al Educației vorbește despre situația clasei pregătitoare în 2013

Noul ministru al Educației, Remus Pricopie, a vorbit despre situația clasei pregătitoare în 2013, dar și despre alte schimbări din sistemul de învătământ, într-un interviu acordat agenției de presa Agerpres.

Mircia Giurgiu, consilier al ministrului pentru Dialog Social

Mircia Giurgiu, consilier al ministrului pentru Dialog Social

Fostul deputat clujean, Mircia Giurgiu, a fost numit consilier al ministrului delegat pentru Dialog Social, Doina Adriana Pană.

Sergiu Nicolaescu şi-a prezis sfârşitul? ”Mai am puţini ani de trăit, vă spun sincer La revedere!”

Sergiu Nicolaescu şi-a prezis sfârşitul? ”Mai am puţini ani de trăit, vă spun sincer La revedere!”

Sergiu Nicolaescu a murit, joi dimineața. Senatorul PSD Sergiu Nicolaescu și-a prezis sfârșitul în timpul ultimului discurs ținut în Senat.

Sergiu Nicolaescu a MURIT la 82 de ani

Sergiu Nicolaescu a MURIT la 82 de ani

Sergiu Nicoleascu a murit pe 3 ianuarie la Spitalul Elias din Capitală.

Veste bună pentru fumători:”Nu există nicio lege care să interzică fumatul de la 1 ianuarie 2013”

Veste bună pentru fumători:”Nu există nicio lege care să interzică fumatul de la 1 ianuarie 2013”

România a rămas printre puținele tări europene în care se mai poate fuma în spațiile publice, aceasta neadoptând reglementările recomandate de Consiliul Unuiunii Europene."Nu există nicio lege care să interzică fumatul de la 1 ianuarie 2013.

Marius Nicoară, noul chestor al Senatului. A refuzat funcţia de ministru al Transporturilor

Marius Nicoară, noul chestor al Senatului. A refuzat funcţia de ministru al Transporturilor

Senatorul Marius Nicoară a fost numit în funcţia de chestor al Senatului României, funcţie care implică o amre responsabilitate.

Gitenstein: Numărul parlamentarilor români e mai mare decât al Congresului SUA

Gitenstein: Numărul parlamentarilor români e mai mare decât al Congresului SUA

Ambasadorul SUA, Mark Gitenstein, a declarat că în noul Legislativ de la Bucureşti sunt mai mulţi parlamentari decât membri în Congresul SUA.

Ambasadorul SUA în România e ȘOCAT de numărul uriaș al parlamentarilor: Sunt mai mulţi decât în Congresul SUA

Ambasadorul SUA în România e ȘOCAT de numărul uriaș al parlamentarilor: Sunt mai mulţi decât în Congresul SUA

Ambasadorul SUA în România, Mark Gitenstein, a declarat că este anormal ca în Parlamentul de la București să fie mai mulți decât în Congresul SUA.

Călian îi cere lui Traian Băsescu să nu convoace ședința de constituire a noului Parlament

Călian îi cere lui Traian Băsescu să nu convoace ședința de constituire a noului Parlament

Deputatul Petru Călian îi cere lui Băsescu să nu convoace şedinţa de constituire a noului Parlament și să ”solicitaţi Biroului Electoral Central invalidarea alegerilor pentru Camera Deputaților și Senat organizate pe 9 decembrie 2012”.

Parlamentarii clujeni au primit certificatele doveditoare a alegerii de la BEJ- VIDEO

Parlamentarii clujeni au primit certificatele doveditoare a alegerii de la BEJ- VIDEO

Reprezentanţii clujeni în Parlamentul României au primit certificatele doveditoare a alegerii din partea Biroului Electoral Judeţean Cluj.

Ion Predescu - CCR: Curtea Constituțională nu poate INVALIDA alegerile

Ion Predescu - CCR: Curtea Constituțională nu poate INVALIDA alegerile

Judecătorul, Ion Predescu, de la Curtea Constituțională a României a declarat că CCR nu poate invalida alegerile.

Cu ce scor URIAȘ și-a câștigat Crin Antonescu mandatul de senator

Cu ce scor URIAȘ și-a câștigat Crin Antonescu mandatul de senator

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a câştigat cu un scor uriaș mandatul de senator.