Veverita roșcată, una dintre cele mai cunoscute rozătoare din pădurilor noastre, apare frecvent în parcurile Clujului. E drept că într-un număr prea mic, dar nici parcurile din Cluj-Napoca nu sunt de dimensiunile celor din Londra.

Veverita (Sciurus vulgaris) este răspândită prin mai toate pădurile României. Dar ea poate fi observată uneori chiar și prin parcurile orașelor. Chiar nu de mult timp am observat una aproape de centrul Clujului. Habitatul acesteia îl constituie atât pădurile de foioase cât și cele de conifere. Micul animal are o dimensiune de până la 20-25 de centimetri plus coada, care aproape aceeași lungime cu corpul. Coloritul blănii veveriței variază de la roșcat, maro la gri și negricios, cu burta albă. Coada este stufoasă și le face inconfundabile. Aceasta are rol important în menținerea echilibrului. Au gheare lungi, ascuțite cu care sapă după hrană. Urechile au la vârf smocuri de păr iar ochii sunt mari. Ca și greutate, rozătoarea adultă poate atinge 300-350 de grame.

Veverita este sperioasă, dar curioasă. Se poate îmblânzi, mulți având veverițe ca animal de companie. Sunt extraordinar de agile și rapide, fiind maestre la capitolul sărituri și acrobații. Majoritatea timpul veverita și-l petrece în copaci, dar coboară deseori după hrană la sol. Excelente cățărătoare, fără discuție, în parcuri coboară la oameni pentru a primi hrană.

Veverițele sunt animale solitare care interacționează unele cu altele doar în perioada de reproducere. Aceasta are loc primăvara și vara. Gestația la veverițe durează 37-39 de zile și de regulă nasc 3-4 pui. Aceștia pot cântări între 10 și 15 grame, sunt neajutorați și depind total de mamă timp de o lună și jumătate. Durata medie de viață a veverițelor în sălbăticie e de 3 ani, dar pot trăi chiar și 5-7 ani. În captivitate trăiesc până la 9-10 ani. Nu hibernează iarna, dar e mai puțin activă.

Veverita este un animal omnivor, care preferă însă semințe, alune, ghinde și fructe de pădure. Uneori mănâncă și insecte, ouă și chiar pui de păsări. Obișnuiește să facă depozite de hrană atât în pământ cât și prin scorburi, pe unde trăiește. Având memorie scurtă, multe din aceste depozite nu mai sunt găsite de rozătoare. Prin acest aspect, ajută involuntar flora pădurii, deoarece semințele negăsite încolțesc ducând la apariția vegetației.

Veverițele au mulți dușmani naturali. Printre cei mai cunoscuți sunt păsările răpitoare, vulpile, nevăstuicile, șerpii și chiar oamenii. Deși e un animal simpatic, din păcate veverita se află și pe meniul omului. Acum vreo 10 ani când mă aflam în Danemarca, am cunoscut danezi care considerau carnea de veverita o delicatesă.  O altă amenințare vine din partea veveriței gri americane. Aceasta e mai mare, mai rezistentă și e un competitor pentru hrană direct al veveriței roșcate.

Sursa: aventurainromania.ro