Un grup de clujeni a organizat o acțiune prin care au vrut să aducă un zâmbet pe fețele oropsiților de la Pata Rât. Alături de un bucătar au pregătit 400 de porții de iahnie de fasole, pe care le-au servit direct în groapa de gunoi.
Efectul Mozart presupune îmbunătățirea capacității intelectuale prin ascultarea anumitor fragmente de muzica, o teorie care la început a fost extrem de populară, însă a fost infirmată rapid. Acum, oamenii de știință din Marea Britanie au re
Suporterii U Cluj vor cumpăra din nou bilete de solidaritate pentru a susține Universitatea Cluj. La meciul cu Concordia Chiajna, de vineri, 20.30, vor avea acces numai femeile și copiii.
Cea mai simplă metodă pentru a găti rapid și șănătos este să ai o cămară bine organizată, iar Dr. Oz recomandă câteva alimente pe care oricine ar trebui să le aibă în casă.
Vești bune pentru ”Șepcile roșii” înaintea partidei cu Concordia Chiajna. În conturile ”U” Cluj vor intra în sfârșit o parte din cei 1 milion de euro pe care trebuie să îi primească pentru drepturile TV din sezonul trecut.
Antrenorul ”U” Cluj, Ionel Ganea, a fost internat la un spital din Brașov după ce aproape a leșinat în timpul unui antrenament.
Confrom studiilor Asociației Britanice de Dietă, o persoană trebuie să consume minim 400 grame de fructe și legume pe zi pentru a putea scădea riscul apariției problemelor de sănătate, precum tensiunea arterială, obezitatea și chiar unele form
ShortsUP revine la Cluj sâmbătă, 23 martie, cu cele mai premiate scurt metraje din 2012, la Cinema Victoria, într-o vizionare ce începe la ora 22.30.
Japonezii au creat un smartphone care este capabil să ia pulsul utilizatorului prin analizarea chipului acestuia.
Tot mai multe pesoane încearcă să renunțe la carne pentru a slăbi, dar faptul că te abții de la anumite alimente, nu înseamnă că vei pierde și din greutate, ba chiar din vontră, există riscul de a se întâmpla chiar inversul.
Conform unui psiholog, contrastul dintre culoarea buzelor și cea a pielii este un indicator al vârstei perceput în mod inconștient de toți oamenii, iar machiajul le ajută pe femei să pară mai tinere, mărind contrastul de culoare dintre diferitel
Două militante feministe ale organizaţiei Femen au protestat marți în Piața Sfântul Petru de la Vatican, în timpul conclavului pentru alegerea noului papă.
Universitatea Cluj a vândut bilete la meciul cu Severin ca pentru un meci normal.
Spanacul a fost considerat mereu un aliment-minune, din cauza cantității mari de fier pe care acesta o conține. Acum acest aliment-minune te poate ajuta să slăbești rapid, ușor și sănătos.
Janos Szekely şi Tony Nwakaeme au semnat contracte cu U Cluj şi vor juca până în vară pentru "Şepcile roşii".
Asociația Șepcile Roșii 1919 protestează față de ”reactia violenta, nejustificata si ilegala avuta de reprezentantii Jandarmeriei Romane la meciul dintre Universitatea Cluj si Steaua Bucuresti”.
Arpad Paszkany, Remus Câmpeanu, Mitropolitul Andrei, episcopul greco-catolic Florentin Crihălmeanu, distinși cu titlul ”Seniorii cetăţii” la Balul Operei 2013.
Un studiu efectuat la Universitatea Aarhus arata ca dupa varsta de 4 luni bebelusul nu ar mai trebui sa fie alimentat exclusiv la san, asa cum recomanda Organizatia Mondiala a Sanatatii.
Paleontologul clujean Matei Vermir, de la Societarea Muzeului Ardelean, a descoperit cele mai complete fosile din Europa, la Sebeș-Glod, unde a fost găsit și faimosul Balaurul Bondoc, în 2009.
Suporterii U Cluj i-au cerut primarului Emil Boc să furnizeze contractul de vânzare a clubului către omul de afaceri Florian Walter.
Există anumite probleme medicale pentru care te simiţi jenat să întrebi medicul, dar ar trebui să-şi faci curaj să ceri sfaturi.
Odată cu trecerea timpuli părul își pierde din colorit și încărunțește, iar factorii care determină acest fenomen sunt foarte variate, stresul fiind o cauză principală a accelerării acestui proces.
Chinezii construiesc în orașele lor tot mai multe replici ale unor monumente celebre din Europa și chiar orașe întregi. Acum au început să aibă probleme pe plan intern cu un nou proiect arhitectural.
Fanii U Cluj îl acuză dur pe acționarul majoritar al clubului, Ioan Mărginean, spunând într-un comunicat că acesta nu vrea să vândă echipa.
Legumele şi fructele se află întotdeauna în fruntea clamentelor făcute de nutriţionişti atunci când vine vorba de recomandările lor.
O alimentaţie sănătoasă ne poate menţine buna dispoziţie fiind un antidepresiv natural.
Pentru un regim alimentar cât mai sănătos nu trebuie să faci eforturi mari și nici să cheltuiești multi bani, tot ce trebuie să faci e să îți faci corect o listă de cumpărături și să gătești cât mai des.
După rezilierea contractelor lui Cleiton și Paulinho, acuzați că au făcut blat la meciul cu Gloria Bistrița, antrenorul U Cluj, Marius Popescu, a anunțat că în meciul cu Steaua vor juca și juniorii.
Doi jucători de la U Cluj, Cleiton și Paulinho, au fost acuzați și de proprii lor colegi că au luat prea ușor cartonașele roșii în meciul cu Gloria Bistrița.
Arpad Paszkany a răspuns acuzațiilor lansate de dinamoviști la finalul meciului pierdut cu CFR Cluj, scor 2-1.