Falub revine la Universitatea Cluj


Adrian Falub va reveni la Universitatea Cluj începând cu 2021, dar pe un alt post.

Potrivit celor de la Prosport Liga 2,  Adrian Falub va reveni pe postul de manager sportiv al Centrului de Copii și Juniori al Universității Cluj după ce s-a înțeles cu Daniel Stanciu. Rolul lui Falub în această funcție va fi de a organiza și de a superviza activitate antrenorilor și a juniorilor din cadrul centrului. La ora actuală Universitatea Cluj se află pe locul 3 în Liga Elitelor la categoriile de vârstă U17 și U19, dar "studenții" ocupă locul 16 în clasamentul alcătuit de FRF pentru clasificarea academiilor de juniori.

Adrian Falub a fost la începutul acestui sezon antrenor al "Șepcilor Roșii", însă rezultatele negative acumulate atât în campionatul trecut cât și înfrângerile cu Buzău și ASU Poli Timișoara din acest campionat au dus la plecarea sa.

Comentarii Facebook