PSD Cluj sprijină decizia Guvernului Ponta de a acorda ajutor de plată a creditelor pentru persoanele cu un salariu mai mic de 1.600 de lei.
Elevii din zona Metropolitană Cluj (comunele Apahida, Florești, Baciu, Ciurila, Chinteni, Feleacu și Cluj-Napoca) vor beneficia de transport transport gratuit păe mijloacele de transport în comun.
Argentin Todea, unul dintre eroii din Munții Apuseni, a fost condamnat penal pentru fals material in inscrisuri oficiale.
Primarul Emil Boc ar purta discuții pentru a susține Partidul Mişcarea Populară prin Fundaţia Mişcarea Populară, au declarat surse politice.
Odată cu înregistrarea oficială a Partidului Mișcarea Populară o serie de importante personalități politice din PDL au migrat în noua organizare. PMP încearcă acum să îi recruteze pe cei mai importanți primari ai democrat liberalilor.
Celebrul actor american Robert Downey Jr. lucrează în secret la înregistrarea unui album pop, după ce a înregistrat un succes enorm în urma unei colaborări cu artistul britanic Sting.
Prima ediție a concursului de atelaje trase de câini, Cupa Beliș, s-a încheiat duminică, după ce 13 atelaje au participat la curse timp de două zile.
Adoptarea noului Cod Penal vine cu anumite repercursiuni asupra dosarelor aflate pe rol la Judecătorii, chiar dacă noile măsuri sunt adoptate fără alte modificări doar pentru 24 de ore.
Administrația Naționala a Penitenciarelor anunță că în urma intrării în vigoare a noilor prevederi legale din Codul Penal, instanțele de Judecată au dispus eliberarea a 122 de deținuți, sâmbătă, în prima zi de când au fost adoptate modi
Adoptarea noului Cod Penal este motiv de bucurie pentru mulți dintre deținuții din România, aceștia putând fi eliberați în cazul în care infracțiunile lor nu mai sunt incriminate din cauza noilor modificări.
Prima competitie de atelaje canine din Cluj se desfășoară în localitatea Beliș în acest sfârșit de săptămână. Startul și finișul vor avea loc în satul Bălcești.
Fostul ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu, a petrecut prima sa noapte în arest, după ce a fost condamnat la închisoare, alături de fratele său, în dosarul ”Transformatorul”.
Liderii PDL au organizat reuniunea Delegației Permanente și Colegiului Director al PDL, care a început sâmbătă, la Brașov, iar primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc este absent de la această întalnire.
Reprezentanții echipei naionale a Republicii Moldova, care deja au avut un antrenor român, pe Gabi Balint, și-au exprimat interesul pe unul dintre jucătorii echipei ”U” Cluj, pe care vor să îl naturalizeze pentru a juca în preliminariile de l
Cercetătorii de la Oxford au ajuns la concluzia că persoanele scunde sunt suspicioase și paranoice.
Elena Udrea, demisionară din PDL și noua membră a PMP, a declarat că și primarul Clujului, Emil Boc, s-ar putea regăsi în Partidul Mişcarea Populară.
Cei trei moți din Munții Apuseni, Argetin Todea, Gheorghe Trif și Gheorghe Giurgiu, nu vor dona banii primiți de la Gigi Becali primăriei din comuna Horea.
Vicepreședintele PNL Cluj-Napoca, Ion Bîldea, acuză Primăria municipiului Cluj-Napoca că îi pune la plată pe clujeni pentru greșelile interne, iar responsabil principal îl consideră pe conducătorul instituției.
Consilierii USL au evidențiat o serie de probleme pe care Primăria Cluj-Napoca nu le-a făcut publice, erori descoperite într-un raport al Curții de Conturi, și îl acuză pe Emil Boc de slabă conducere a instituției
Directorul Companiei de Transport Public Cluj-Napoca, Liviu Neag, a dezvăluit în emisiunea Știri de Cluj LIVE, de joi seara, că autobuzele publice vor intra în comună din 1 martie.
Primarul comunei Chinteni, Lucia Suciu, a declarat că au fost și sunt interese la nivelul Consiliului Județean Cluj petru ca firmele private de transport să prospere.
Primarul din Apahida se străduieşte din răsputeri să convingă câteva zeci de familii din localitate că o herghelie de cai care se va construi într-o zonă unde viitorul PUG al comunei va permite construcţia de case şi blocuri.
Omul de afaceri Ion Țiriac a anunțat că are de gând să înființeze o fundație a sportului românesc, în care să investească 100 de milioane de dolari din averea sa personală, fără a cere nimic înapoi.
CFR Cluj trebuie să îi plătească suedezului Mikael Dorsin suma de 175.000 de euro, a decis FIFA.
Asociația Metropolitană de Transport Public Cluj a aprobat documentația de atribuire a serviciului de transport public local de persoane la nivelul comunei Baciu prin atribuire directă Companiei de Transport Public Cluj-Napoca SA.
Emisiunea Știri de Cluj LIVE va dezbate, joi seara, de la ora 19.00, situația trasportului metropolitan cu primarii din Baciu, Chinteni și Florești. Invitat special este șeful RATUC, Liviu Neag.
În ciuda faptului că a fost eliminată din prima partidă a turneului din Paris, Simona Halep a primit foarte multe aprecieri din partea uneia dintre cele mai bune jucătoare de tenis din lume, Maria Sharapova.
Jucătoarea de tenis Simona Halep a suferit o eliminare cruntă din turneul de la Paris, fiind învinsă din prima partidă.
Meteorologii anunță că la Cluj va ninge susținut până aproape de dimineața zilei de joi, dar apoi lucrurile se schimbă.
Raluca Zăgănescu și Ziana Motora, cei doi paramedici voluntari de la SMURD Cluj, care au ajuns primele la locul unde s-a prăbușit avionul, au fost audiate de procurorii Parchetului Curţii de Apel Cluj.