O minoră de 15 ani, plecată voluntar de la domiciliu, este dată dispărută, după ce nu s-a mai întors acasă, de azi-dimineață.
Primii pământeni care au intrat în 2023 sunt locuitorii din Kiribati şi Samoa din Pacific, urmaţi de cei din Noua Zeelandă.
O româncă a născut în avion în timp ce zbura din Marea Britanie, cu destinația București. Avionul a fost nevoit să aterizeze de urgență pe un aeroport din Praga, dar copilul a venit pe lume în aer.
Prognoza meteo pentru primele zile ale anului 2023. Vremea rămâne blândă, iar temperaturile rămân peste valorile normale ale perioadei.
Zeci de controale au fost efectuate în ultima lună de polițiștii români în cadrul acțiunii „Foc de artificii 2022-2023”, demarat din 21 noiembrie.
Vâscul era văzut ca fiind încărcat cu magie, în mitologiile europene. Deși în ziua de azi, vâscul este asociat cu norocul în dragoste, în trecut planta era mai degrabă un simbol al curățeniei spirituale, sănătății și al armoniei.
Angajaţii care nu şi-au luat cele 20 de zile legale minime de concediu de odihnă în 2022 le pot recupera. Care este termenul limită pentru recuperarea zilelor libere?
Cristiano Ronaldo (37 de ani) a semnat cu clubul saudit Al-Nassr un contract valabil până în 2025, potrivit BBC.
Anul 2023 va aduce o mare fericire celor patru zodii. Ei vor putea profita de mișcările planetare favorabile pentru a experimenta momente prețioase inconjurati de cei dragi.
Nu toţi pleacă de acasă în noaptea de Revelion şi nu toți se pricep la bucătărie, plus că mulţi nu au timp, aşa că românii au acum soluţii şi pentru aceste cazuri.
Consumatorii aflați într-o situație de criză, care folosesc aplicația, vor putea efectua apeluri de urgență chiar dacă nu au acces la internet.
Spectacol în Munții Făgăraș. Zeci de animale sălbatice, de la lupi, vulpi sau urși, până la iepuri, pisici sălbatice, porci mistreți sau zimbri s-au plimbat, pe parcursul anului 2022, prin fața aceleiași camere de monitorizare.
Factura la gaz va fi mai mare cu aproximativ 42% pentru circa 20.000 de cetățeni ai clujului care locuiesc în apartamente branșate la sistemul centralizate de termoficare.
În seara zilei de 27 decembrie, a treia zi de Crăciun, a izbucnit un incendiu puternic în Piața Centrală Turda, iar flăcările au cuprins trei gherete de fast-food și de tip aprozar. Din fericire, focul a fost stins înainte de a se extinde și spre alte ghe
Grădina zoologică din Târgu-Mureș are de acum noi „locuitori”. 46 de animale din zece specii au fost aduse din parcurile zoologice din Ungaria.
Clipe de groază trăite de o femeie din Târgu Mureș, înainte de Crăciun. În noaptea de 23 spre 24 decembrie, aceasta a fost sechestrată şi agresată într-un imobil din oraş, dar şi jefuită. Polițiștii au dus la audieri șapte persoane în acest caz.
Un bărbat a coborât din mașină, lăsând cheile în contact. Nu și-a făcut griji deoarece soția lui a rămas în autoturism, pe locul pasagerului. Cu toate acestea, un hoț a deschis portiera, s-a urcat în mașină și a demarat în trombă.
Activitatea din toate punctele de trecere a frontierei de pe sectorul moldo-ucrainean de nord a fost sistată, joi, 29 decembrie, dimineața, din cauza unui atac masiv de rachete lansat de Moscova.
O fetiță de 13 ani a ajuns la Camera de Primiri Urgențe din cauza unei petarde.
Guvernul a stabilit, printr-o hotărâre, ca zilele de 23 ianuarie, 2 iunie și 14 august 2023 să fie zile libere pentru salariații din instituţiile şi autorităţile publice, având în vedere că acestea se situează între zile de sărbătoare legală în care nu se
Vlăduța Lupău, adoptată de clujeni cu sufletul deschis, este una dintre cele mai frumoase vedete din România, dar are parte și de multe critici.
Un barbat de 35 de ani a fost impuscat de un altul de 31 in fata unui restaurant din Timisoara, cu un pistol cu bile. Politistii i-au dus pe amandoi la audieri.
Medicul Adrian Marinescu a explicat într-un interviu acordat News.ro care sunt particularităţile acestui sezon de viroze respiratorii. Infectarea cu diverse virusuri se face acum într-o măsură mai mare pentru că nu mai există restricţiile care existau în
Trei clujeni au ajuns după gratii, doi dintre ei fiind polițiști, iar a treia persoană fiind atât angajată a primăriei Negreni, cât și iubita unuia dintre cei doi.
Guvernul a decis miercuri, 28 decembrie, că taţii care participă efectiv la îngrijirea copilului au dreptul la un concediu paternal de 10 zile lucrătoare, dublu faţă de cât e în prezent.
Un tânăr de doar 18 ani din Satu Mare a decis să își pună capăt zilelor chiar în prima zi de Crăciun.
Guvernul a decis, miercuri, 28 decembie, ca pensionarii cu venituri până la 1.608 lei să beneficieze, de la 1 ianuarie 2023, de medicamente compensate în procent de 90%, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru.
Ioan Ovidiu Sabău va antrena pe U Cluj și și-a ales staff -ul, după ce Eugen Neagoe a abandonat echipa.
Sfârșitul lunii decembrie aduce o vreme neobișnuit de caldă, iar meteorologii anunță că, în prima zi a anului, temperaturile vor ajunge chiar și până la 17 grade Celsius.
Camera Deputaților a adoptat astăzi proiectul de lege care prevede ca femeile care au născut recent să poată beneficia de consiliere psihologică, în maternitățile de stat.