Cireșe la 150 de lei în piețele din România. Prețul de import e de zeci de ori mai mic


În pieţele din Bucureşti, un kilogram de cireşe a ajuns să fie vândut cu 150 de lei.

Cu toate acestea, preţul de import este de maxim 6-7 lei, potrivit pomicultorilor.

Astea care sunt cu 150 de lei sunt cireşe aduse din import. Un euro, un euro jumătate, mai mult nu e kilogramul de cireşe”, a spus Gheorghe Voica, un pomicultor din Argeş, citat de Mediafax. ”Eu nu cred că o să dau cireşele mai scumpe de 5 lei (kilogramul), că nu am cum”, a mai declarat acesta.

Pentru cireșele din România mai avem de așteptat până în iunie.

De bună calitate, în piaţă, cărnoase, roşii şi mari sunt cireşele de iunie şi iulie. În colecţia de soiuri de la Piteşti nu există niciun cireş copt la ora asta. Nici cele de proastă calitate nu pot să spun că (sunt coapte n,r.), poate în sudul ţării la Giurgiu, dar nu cred că există un soi de cireş”, a spus Mihail Coman, cercetător la Institutul de Cercetare - Dezvoltare pentru Pomicultură din Argeş.

România are circa 1.000 de hectare plantate cu cireşi, iar acum sunt importate cireșe din Grecia, Turcia şi Spania.

Comentarii Facebook